Greta Garbo, întoarsă acasă. Mormântul celebrei actrițe de la Stockholm

Spre o ieșire din Stockholm, printre pini înalți mesteceni, stânci aspre, alei tăcute și dealuri acoperite de iarbă arsă, se află unul dintre cele mai cunoscute cimitire ale Suediei: Skogskyrkogården sau, tradus, Cimitirul din pădure. În sudul cimitirului, se află mormântul unei actrițe care, timp de decenii, a fost una dintre cele mai fotografiate și admirate persoane din lume: Greta Garbo.

Skogskyrkogården nu este un cimitir obișnuit. Conceput de arhitecții Gunnar Asplund și Sigurd Lewerentz, spațiul care îmbină arhitectura cu peisajul natural este mai mult un parc, cu grădini întinse și numeroase opere de artă, fiind inclus în patrimoniul mondial UNESCO în anul 1994. În cimitir există locuri speciale de meditație, unde iubitorii de yoga vin să-și găsească liniștea. Astfel, în Skogskyrkogården, natura, arhitectura și memoria se întâlnesc într-un mod armonios.

Mormântul Gretei Garbo este surprinzător de simplu și discret. Pășești pe o alee lungă, într-o rotondă, străjuită de pini. Copaci, spațiu deschis, liniște multă, în jur. Nu există un monument grandios care să anunțe trecătorilor că acolo se află una dintre marile legende ale cinematografiei mondiale. O piatră simplă poartă numele Greta Garbo, alături de anii 1905–1990. Tocmai această modestie pare să se potrivească cu povestea unei femei care, după ce a cucerit Hollywoodul, a ales să dispară din lumina reflectoarelor.

Greta Garbo nu a murit în Stockholm. A murit la New York, la 15 aprilie 1990, la vârsta de 84 de ani. A fost incinerată, iar cenușa ei a ajuns abia nouă ani mai târziu în orașul în care se născuse. În 1999, rămășițele sale au fost înhumate la Skogskyrkogården. Astfel, după aproape șapte decenii petrecute departe de Suedia, Garbo s-a întors, în cele din urmă, în orașul în care s-a născut.

Copila din Södermalm

Înainte să fie Greta Garbo, diva misterioasă de la Hollywood, ea a fost Greta Lovisa Gustafsson, o fată născută la Stockholm la 18 septembrie 1905. Familia ei era una modestă. Tatăl, Karl Alfred Gustafsson, era muncitor, iar mama, Anna Lovisa, provenea din Småland. Greta a fost cel mai mic dintre cei trei copii. Familia locuia în cartierul Södermalm, într-un apartament modest de pe Blekingegatan.

Copilăria ei nu a semănat deloc cu lumea sofisticată în care avea să intre mai târziu. Era o fată timidă și retrasă, atrasă încă de la o vârstă fragedă de teatru și lumea spectacolului. La 13 ani a părăsit școala pentru a avea grijă de tatăl ei bolnav. După moartea acestuia, în 1920, a început să lucreze la magazinul universal PUB din Stockholm. Viața ei avea însă să se schimbe radical.

De la magazinul universal, la cinematografie

Primul pas spre celebritate nu a fost făcut pe o scenă prestigioasă, ci într-un magazin. Garbo a început să lucreze în reclame și filme publicitare pentru magazinul în care era angajată. În 1922, a avut prima apariție cinematografică într-o producție suedeză, iar apoi a intrat la Academia Regală de Teatru din Stockholm. Momentul decisiv a venit prin întâlnirea cu regizorul Mauritz Stiller, care a intuit potențialul tinerei actrițe și a contribuit la lansarea ei în cinematografie. Numele „Garbo” a apărut în această perioadă ca nume de scenă. Astfel, Greta Gustafsson a devenit Greta Garbo. În 1924, ea a jucat în „Legenda lui Gosta Berling”, film care a atras atenția cinematografiei europene. Un an mai târziu, a apărut în filmul german „Ulița durerii”. Hollywoodul nu mai era departe.

Eleganța misterioasă prin care a cucerit Hollywoodul

În 1925, Garbo a plecat în Statele Unite, unde a fost angajată de studiourile Metro-Goldwyn-Mayer. Avea doar 19 ani. Primul ei film american important a fost „Torentul”, lansat în 1926. Au urmat „Femeia vampir”, iar apoi „Femeia divină”, „Delir”, „Pământul voluptății” și „Sărutul”. În doar câțiva ani, Garbo devenea una dintre marile vedete ale cinematografiei americane. Era perioada filmului mut, iar chipul actriței devenise principalul ei instrument de expresie. Avea o prezență aparte: privire melancolică, gesturi controlate, o eleganță aproape misterioasă. Garbo nu trebuia să vorbească pentru a domina ecranul.

Apoi cinematografia a trecut la filmele sonore. Pentru multe vedete ale filmului mut, schimbarea a însemnat sfârșitul carierei. Pentru Garbo, a devenit o nouă victorie. În 1930, „Anna Christie” a fost promovat printr-o replică devenită celebră: „Garbo Talks!”. Vocea ei, cu accentul suedez, nu a distrus misterul. Dimpotrivă, l-a amplificat.

Au urmat filme precum „Romanta”, „Susan Lenox”, „Mata Hari”, „Regina Christina”, „Grand Hotel”, „Anna Karenina”, „Vălul pictat”, „Dama cu camelii”, „Contesa Walewska” și „Ninotchka”. În „Anna Karenina”, Garbo a interpretat unul dintre cele mai importante roluri ale carierei sale. În „Dama cu camelii”, a dat viață personajului Marguerite Gautier, rol pentru care a fost nominalizată la Oscar. Iar în „Ninotchka”, Garbo a demonstrat că poate juca și în registru comic, îndepărtându-se de imaginea femeii tragice și inaccesibile care îi fusese construită de Hollywood. A primit patru nominalizări la premiile Oscar și a devenit una dintre cele mai importante actrițe ale epocii.

„Vreau să fiu lăsată în pace”

Paradoxul Gretei Garbo este că succesul ei a fost construit în jurul unei persoane care nu și-a dorit niciodată să ofere publicului acces complet la viața sa. Imaginea ei publică a devenit cea a femeii misterioase, singuratice, aproape imposibil de atins. Una dintre cele mai cunoscute replici asociate cu ea este „I want to be alone”. Totuși, Garbo a insistat asupra unei diferențe importante: nu ar fi spus că vrea să fie singură, ci că vrea să fie lăsată în pace.

Diferența spune multe despre ea. Garbo nu a dispărut pentru că nu mai avea nimic de oferit. A dispărut pentru că nu mai voia ca publicul să aibă acces la ea. În 1941, la doar 36 de ani, a realizat ultimul său film, „Femeia cu două fețe”. Filmul nu a avut succesul așteptat, iar Garbo nu a mai revenit niciodată pe marele ecran. Cariera ei cinematografică durase aproximativ două decenii. Dar legenda abia începea.

A refuzat să devină star

După retragerea din cinematografie, Garbo s-a mutat definitiv în Statele Unite. A trăit la New York, unde a fost adesea fotografiată plimbându-se singură pe străzile orașului. Presa a transformat-o într-un simbol al recluziunii.Cercetări și mărturii apărute în ultimii ani au prezentat o Garbo mai relaxată și mai sociabilă în cercul ei privat decât lăsa să se creadă mitul public. Cu toate acestea, ea a continuat să evite presa și să-și protejeze viața privată. Într-o epocă în care celebritatea devenea tot mai dependentă de expunere, Garbo a făcut ceva aproape de neconceput: a devenit și mai faimoasă după ce a încetat să apară public.

Ultima întoarcere la Stockholm

Greta Garbo a murit la New York în 1990, în urma unor probleme de sănătate. Avea 84 de ani. Cenușa ei nu a fost însă dusă imediat în Suedia. Abia în 1999, după ani de proceduri juridice și administrative, rămășițele sale au fost înhumate la Skogskyrkogården.

Locul ales este cu atât mai potrivit cu cât cimitirul însuși este unul dintre cele mai importante exemple de arhitectură și peisagistică funerare din secolul XX. Mormântul lui Garbo se află în sectorul 12A, parcela 1, la sud de Capela din pădure. Este aproape paradoxal. Femeia care a fost cândva urmărită de fotografi în toată lumea are acum un loc de odihnă în care aproape nimic nu atrage atenția.

Pacea unei dive

Poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase moduri de a înțelege povestea Gretei Garbo. Pentru Hollywood, ea a fost o divă. Pentru milioane de spectatori, a fost chipul misterului. Pentru presa vremii, a fost femeia care refuza să răspundă la întrebări. Pentru Stockholm însă, înainte de toate, a fost o fată din Södermalm care a plecat dintr-o familie modestă și a ajuns una dintre cele mai mari actrițe ale secolului XX. Drumul ei a început în acest oraș și s-a terminat, simbolic, tot aici.

La Skogskyrkogården, vizitatorul nu găsește aur și marmură pe mormântul ei. Nu există fastul unui mausoleu. Nu există statui monumentale. Doar o piatră simplă, copaci și liniște. Vizitatorul găsește un nume simplu, gravat într-o piatră. Greta Garbo. 1905–1990.

În jur, Stockholmul își continuă viața. Pădurea de pini și mesteceni se mișcă încet în vânt. Garbo a fugit de faimă aproape toată viața. Și totuși, la mai bine de trei decenii de la moartea ei, oamenii încă vin să o caute. Nu la Hollywood. Nu la New York. Ci aici, în liniștea unei păduri de la marginea Stockholmului. În locul unde, în cele din urmă, Greta Garbo s-a întors acasă.