Potrivit PEOPLE, producătorii au ales melodia „Chasing Cars” pentru a însoți secvențele cu cele mai bune replici ale lui Dane. Momtajul s-a încheiat cu un portret alb-negru al actorului. Eric Dane a fost unul dintre cei mai iubiți actori ai serialului ABC.
Lupta cu o boală necruțătoare
Eric Dane a dezvăluit public diagnosticul de SLA cu zece luni înainte de decesul său. În această perioadă, el a deenit un susținător activ al cercetării pentru găsirea unui tratament.
„Cu inimile grele, vă împărtășim că Eric Dane a decedat joi după-amiază, în urma unei lupte curajoase cu SLA. Și-a petrecut ultimele zile înconjurat de prieteni dragi, de soția sa devotată și de cele două fiice frumoase, Billie și Georgia, care au fost centrul lumii sale”, a fost mesajul pe care familia actorului l-a transmis când acesta a trecut în neființă.
Sprijin pentru fiicele actorului
După moartea sa, prietenii au deschis o strângere de fonduri pe platforma GoFundMe pentru a ajuta familia. Până în prezent, s-au adunat peste 467.000 de dolari din obiectivul total de jumătate de milion. Banii sunt destinați să asigure stabilitatea viitoare a fiicelor lui Eric, Billie și Georgia.
Acum 10 ani a facut public boala, adica de peste 10 ani este in contact cu medici in halate albe, tratamente indelungate si costisitoare, sperante cu promisiuni de vindecare, alte cheltuieli si alte tratamente experimetale tot costisitoare. Probabil ca o parte din tratamente, medicamente si servicii medicale au fost platite de asigurari de sanatate, insa restul a fost platit din economiile familie. Big Pharma si medici fara scrupule cauta si gasesc multi clienti pe cale sa moara si cu Angst-Management si sperante acceseaza sume mari de bani pentru profitul propriu. Frica si sperante, si cine poate spune nu sau ma mai gindesc. Imediat mebrii de familie platesc pentru ca unui bolnav sa ii mearga iarasi bine, sau sa se insanatoseasca. Si oferta e plina de medicamente scumpe, tratamente experimentale nepreluate de casa de sanatate dar promitatoare, … Si asa bolnavii pe moarte finanteaza si profitul medical si eventuale teste experimentale care duc si la decese cindva. Iar Filia? Pai dupa ce nu mai e nimic de luat sa se descurce! Ca asa functioneaza casflow-ul din medicina practicata de concerne Big Pharma si unii medici fara suflet. Angst-Management si lor profitul creste, ce conteaza viata bolnavului sau a familiei lui