Liderul PSD Sorin Grindeanu a făcut o postare pe Facebook în care cere demisia șefului Statului Major al Apărării, Vlad Gheorghiță, după ce acesta a fost audiat la DNA Militar în calitate de suspect. Șeful PSD susține că menținerea lui Gheorghiță în fruntea armatei după apariția dosarului ar aduce incertitudine la vârful apărării României.
„Retragerea de la conducerea Armatei Române ar fi gestul firesc al unui militar aflat în situația generalului Vlad Gheorghiță.
Orice umbră de îndoială asupra conduitei sale profesionale reprezintă o vulnerabilitate pentru Armata Română.
În aceste momente, România nu își permite astfel de incertitudini la vârful structurilor de apărare”, a scris Sorin Grindeanu pe Facebook.
De ce este acuzat generalul Vlad Gheorghiță, Șeful Statului Major al Apărării
Într-un comunicat emis ieri de DNA se arată că generalul Vlad Gheorghiță este acuzat de „săvârșirea infracțiunii de complicitate la uzurparea funcției, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.”
Concret, în cursul lunii iulie 2025, generalul Gheorghiță „ar fi înlesnit emiterea și semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locțiitorul pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educației și Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport (…)”
Ulterior, Facultatea de Educație Fizică și Sport ar fi suplimentat numărul candidaților admiși la buget cu 20 de locuri. La finalizarea studiilor, 3 dintre cei 20 de candidați admiși pe locurile suplimentate în urma presupusei intervenții a generalului Gheorghiță, ar fi urmat „să fie încadrați pe posturi de ofițer, la Ministerul Apărării Naționale.”
Șeful Statului Major al Apărării susține că e nevinovat
Vlad Gheorghiță a respins „categoric” acuzațiile ridicate în dosarul DNA. Totodată, acesta a bătut apropouri referitor la momentul în care a fost instrumentat dosarul de către DNA.
„În contextul informațiilor care circulă cu privire la persoana subsemnatului, vă informez următoarele:
Resping categoric acuzațiile care mi-au fost aduse și afirm fără echivoc că nu am săvârșit nicio faptă de corupție și nu am avut nicio implicare, directă sau indirectă, în activități care ar putea constitui complicitate la asemenea fapte.
Voi avea încredere că adevărul va rezulta din analiza obiectivă a faptelor și a probelor, însă nu pot să nu observ caracterul cel puțin curios al momentului ales pentru formularea acestor acuzații, în condițiile în care dosarul este instrumentat de aproape un an, iar decizia de punere sub acuzare intervine tocmai acum, într-un context deosebit de sensibil și complex la nivel național.
Sub conducerea mea, Armata Română și-a consolidat rolul, capacitatea operațională și credibilitatea, devenind un reper de stabilitate și profesionalism în îndeplinirea misiunilor sale. Din această perspectivă, nu pot ignora faptul că afectarea imaginii conducerii instituției Statului Major al Apărării într-un asemenea moment produce efecte care depășesc persoana mea și riscă să afecteze încrederea publică într-o instituție esențială pentru apărarea țării și siguranța cetățenilor.
Întreaga mea activitate profesională și publică a fost guvernată de respectarea legii, a principiilor integrității, responsabilității și serviciului față de interesul public. Aceste valori mi-au călăuzit cariera până astăzi și vor continua să îmi ghideze conduita și în viitor.
Voi acorda întregul sprijin necesar organelor judiciare și mă voi pune la dispoziția acestora ori de câte ori va fi necesar pentru clarificarea completă a situației. În același timp, nu voi menaja niciun efort pentru apărarea adevărului, a reputației mele și, mai ales, a imaginii și credibilității instituției pe care o conduc.
În contextul complex și tensionat pe care îl traversăm, consider că protejarea încrederii publice în instituțiile fundamentale ale statului reprezintă o responsabilitate care trebuie exercitată cu maximă seriozitate și echilibru.
Sunt convins că faptele și adevărul vor prevala”, a scris ieri Vlad Gheorghiță pe Facebook.
Bună dimineața ! S-a trezit Grindeanu . ,, Dădiț-vă la oparte ,, !