Grindeanu și Simion se contrazic pe voturile pentru Veștea

Negocierile pentru guvernul Veștea reaprind tensiunile dintre PSD și AUR. Grindeanu susține că unii parlamentari ai lui Simion promiseseră voturi, în timp ce liderul AUR vorbește despre o încercare de rupere a partidului.

De Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Grindeanu și Simion se contrazic pe voturile pentru Veștea

Colaj: Cotidianul

Negocierile pentru guvernul Veștea reaprind tensiunile dintre PSD și AUR. Grindeanu susține că unii parlamentari ai lui Simion promiseseră voturi, în timp ce liderul AUR vorbește despre o încercare de rupere a partidului.

Sorin Grindeanu a declarat că PSD a avut discuții cu AUR pentru susținerea guvernului Veștea și că unii parlamentari ai partidului condus de George Simion ar fi promis că vor vota cabinetul. Liderul PSD a spus că nu a participat la întâlnirea de la Vila Lac despre care a vorbit Simion, dar a confirmat că au existat negocieri înainte și după moțiunea de cenzură.

Sorin Grindeanu a declarat, la Realitatea Plus, că s-a întâlnit de mai multe ori cu George Simion, însă a susținut că nu a fost niciodată singur la aceste discuții. Liderul PSD s-a arătat deranjat de faptul că AUR a făcut publice discuții purtate în privat.

„Sigur că m-am întâlnit și înainte de moțiunea de cenzură și după cu George Simion. Nu am fost niciodată singur la întâlnirile cu el și nu am vorbit despre lucruri care să pună PSD într-o situație delicată. Am urât faptul că s-au dat public discuții private. Atâta timp cât toți cei care au fost la acele întâlniri nu-și dau acceptul, e dificil să spun eu. Eu nu am fost la nicio dicuție cu Murad la Vila Lac”, a spus Grindeanu.

El a vorbit și despre deputatul AUR Muhammad Murad. Potrivit lui Grindeanu, acesta ar fi avut propuneri pe zona economică, pe care liderul PSD le-a considerat „foarte bune” și care puteau fi incluse în programul unui eventual guvern Veștea.

Întrebat despre afirmațiile lui George Simion, potrivit cărora AUR nu ar fi promis susținerea guvernului Veștea, Grindeanu a respins varianta liderului AUR.

„Știți foarte bine că nu-i așa. Pleca Bolojan, eu cred că ajunge. Nu e treaba mea să apăr interesele AUR. Unii au promis că vor da voturile.”

Funcția de la Senat, discutată în negocieri

Președintele PSD a spus că în discuții a apărut și varianta ca funcția de președinte al Senatului să revină AUR, în schimbul voturilor pentru Adrian Veștea. Grindeanu a precizat însă că negocierile nu au avansat prea mult.

„A fost o discuție legată de Senat, dar am avut senzația că nu există un interes deosebit din partea AUR. Nu am angajat PSD la așa ceva, dar am avut impresia că nu-și doreau în mod deosebit”, a spus Grindeanu.

Liderul PSD a susținut că nu s-a discutat despre funcții în alte instituții ale statului.

El a mai spus că promisiunile venite din zona AUR s-ar fi schimbat de la o întâlnire la alta. Potrivit lui Grindeanu, singurul care ar fi cerut constant intrarea AUR la guvernare a fost Petrișor Peiu, liderul grupului senatorial al partidului.

„Doar domnul Petrișor Peiu a spus constant aceste lucruri. Ceilalți, nu”, a declarat Grindeanu.

Liderul social-democrat a susținut că PSD nu ar fi făcut promisiuni ferme către AUR. El a spus că a mizat pe faptul că partidul lui George Simion va susține cabinetul Veștea pentru a-l înlătura pe Ilie Bolojan de la Palatul Victoria.

„Oricum lucrurile stăteau la îndemâna AUR într-o eventuală moțiune de cenzură”, a adăugat Grindeanu.

Simion susține că Murad a fost chemat la Vila Lac

Declarațiile lui Grindeanu au venit după ce George Simion a spus, pentru Gândul, că deputatul AUR Muhammad Murad ar fi fost chemat la Vila Lac de Adrian Veștea și Eugen Tomac. Liderul AUR a susținut că discuția ar fi vizat obținerea voturilor unei părți dintre parlamentarii AUR pentru învestirea guvernului Veștea.

„După desemnarea intempestivă a lui Adrian Veștea, unul dintre deputații AUR, domnul Murad, a fost invitat la Vila Lac de către Adrian Veștea și Eugen Tomac. Aceștia au luat parte la o discuție despre cum ar putea o parte dintre parlamentarii AUR să voteze guvernul Veștea, de parcă noi am fi o tarabă”, a declarat George Simion.

Simion l-a acuzat și pe președintele Nicușor Dan că, în timpul crizei politice, ar fi încercat să divizeze atât PNL, cât și AUR.

„Tomac și Veștea au încercat să spargă PNL. Vă surprinde faptul că au încercat să spargă și AUR?Murad ne-a prezentat ceea ce i s-a propus”, a spus Simion.

Liderul AUR a mai spus că a participat la mai multe întâlniri la Palatul Cotroceni, atât oficiale, cât și informale.

„Am participat la consultări cu toți. De exemplu, am fost atât la consultările formale, cât și la cele informale. Am participat la toate discuțiile. Noi, ca formațiune politică, trebuie să discutăm cu celelalte formațiuni politice și să ajungem la o concluzie”, susține Simion.

CITEȘTE ȘI

Cum a întors armele George Simion. Dedesubturile negocierilor taberei Veștea cu AUR – SURSE

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.