Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a executat miercuri, în amfiteatrul roman din orașul antic Palmira, 20 de bărbați acuzați că ar fi luptat alături de regimul sirian, anunță Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), potrivit AFP citată de AGERPRES.
‘Statul Islamic a ucis prin împușcare, în fața unei mulțimi adunate în teatrul roman din Palmira, 20 de bărbați pe care i-a acuzat că sunt șiiți și ‘nossairi’ (termen peiorativ pentru alawiți) care au luptat alături de regim’, a afirmat Rami Abdel Rahman, directorul organizației neguvernamentale.
‘Gruparea SI a adunat o mulțime de oameni pentru a-și etala forța la fața locului’, a adăugat Rahman.
Alawiții, adepți ai unei ramuri a șiismului din care face parte și Bashar al-Assad, se află la putere în Siria de peste jumătate de secol, în timp ce majoritatea țării este sunnită, la fel ca membrii grupării SI.
La rândul său, directorul sirian pentru Antichități, Maamoum Abdulkarim, a declarat pentru AFP că, ‘în cazul în care știrea se dovedește corectă, utilizarea ruinelor romane pentru uciderea de civili demonstrează că (membrii SI) urăsc omenirea’.
Gruparea SI s-a remarcat prin metodele sale brutale și ‘spectaculoase’, în special prin decapitări. În februarie, gruparea a ars de viu un pilot iordanian închis într-o cușcă și a filmat întreaga scenă. Integral pe AGERPRES
Sursa: AGERPRES