Gunoaiele din sectorul 1

Gunoaie. Gunoaie peste tot. Gunoaie în politică. Gunoaie și pe stradă. Miroase a hoit și a început de holeră. Vine și un aer de ‘Je m’en fiche’ dinspre primărie. 

E de la Clotilde Armand. A câștigat alegerile și acum se zbate să nu facă nimic. E greu cu munca în primele luni de mandat. Și e interesantă relaxarea pariziană totală cu care alege să nu facă nimic.

Nici cei mai mari susținători n-ar fi pariat că o să salveze Bucureștiul, nici cei mai aprigi combatanți – că o să-l distrugă așa curând. În mai puțin de două luni a reușit să transforme cel mai bogat și curat sector într-un focar de infecție.

Ne-am dorit o schimbare și o altfel de politică și ne-am ales cu probleme pe care nu le-am avut până acum. Deja parcă îl regretăm pe Tudorache. Fura omul, avea diamante, dar măcar făcea curat în sector.

Armand nu face nimic. Scrie, momentan, pe Facebook și se ceartă cu cine poate. Cu ‘fosta primăriță’ Gabriela Firea sau cu ‘domnul primar general’ Nicușor Dan.

Până se lămurește Clotilde a cui e vina, curg comentariile pe internet de la votanți. Explicațiile pentru situația scăpată de sub control nu mulțumesc pe nimeni atât timp cât nu există nici măcar o soluție provizorie la o problemă care până acum nu exista. Ce așteptări să avem în sectorul 1 dacă, momentan, ne împiedicăm de un gunoi? Nimeni nu e interesat de istoricul contractelor, de vina aruncată pe fosta guvernare, de scandaluri pe Facebook și atitudini de mahala.

Primarul sectorului 1 își alocă un timp nepermis de mult într-o situație care nici măcar nu ar fi trebuit să apară.

“Ne-am săturat de arătat cu degetul. Faceți ceva”, spun cei mai mulți pe pagina de Facebook a lui Armand.

Nu-i ascultați, doamnă. E lumea rea. Lăsați timpul să treacă. Ce atâta grabă? Cine muncește la început de mandat? Se apropie și sărbătorile. Vine zăpada. Acoperă gunoiul. Luați-vă o vacanță. Scrieți pe Facebook. Dați drumul la dezbateri. Faceți analize. Am supraviețuit noi după 9 luni de pandemie. Stați liniștită. Trecem, dacă e cazul, și de holeră.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 11

10 Comentarii

  1. Manipulare de cea mai joasa speta, prin imagini editate in laboratoarele dezinformarii de la A3-Gadea. Nici un cetatean de buna credinta nu ar putea crede minciunile editate de PSD-ciuma rosie.
    Adventistul vopsit de la A3, recidiveaza, marca Voiculescu. Vremea cioditorilor de voturi a trecut, degeaba mai strigati sufocati. Hotii striga hotii.
    E limpede ca lumina zilei. Dați mai departe să știe toată lumea cât de mizerabili sunt pesediștii și trompetele lor.

    • O fi si manipulare de joasa speta gen A3, se practica peste tot in lumea de azi. Dar nu putem nega realitatea. Aceasta o incrimineaza pe fata de la cabaret nicidecum manipularea. Deja s-a depasit orice limita.

  2. cred ca trebuia sa se angajeze latratoare sefa la militie. am auzit de la unul din consilierii ei ca este pe teava marirea taxelor, anularea unor beneficii incheiate anterior. magraoanca frantzuza vrea bani dar nu asa oricum, bani multi. a anulat inclusiv ajutoarele pentru copii si familiile defavorizate ! este o jigodie ordinara ! asta a venit sa distruga sectorul 1 si sa-i jupoaie pe oameni de bani cat se poate. cine Dumnezeu a votat-o pe imbecila pe militianca asta care habar n-are limba romana ?

  3. ati mai dat poza asta de cateva ori…doar in locul ala se strange gunoiul??

  4. Ești prost sau lichea ? Se vede cu ochiul liber mizeria din sect.1 și tu ai treabă cu A3 ? Mai terminati-va cu psd-ul și A3 căci totul miroase a manipulare.

  5. Cine ar fi crezut ca ROMPREST este firma grupului de la Monaco,iar Tudorache avea rolul de a le asigura traiul de lux pe banii bucurestenilor sector 1??Nimeni..
    Acum s-a apucat ADP 1 sa faca curatenie,cu mult succes si cu mult mai putini bani!Rule Clotilde!Nici un ban securistilor din Monaco!
    Si cand ma gandesc ca azi Ponta joaca golf in Dubai,tot pe banii fraierimii…

    • Vrajeala securista! Despre altceva se vorbeste aici. Frantuzita s-a facut de kko din start. Nu o mai spala toata apa Dambovitei.

  6. Bucureștenii sunt proști de dau în gropi, cum au putu s-o aleagă primăriță pe această pupăză?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.