Guvernul Ciucă umblă la Codul Penal! Cele mai noi schimbări

Cabinetul Ciucă va modifica și completa în ședința de azi mai multe acte normative precum Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor, republicată, Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal și  Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, exclusiv pentru punerea în acord a dispozițiilor din actele normative menționate cu prevederile Constituției, așa cum acestea din urmă au fost interpretate prin decizii ale Curții Constituționale de admitere a unor excepții de neconstituționalitate referitoare la aceste acte normative.

Codul Penal

1. Prin Decizia nr. 368/2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „și împotriva aceluiași subiect pasiv” din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională întrucât impunerea condiției unității subiectului pasiv în cazul infracțiunii continuate creează discriminare în cadrul aceleiași categorii de persoane care săvârșesc la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni, fapt ce atrage încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

Prin urmare, proiectul de lege propune eliminarea sintagmei constatate ca neconstituțională, astfel încât art. 35 alin. (1) din Codul penal va avea următorul cuprins: „Art. 35. – (1) Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni.”

2. Prin Decizia nr. 601/2018, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „cel puțin” din cuprinsul art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal este neconstituțională, deoarece încalcă principiul egalității în drepturi și libertatea individuală, prevăzute la art. 16 și art. 23 din Constituție. În acest sens, s-a reținut că textul criticat prevede, în privința persoanelor care au săvârșit o infracțiune în timpul minorității și o infracțiune ulterior împlinirii vârstei majoratului, un regim sancționator al concursului de infracțiuni care poate fi mai sever decât cel reglementat în privința persoanelor care au săvârșit infracțiuni după împlinirea majoratului.

Prin urmare, proiectul propune prevederea expresă a unei limite maxime a pedepsei rezultante aplicabile în cazul săvârșirii a două infracțiuni, dintre care una în timpul minorității și una după majorat, astfel încât această pedeapsă rezultantă nu va putea depăși ca durată pedeapsa care ar fi rezultat prin aplicarea regulilor concursului de infracțiuni/pluralității intermediare dacă ambele fapte ar fi fost comise după majorat.

Așadar, în toate cazurile în care au fost săvârșite două infracțiuni, dintre care una în timpul minorității și una după majorat (deci inclusiv, spre exemplu, în cazul comiterii celei de-a doua fapte după ce a fost pronunțată o condamnare definitivă la executarea unei măsuri educative privative de libertate pentru prima faptă), limita maximă a pedepsei închisorii aplicabile se calculează prin adăugarea la sancțiunea cu cea mai mare durată a unei treimi din cealaltă sancțiune, în mod similar modalității de calcul prevăzute la art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Astfel, spre exemplu, în cazul unei persoane care a comis în timpul minorității o faptă pentru care instanța a pronunțat, prin hotărâre definitivă, sancțiunea măsurii educative ainternării într-un centru de detenție pe o perioadă de 12 ani, iar ulterior împlinirii vârstei majoratului comite încă o infracțiune pentru care i se aplică pedeapsa închisorii de un an, limita minimă a sancțiunii rezultante este de 4 ani (pedeapsa închisorii de un an, la care se adaugă 1/4 din durata măsurii educative), iar durata maximă a acesteia este de 12 ani și 4 luni (pedeapsa de 12 ani, la care se adaugă 1/3 din cealaltă pedeapsă de un an).

Prin reglementarea propusă de prezentul proiect de lege se dă expresie atât principiului aplicării unui regim sancționator mai blând minorilor, având în vedere particularitățile psiho-fizice ale acestora și gradul lor de discernământ, cât și principiului proporționalității pedepselor, permițându-se individualizarea pedepselor de către judecător de la caz la caz, în funcție de gravitatea faptelor comise, de circumstanțele comiterii acestora, precum și de personalitatea făptuitorului.

Formularea propusă de proiectul de lege pentru art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal este următoarea: „Art. 129. – (2) În cazul săvârșirii a două infracțiuni, dintre care una în timpul minorității și una după majorat, pentru infracțiunea comisă în timpul minorității se ia o măsură educativă, iar pentru infracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedeapsă, după care:
(…) b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii infracțiunii comise după majorat. Pedeapsa astfel obținută nu poate depăși durata pedepsei rezultante aplicabile potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) dacă ambele infracțiuni ar fi fost comise după majorat.”

3. Prin Decizia nr. 405/2016, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”. De asemenea, Curtea a precizat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară – legi și ordonanțe ale Guvernului.

În susținerea soluției, Curtea a apreciat că asigurarea principiului previzibilității legii impune ca aprecierea defectuozității îndeplinirii atribuțiilor de serviciu să se raporteze „la standardul obiectiv care are ca element de referință principal normativul actului care reglementează atribuția de serviciu respectivă” și care este determinat sub aspectul ariei de cuprindere.

Curtea a mai apreciat că raportarea la prescripția normativă trebuie realizată și în ipoteza analizei neîndeplinirii unui act, cu atât mai mult cu cât, în domeniul penal, o inacțiune dobândește semnificație ilicită doar dacă aceasta reprezintă o încălcare a unei prevederi legale exprese care obligă la un anumit comportament într-o situație determinată.

Prin urmare, proiectul de lege propune ca dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal să aibă următoarea formulare: „Art. 297. – „(1) Fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ, cauzând astfel o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”

Cu privire la consecințele reconfigurării noului cadru al infracțiunilor de abuz în serviciu, respectiv de neglijență în serviciu, dacă până la momentul publicării celor două decizii în materie ale Curții Constituționale, dispozițiile art. 297 și art. 298 Cod penal aveau o formulare generică („îndeplinirea în mod defectuos a îndatoririlor de serviciu”) în care se puteau include orice fel de acte (normative sau nu, naționale sau unionale) care cuprindeau atribuții de serviciu, individualizarea impusă de Curtea Constituțională se va face prin raportare doar la categoria actelor normative de nivel primar.

Pe cale de consecință, pentru reținerea infracțiunii de abuz în serviciu sau neglijență în serviciu, va fi necesară încălcarea atribuțiilor prevăzute într-un act normativ de nivel primar lato sensu, după cum urmează: legi, ordonanțe, ordonanțe de urgență sau alte acte normative interne adoptate anterior actualei Constituții, care la data intrării în vigoare constituiau izvoare de drept penal (legi, decrete ale fostului Consiliu de Stat, Decrete-legi etc.), respectiv acte cu putere de lege din ordinea juridică unională (act normativ unional cu aplicabilitate directă și efecte general obligatorii – regulamente UE), în temeiul dispozițiilor art. 148 Constituție.

4. Prin Decizia nr. 518/2017, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 298 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinirea ei defectuoasă” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinirea prin încălcarea legii”, reiterând argumentele invocate în Decizia nr. 405/2016.

Prin urmare, pentru identitate de rațiune, dar și pentru a asigura unitatea terminologică și de reglementare, proiectul de lege propune reformularea art. 298 din Codul penal în termeni simetrici celor propuși pentru art. 297 alin. (1) din Codul penal. Art. 298 va avea următorul cuprins: „Art. 298. Fapta funcționarului public care, din culpă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act prevăzut de o lege, o ordonanță a Guvernului, o ordonanță de urgență a Guvernului sau de un alt act normativ care, la data adoptării, avea putere de lege ori îl îndeplinește cu încălcarea unei dispoziții cuprinse într-un astfel de act normativ și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă.”

5. Prin Decizia nr. 224/2017, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 335 alin. (1) din Codul penal care nu incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier, fără permis de conducere, este neconstituțională. În motivarea deciziei s-a reținut că necorelarea dintre art. 335 alin. (1) din Codul penal și art. 6 pct. 6 teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice determină un veritabil viciu de neconstituționalitate, care rezultă din omisiunea reglementării, în cuprinsul art. 335 alin. (1) din Codul penal, a tractoarelor agricole sau forestiere ca obiect material al infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, încălcându-se astfel, dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 16 și art. 22 din Constituția României, republicată. Se precizează că necorelarea reținută de instanța de contencios constituțional între dispozițiile Codului penal și cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 a fost determinată de intervenția, după intrarea în vigoare a Codului penal, asupra acestui din urmă act normativ prin Ordonanța Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 635 din 29 august 2014, intervenție prin care s-a modificat definiția legală a autovehiculului.

Prin urmare, proiectul de lege propune remedierea viciilor de neconstituționalitate prin completarea ipotezelor de incriminare prevăzute de art. 335 alin. (1) din Codul penal cu cea referitoare la conducerea pe drumurile publice a tractorului agricol sau forestier, fără permis de conducere. Pentru identitate de rațiune, s-a apreciat necesară inclusiv completarea în mod corespunzător a dispozițiilor art. 334 alin. (1), (2) și (4) din Codul penal cu ipoteza tractorului agricol sau forestier.

De asemenea, pentru asigurarea corelării legislative și uniformizării limbajului, a fost eliminată noțiunea de „subcategorie” din cuprinsul art. 335 alin. (2) Cod penal, deoarece prin art. II. din Legea nr. 203/2012 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (M. Of. nr. 760 din 12.11.2012) subcategoriile de vehicule pentru care au fost emise permise de conducere anterior datei de 19 ianuarie 2013 se echivalează cu categoriile de vehicule pentru care se eliberează permise de conducere potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, devenind categorii de sine stătătoare.

Astfel, proiectul de lege propune următorul cuprins pentru dispozițiile art. 334 alin. (1), (2) și (4) și art. 335 alin. (1) și (2):
„Art. 334. – (1) Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai sau a unui tractor agricol ori forestier neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă.
(2) Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tramvai, tractor agricol ori forestier cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (…) (4) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tractarea unei remorci ale cărei plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase ori a unui vehicul înmatriculat în alt stat, care nu are drept de circulație în România, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.”

„Art. 335. – (1) Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, a unui tramvai ori a unui  tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.  (2) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule, tramvaie ori tractoare agricole sau forestiere în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

6. Prin Decizia nr. 732/2014, Curtea Constituțională a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispozițiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituțională întrucât aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (5) și ale art. 20 din Constituția României, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De aceea, se propune modificarea alin. (1) al art. 336 din Codul penal, norma de incriminare propusă fiind redactată cu observarea cadrului legal anterior, respectiv alin. (1) al art. 87 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (precizăm faptul că art. 87 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 a fost abrogat prin art. 121 pct. 1 și art. 247 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal, începând cu data de 1 februarie 2014, dată la care a intrat învigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal).

De asemenea, având în vedere cele constatate de instanța de contencios constituțional, care readuce în actualitate reglementarea specială anterioară, proiectul propunen introducerea un articol nou, art. 3361, cu un conținut asemănător art. 90 din Ordonanța de urgență a Guvernului r. 195/2002 – articol care a fost și el abrogat la intrarea în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

Art. 3361 propus a fi introdus incriminează fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanțe psihoactive, după producerea unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea probelor biologice.

Prin urmare, proiectul de lege propune ca dispozițiile art. 336 alin. (1) din Codul penal și art. 3361 să aibă următorul cuprins:
„Art. 336. – (1) Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.”

„Art. 3361. – Consumul de alcool sau de alte substanțe psihoactive ulterior producerii unui accident de circulație (1) Fapta conducătorului unui vehicul de a consuma alcool sau alte substanțe psihoactive, după producerea unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, până la recoltarea mostrelor biologice, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. (2) Dacă persoana aflată în una dintre situațiile prevăzute în alin. (1) efectuează transport public de persoane, transport de mărfuri periculoase ori se află în procesul de instruire practică a unor persoane pentru obținerea permisului de conducere sau în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani. (3) Nu constituie infracțiune consumul de substanțe psihoactive, după producerea accidentului de circulație și până la recoltarea mostrelor biologice, dacă acestea sunt administrate de personal medical autorizat, în cazul în care administrarea acestora este impusă de starea de sănătate sau de vătămarea corporală a conducătorului auto.”

Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor

Prin Decizia nr. 67/2015, Curtea Constituțională a constatat că soluția legislativă reglementată de art. 19 din Legea nr. 682/2021 care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care nu a comis o infracțiune gravă este neconstituțională.

Astfel, se propune eliminarea termenului „gravă” din conținutul art. 19 și, pentru asigurarea clarității normei, s-a optat pentru înlocuirea sintagmei „care au săvârșit astfel de infracțiuni” cu cea de „care au săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 lit. h)”, astfel încât denunțul care deschide calea obținerii beneficiului ce constă în reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege să nu se refere la orice infracțiune, ci doar la infracțiunile grave, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. h) din Legea nr. 682/2002.

Prin urmare, proiectul de lege propune ca art. 19 să aibă următorul cuprins: „Art. 19. Persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, și care a comis o infracțiune, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecății denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit una dintre infracțiunile prevăzute la art. 2 lit. h) beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.”