Guvernul, decizie radicală împotriva unei fundații controlată de Soros

Cabinetul Dăncilă va adopta în prima ședință o Hotărâre prin care retrage statutul de utilitate publică Centrului de Resurse Juridice înființat de Fundația pentru o societate deschisă, înființată de George Soros.

Prin prezentul act normativ, Ministerul Justiției propune retragerea recunoașterii statutului de utilitate publică Fundaţiei „Centrul de Resurse Juridice” pentru neîndeplinirea obligației prevăzute la art. 41 alin.(2) lit.c) din Ordonanța Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociații și fundații, se spune în nota de fundamentare a actului normativ. Conform legislației în vigoare,  asociaţiile şi fundaţiile recunoscute ca fiind de utilitate publică sunt obligate să comunice Ministerului Justiţiei, în extras, copii de pe rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale, însoţite de dovada eliberată de Monitorul Oficial că s-a solicitat publicarea acestora şi în Monitorul Oficial al României. Reprezentanții Centrului de Resurse Juridice susțin că ei au cerut Executivului retragerea statutului de utilitate publică pe motiv că nu au beneficiat și nici nu au vrut vreodată să obțină vreo facilitate de la statul român.

Conform notei de fundamentare, o asociaţie sau fundaţie poate fi recunoscută de către Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute la art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.246/2005, cu modificările și completările ulterioare. Recunoaşterea utilităţii publice se face, potrivit art.42 alin.(1), pe durată nedeterminată și poate fi retrasă în cazul în care asociaţia sau fundaţia nu mai îndeplineşte una ori mai multe dintre condiţiile prevăzute la art. 38 care au stat la baza recunoaşterii utilităţii publice, precum și în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 41 alin. (2), respectiv: a) obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii
şi performanţele care au determinat recunoaşterea; b) obligaţia de a comunica autorităţii administrative competente orice modificări ale actului constitutiv şi ale statutului, precum şi rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale; autoritatea
administrativă are obligaţia să asigure consultarea acestor documente de către orice persoană interesată; c) obligaţia de a publica, în extras, în termen de 3 luni de la încheierea anului calendaristic, rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum şi în Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial.
Registrul naţional al persoanelor juridice fără scop patrimonial este ținut, potrivit art. 73 alin.(1) din O.G. nr. 26/2000, de Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate.

Potrivit art. 74 alin.(2) din același act normativ, „asociaţiile şi fundaţiile recunoscute ca fiind de utilitate publică sunt obligate să comunice Ministerului Justiţiei, în extras, copii de pe rapoartele de activitate şi situaţiile financiare anuale, însoţite de dovada eliberată de Regia Autonomă „Monitorul Oficial” că s-a solicitat publicarea acestora şi în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a”. În ceea ce privește obligația legală prevăzută la art. 74 alin.(2) mai sus menționată, din evidența Ministerului Justiției rezultă că Fundaţia „Centrul de Resurse Juridice” nu și-a îndeplinit această obligație nici din proprie inițiativă, nici urmare înștiințărilor
transmise în acest scop de către Ministerului Justiției; cu aceste ocazii, fundația a comunicat Ministerului Justiției că neîndeplinirea obligației legale se justifică prin faptul că aceasta nu mai dorește să beneficieze de statutul de utilitate publică, iar prevederile Ordonanței Guvernului nr.26/2000 nu permit asociațiilor și fundațiilor renunțarea la acest statut.

Potrivit art. 42 alin.(2) și (3) din Ordonanța Guvernului nr.26/2000, în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 41 alin. (2) din cadrul aceluiași act normativ, Guvernul va retrage, prin hotărâre, statutul de recunoaştere a utilităţii publice, la propunerea autorităţii administrative competente sau a Ministerului Justiţiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

8 Comentarii

  1. „fundația a comunicat Ministerului Justiției că neîndeplinirea obligației legale se justifică prin faptul că aceasta nu mai dorește să beneficieze de statutul de utilitate publică, iar prevederile Ordonanței Guvernului nr.26/2000 nu permit asociațiilor și fundațiilor renunțarea la acest statut.”
    Poate ca au dreptate. „în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 41 alin. (2) din cadrul aceluiași act normativ, Guvernul va retrage, prin hotărâre, statutul de recunoaştere a utilităţii publice, la propunerea autorităţii administrative competente sau a Ministerului Justiţiei.”
    „precum și în cazul neîndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 41 alin. (2), respectiv: a) obligaţia de a menţine cel puţin nivelul activităţii”.
    Aut.adtiva competenta sau Min Justitiei Nu urmresc nicidecum cum isi indepliensc scopula ceste ongurti de utilitate publica. SI MAI MULT, UNELE, DACA NU F MULTE isi dau seama ca au fost infiintate pentru pura propaganda macovista, ca „obiectul”activitatii lor este dublarea ,paralelismul la cele ale statului ,ca deci nu au nici-o utilitate publica si ca daca au riscat sa incaseze niste sume d e la Soros ,pot raspunde penal neavand obiect util public etc. Multe asemenea pot urma sa ceara cum este si firesc si normal retragerea statutului de utilitate publica,inexistent.

  2. Daca fiecare fundatie are 20 membrii in fiecare judet..
    In 50 judete are o mie de persoane si 10 findatii au zece mii cat s o pui de un miting sau o lovitura de stat.

  3. O laie. Madam Dancila-l imita pe Trump, care nu-l sufera pe Soros. Daca viitorul presedinte al SUA are sa fie Democrat (= sorosist), hop si madam Dancila într-un viraj (dac-o tine-o silueta) la 180°!

  4. batosul nostru guvern va retrage o chestie pe care aia nici nu o au, nici nu o vor! recunosc,m-au depasit!

  5. Niste privitori se uita la un meci jucat de orbi …desi nimeni nu poate dovedi ca luptotorii sunt orbi ..cei ce privesc isi dau cu parerea …oare la ce ne ajuta sa vedem un meci intre doi pretinsi orbi ? L La nimic in lipsa de initiativa ne uitam la lupta „orbilor”….bietii vazatori amaratii votantii sarmana democratie …

  6. Foarte bine. TOATE jucăriile controlate de pigmeii lu Soros ar trebui debranșate de la banii publici

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.