Guvernul liberal va revoca dreptul de folosinţă gratuită al Bisericii Unitariene Maghiare asupra imobilului din str. Docenților nr.20, sector 1, București și va trece clădirea din administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte în cea a R.A. – A.P.P.S., se arată într-un proiect de hotărâre ce urmează să fie adopat în următoarea ședință a Cabinetului Orban. Casa a fost construită în prima jumătate a secolului XX și este monument istoric.
În data de 9 noiembrie 2018 a fost adoptată de către Guvernul României Hotărârea nr. 875/2018 privind trecerea unui imobil din domeniul privat al statului şi administrarea Regiei Autonome „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” în domeniul public al statului şi administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte şi în folosinţa gratuită a Bisericii Unitariene Maghiare, în vederea deservirii nevoilor pastoral-misionare, respectiv sediu slujbe religioase, oficiu parohial pentru comunitatea unitariană din capitală şi filiala Casei Libertăţii Religioase din Bucureşti, aşa cum este specificat la art. 2 al acestui act normativ.
Potrivit Notei de fundamentare, la imobilul situat în municipiul București, str. Docenților nr.20, sector 1, s-au realizat lucrări de investiții în temeiul unui contract cu executare succesivă având ca obiect servicii de proiectare pentru obținerea autorizației de construire, încheiat între regie și un operator privat în cursul anului 2015. Totodată, la data promovării proiectului de hotărâre a Guvernului se afla în derulare contractul de execuție lucrări nr.2275/28.12.2017, încheiat între regie și un operator privat, având ca obiect ”lucrări de reparații ciclice exterioare și înlocuire tâmplărie”, executat și decontat parțial.
RA-APPS a prevăzut în proiectul de act normativ ca sumele decontate de regie în temeiul celor două contracte menționate mai sus să fie recuperate de la Biserica Unitariană Maghiară. În consecință, Biserica Unitariană Maghiară din România a achitat R.A-A.P.P.S. suma de 496.545, 23 lei, reprezentând valoarea investițiilor în curs și a mijloacelor fixe aferente imobilului transmis.
Potrivit informațiilor furnizate de R.A. – A.P.P.S. și inserate în cuprinsul Notei de fundamentare, imobilul din str. Docenților nr.20, sector 1 nu făcea obiectul unor litigii sau al unor cereri de restituire/revendicare și nu este grevat de sarcini. Proiectul de act normativ a fost însoțit de Extrasul de Carte Funciară nr. 261993 emis de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București-Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sectorul 1 la data de 23 mai 2018, care nu cuprindea informații referitoare la existența vreunei sarcini asupra imobilului.
În urma solicitării Ministerului Finanțelor Publice, s-a atașat documentației acordul Bisericii Unitariene privind plata investițiilor făcute de regie. Protocolul de predare-preluare între R.A. – A.P.P.S. și Secretariatul de Stat pentru Culte privind imobilul din str. Docenților nr.20, sector 1, București, a fost încheiat în data de 25 februarie 2019, în temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.875/2018.
Prin adresa nr.C-3481/20.12.2019, Secretariatul de Stat pentru Culte a înștiințat Secretariatul General al Guvernului asupra existenței Notificării nr.2051/2001 prin care moștenitorul legal Emilia Weigel, cu domiciliul în Wiesbaden, Germania, a solicitat Primăriei Municipiului București restituirea în natură a imobilului din str. Barbu Delavrancea nr.22 (actualmente adresa este în str. Docenților nr.20) sector 1, București.
Notificarea nu a fost soluționată și a făcut obiectul unor procese care s-au finalizat cu Decizia civilă nr.618/28.06.2016 a Curții de Apel București, definitivă și irevocabilă, care a decis ca Notificarea nr.2051/2001 să fie direcționată în favoarea R.A. – A.P.P.S., în calitatea acestuia de administrator al imobilului aflat în domeniul privat al statului.
Prin adresa nr.11198/11.05.2018, înregistrată la R.A. – A.P.P.S. sub nr.7127/16.05.2018, Primăria Municipiului București a transmis către R.A. – A.P.P.S. dosarul administrativ nr.11198 constituit în baza Notificării nr.2051/09.08.2001 și decizia civilă nr.618/28.06.2016.
Având în vedere că Notificarea nr.2051/09.08.2001 face referire la imobilul din str. Barbu Delavrancea nr.22, din consultarea bazei de date a Primăriei Municipiului București referitoare la notificările înregistrate în temeiul legii nu exista nici o notificare înregistrată pentru imobilul din str. Docenților nr.20, sector 1, la momentul adoptării de către Guvern a Hotărârii nr.875/2018, iar extrasul de CF cu privire la imobil nu conținea referiri cu privire la eventuale sarcini asupra acestuia.
Ca soluție de reglementare a situației apărute, R.A. – A.P.P.S. a propus retransmiterea imobilului din str. Docenților nr.20, sector 1 din administrarea Secretariatului de Stat pentru Culte în administrarea regiei, redobândind astfel calitatea de unitate deținătoare în sensul Legii nr.10/2001, cu modificările și completările ulterioare.
Luând la cunoștință despre această situație, Biserica Unitariană Maghiară, prin adresa nr. 408/2020, a solicitat ca Secretariatul de Stat pentru Culte să inițieze un act normativ prin care Guvernul României să revoce dreptul de folosință gratuită a Bisericii Unitariene Maghiare asupra imobilului care a făcut obiectul Hotărârii Guvernului nr.875/2018.
Marele bozgor, poate returneaza optantii banii primiti de la statul Roman si apoi sa revendice proprietatile. Statul ungar plateste Romaniei, chirie pentru cladirile Fundatiei Gojdu?
ca le da Orban la Budapesta, din sutele de cladiri ale Fundatiei Gojdu…
Si cum de nu au sarit ca arsi, fratii lor pesedisti? Un miting, ceva?
Guvenul liberal e (editat) notoriu.. poate ar trebui să vadă mai degrabă cu câte milioane de euro sunt datori niște administrații statale unor biserici maghiare, catolică, sau protestante, pentru folosirea unor clădiri retrocedate in care sunt școli, sau alte instituții ale statului. Poate ar fi cazul să forțeze anumite primării pline de mafioți buni români pentru a plăti restanțele chiar de ani de zile ale chiriilor acestor imobile.. Acum ierbivoru teroriștu se leagă de o clădire in mod imbecil, care sigur va avea răsunet internațional,.și sunt foarte expeditivi. Nu ar fi cazul să vadă de ciumații patrioți, care distrug și nu plătesc conform unor contracte.
Ramane Biserica Unitariană Maghiară fara acoperis? Nu imi fac griji…
Daca sunt acte reale si incontestabile, mult succes!