Guvernul tehnocrat: soluție de avarie sau incubatorul unui nou proiect politic?

Nașterea dificilă a noului guvern arată, mai clar ca oricând, cât de nișat este culoarul politic al președintelui Nicușor Dan. Opțiunile sunt limitate nu atât de matematica parlamentară, cât de liniile roșii trasate pe de o parte de partidele invitate să asigure susținerea executivului, pe de altă parte chiar de președinte.

Pe de o parte, PNL și-a exprimat ferm refuzul de a susține o formulă guvernamentală alături de PSD. Totodată, USR a adoptat o poziție similară. În același timp, președintele nu e dispus să accepte o soluție care să depindă de voturile AUR. Rezultatul este un blocaj aproape perfect: partidele care ar putea forma o majoritate nu vor să guverneze împreună, iar sprijinul alternativ este considerat inacceptabil.

În acest context, guvernul tehnocrat începe să apară nu ca o opțiune ideală, ci ca singura variantă posibilă. Dar nu pe termen lung.

Problema este că un guvern tehnocrat rezolvă doar temporar ecuația puterii. Așa cum observa, corect, Kelemen Hunor, într-un asemenea scenariu toate partidele ajung, de fapt, în opoziție. Astfel responsabilitatea guvernării devine difuză. Aparent e o formulă care poate oferi calm administrativ și poate evita conflictele dintre partide. În concret însă, creează un teren fertil pentru populism și radicalizare.

„Dacă lecțiile trecutului se repetă, câștigătorii alegerilor din 2028 ar putea fi chiar actorii excluși astăzi”

Istoria politică recentă oferă câteva avertismente pentru astfel de scenarii. După guvernarea condusă de tehnocratul Mugur Isărescu, în anul 2000, PRM a obținut un rezultat istoric de peste 20%, devenind al doilea partid al țării. După experiența guvernului tehnocrat condus de Dacian Cioloș, în 2016, PSD a revenit în forță și a câștigat alegerile cu peste 45% din voturi. De fiecare dată, partidele care au știut să se sustragă mai bine exercițiului direct al puterii, în 2016 atât PSD și PNL erau la guvernare în mai toate structurile cu excepția miniștrilor, au fost cele care au cules electoral nemulțumirile acumulate.

Aceasta este marea dilemă a momentului. Un guvern tehnocrat poate stabiliza situația pe termen scurt, dar poate alimenta exact forțele politice pe care actualul președinte încearcă să le țină departe de executiv. Dacă lecțiile trecutului se repetă, câștigătorii alegerilor din 2028 ar putea fi chiar actorii excluși astăzi din orice formulă de guvernare.

Totuși, există nuanțe și poate calcule mai profunde. Pentru partidele obișnuite cu accesul la putere, opoziția este rareori un loc confortabil. Președinții de consilii județene, primarii, consilierii, organizațiile teritoriale au nevoie de resurse, de influență. În absența lor, presiunea internă crește rapid. Deciziile considerate astăzi de neclintit pot deveni negociabile peste câteva luni.

A pierdut Clujul cheile puterii?

„Un guvern tehnocrat ar putea funcționa ca o veritabilă perioadă de tranziție”

De aceea, un guvern tehnocrat ar putea funcționa ca o veritabilă perioadă de tranziție. O etapă în care actualele blocaje se erodează, iar raporturile de forță din partide se mai modifică. Nu este exclus să asistăm la repoziționări spectaculoase, la apariția unor curente și facțiuni interne sau chiar la sciziuni în marile formațiuni, PSD și PNL.

În paralel, un premier apropiat de președinte ar putea deveni mai mult decât un simplu administrator al crizei. Ar putea reprezenta centrul în jurul căruia să se coaguleze un viitor pol politic prezidențial. România are o tradiție a partidelor construite în jurul liderului aflat la Cotroceni.

Astfel, guvernul tehnocrat nu ar fi destinația finală, ci doar o punte de legătură. Dacă ipoteza se confirmă, peste câteva luni sau cel mult un an, România ar putea avea din nou un guvern politic, nu însă construit pe arhitectura partidelor de astăzi, ci în jurul unei noi platforme prezidențiale.

Perioada asta de instabilitate acută se poate transforma în cel mai important proces de reașezare politică al următorilor ani. Adevărata miză nu va fi numele premierului tehnocrat, ci forțele politice care vor ieși întărite din perioada în care nimeni nu va dori să-și asume pe deplin guvernarea.