
Gică Hagi trebuie să dea luni un răspuns la propunerea lui Mircea Sandu de a prelua naţionala României, iar „Regele” înclină să refuze.
Acesta consideră că, dacă ar veni acum la naţională şi n-ar obţine calificarea la Campionatul European din 2012, toatele oalele se vor sparge în capul său.
„Nu vreau să plătesc pentru greşelile lui Răzvan”, ar fi spus Hagi, conform Gazetei Sporturilor.
„Mai mult ca sigur, Gică nu se va înţelege cu Mircea Sandu! Nu vrea sub nicio formă să preia echipa până nu se termină preliminariile compromise de Răzvan Lucescu şi de Ionuţ Lupescu. Hagi ar face lucruri foarte bune în cuplu cu Iordanescu, director tehnic, dar are nevoie de răbdare”, a declarat şi o persoană apropiată lui Hagi.
Pe de altă parte, Hagi e conştient că aceasta poate fi ultima lui şansă de reuşită în cariera de antrenor şi a venit cu o propunere către Mircea Sandu: să-i prelungească interimatul secundului Ştefan Iovan pentru ultimele patru meciuri din grupă, cu Luxemburg (2 septembrie, deplasare), cu Franţa (6 septembrie, acasă), cu Belarus (7 octombrie, acasă) şi cu Albania (11 octombrie, deplasare), plus pentru amicalul de lux cu Argentina (10 august, la Bucureşti).
Varianta nu este, însă, pe placul lui Mircea Sandu, care ar vrea ca viitorul selecţioner al României să-şi intre în atribuţiuni imediat.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.