Halep, „şocată şi dezamăgită”: Refuz să accept

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a declarat, marţi, ”şocată şi dezamăgită” de decizia tribunalului independent care a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, despre care a spus că refuză să o accepte.

”Azi, un tribunal independent sub Programul Antidoping din Tenis a anunţat o tentativă de decizie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai dificil meci din viaţa mea şi, din nefericire, lupta continuă. Mi-am dedicat viaţa frumosului joc de tenis. Iau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru şi mă mândresc cu faptul că nu am luat niciodată, cu bună ştiinţă sau nu, o substanţă interzisă. Refuz să accept decizia lor de suspendare pe patru ani. Într-un raport de 126 de pagini, tribunalul a găsit că mă fac vinovată de ambele acuzaţii formulate de Agenţia pentru Integritatea Tenisului (ITIA) – un test pozitiv la o mostră de urină prelevată în timpul competiţiei şi o încălcare a Programului Paşaportului Biologic Sportiv. Reprezentanţii mei şi cu mine am prezentat tribunalului dovezi convingătoare în apărarea mea, inclusiv numeroase întrebări legitime privind concluziile legate de testele din paşaportul meu biologic (ABP). Deşi sunt recunoscătoare că am un verdict după numeroase amânări nefondate şi sentimentul că trăiesc într-un purgatoriu de un an, sunt în acelaşi timp şocată şi dezamăgită de decizie”, a scris Halep într-un comunicat publicat pe Instagram.

”Cred într-un sport curat şi în aproape două decenii ca jucătoare profesionistă de tenis, la sute de turnee şi după două titluri de Mare Şlem, am făcut 200 de teste de sânge şi urină pentru a fi verificată împotriva substanţelor interzise şi le-am trecut cu bine pe toate până pe 29 august 2022. Înaintea sezonului de hard din 2022, la recomandarea echipei şi fizioterapeutului în care am încredere, mi-am ajustat suplimentele nutriţionale. Niciunul dintre ingredientele listate nu includeau substanţe interzise, însă, acum ştim, iar tribunalul a recunoscut asta, unul dintre ele a fost contaminat cu roxadustat. Am fost testată aproape săptămânal după testul pozitiv iniţial până la începutul anului 2023 şi de fiecare dată am ieşit negativă”, a relatat fosta campioană de Mare Şlem.

Halep a acuzat că doi dintre experţii ITIA şi-au schimbat opiniile legate de paşaportul său biologic după ce au aflat că este vorba de ea.

”În ciuda acestei probe, ITIA a venit cu acuzaţia legată de paşaportul biologic doar după ce grupul său de experţi mi-a aflat identitatea, iar doi din cei trei experţi şi-au schimbat, brusc, opinia în favoarea acuzaţiilor ITIA. ITIA s-a bazat doar pe opiniile acestor experţi care au studiat doar parametrii sângelui meu şi pe care i-am menţinut mai mult de zece ani în aceeaşi sfertă. Acest grup a ignorat faptul că nicio substanţă interzisă nu a fost găsită vreodată în sângele sau urina mea, cu excepţia testului pozitiv din 29 august la roxadustat, care a fost prezent într-o cantitate extrem de mică şi care, luând în considerare testul meu negativ de cu trei zile înainte, putea fi cauzat doar de o expunere accidentală la roxadustat”, a comentat Halep.

Halep a anunţat că va face apel împotriva suspendării dictate de tribunalul independent şi le-a mulţumit tuturor pentru susţinere: ”Sunt foarte recunoscătoare pentru susţinerea pe care am primit-o din partea familiei, a prietenilor, fanilor tenisului din întreaga lume. Continui să mă antrenez şi să fac tot ce stă în puterea mea să îmi exonerez numele de aceste acuzaţii false şi să revin pe teren. Intenţionez să fac apel împotriva acestei decizii la Tribunalul de Arbitraj Sportiv şi să urmez toate căile legale împotriva companiei producătoare a suplimentelor în cauză”.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost suspendată pe o perioadă de patru ani pentru dopaj, a anunţat, marţi, Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA).

ITIA a precizat că un tribunal independent a suspendat fostul lider mondial pentru două încălcări separate ale Programului Antidoping din Tenis (TADP).

Prima încălcare a regulamentului în cazul Simonei Halep (31 ani), dublă campioană de Mare Şlem (Roland Garros 2018, Wimbledon 2019), este legată de identificarea substanţei interzise roxadustat la US Open în 2022, în urma unui test antidoping în timpul competiţiei, iar a doua este legată de neregularităţile fin paşaportul său biologic (ABP).

Tribunalul independent tribunal, stabilit de Sport Resolutions, s-a reunit pe 28 şi 29 iunie, la Londra şi a audiat experţi ştiinţifici care au depus mărturie în favoarea româncei, care a vorbit şi ea în faţa tribunalului, se arată în comunicatul ITIA.

Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a decis că jucătoarea a comis ”violări intenţionale” ale Regulamentului Antidoping potrivit articolului 2 din TADP: prezenţa şi uzul substanţei roxadustat în mostra de urină colectată de la Simona Halep pe 29 august 2022, la US Open; folosirea unei substanţe sau metode interzise în 2022, pe baza a 51 de analize ale sângelui furnizare de jucătoare ca parte a programului ABP.

Tribunalul a acceptat argumentul Simonei Halep că a luat suplimente alimentare contaminate, dar a determinat că volumul ingerat de jucătoare nu putea da ca rezultat concentraţia de roxadustat identificată în mostra pozitivă.

Şi acuzaţia legată de paşaportul biologic a fost menţinută, tribunalul susţinând că nu există motive pentru a pune la îndoială ”puternica opinie” unanimă a celor trei experţi independenţi (APMU) care au considerat că „probabil dopajul” este explicaţia pentru neregularităţile din paşaportul biologic al sportivei.

Halep fusese suspendată provizoriu în octombrie 2022, iar perioada sa de ineligibilitate este luată în considerare din 7 octombrie 2022 până pe 6 octombrie 2026. Jucătoare poate face apel la această decizie.

”După un proces complex şi riguros, salutăm decizia tribunalului independent. Volumul probelor pe care tribunalul a trebuit să îl ia în considerare, în ambele speţe, a fost unul substanţial. ITIA a urmat procesul corect, aşa cum face în cazul oricărui individ, în concordanţă cu Codul Mondial Antidoping, îndeplinindu-şi scopul şi responsabilitatea de a susţine principiul unei competiţii curate, în numele sportului”, a declarat directorul executiv al ITIA, Karen Moorhouse.

”Înţelegem interesul public semnificativ în aceste cazuri şi suntem decişi să rămânem transparenţi atât cât este posibil, iar decizia integrală va fi publicată în curând”, se mai arată în comunicat.

Tribunalul independent a menţionat că a primit aproximativ 8.000 de pagini de material ştiinţific din partea jucătoarei şi a ITIA.

Halep a negat în mod repetat că ar fi luat în mod conştient substanţa roxadustat, acuzând că testul antidoping pozitiv ar fi survenit în urma unei contaminări. De asemenea, a acuzat de mai multe ori ITIA pentru tergiversarea judecării cazului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

11 Comentarii

  1. Simona Halep
    Washington Open
    03 aug 2022 – abandon (Anna Kalinskaya) – fizioterapeuta/medicul WTA de pe teren, noteaza in raportul oficial ca „nu-si putea mentine temp corpului din cauza vasodilatatiei periferice si deshidratarii”
    Toronto
    08-14 aug 2022 – castiga turneul din Toronto
    NY Open
    26 aug 2022 – test negativ
    29 aug 2022 – pierde meciul cu Daria Snigur (prima mansa)
    29 aug 2022 – test POZITIV (Roxadustat)
    08 sept 2022 – divort
    15 sept 2022 – anunta ca este „epuizata mental” si ca nu mai participa in concursuri in 2022
    22 sept 2022 – test negativ
    07 oct 2022 – anuntul oficial privind testul din 29 august.

    11 sept 2023 – verdictul oficial – suspendare pe 4 ani:
    – dopata cu Roxadustat;
    – dopaj sistematic in 2022 (pasaportul biologic – 51 de probe de sange cu iregularitati).

  2. Intrucat pasaportul biologic nu ii este bun,inseamna ca s’a dopat din greu tot timpul.Cu ”Rodustanul”ala sau cum il cheama,probabil si pe acela il lua constant,ca zicea cineva ca se resoarbe rapid din organism,d’a se vede ca atunci cand au facut dopajul,i’a dat din greseala doctorul o doza mai mare,iar aceasta nu a mai avut timp sa se resoarba,iar chiar asta specifica ITIA in scris,ca i s’a gasit o cantitate mare din acest doping,deci ca Halepa minte ca a fost o cantitate mica.

  3. Daca isi amintesc jurnalistii, in ziua in care au scris ca simona a fost audiata, i-am facut calculul numerologic si nu a aparut pe blog. Toti yrebuie sa retinem: fata nu e vinovata, gloata a simtit ca e mult prea puternica, ca e in crestere pe performante si nu aveau motive sa o blocheze. Oricum, am convingerea ca i se va anula aceasta hotarare politica si va continua performantele pana la 39 ani cand singura, isi va cauta alt loc de munca! Succes Simona, nu ai voie sa cedezi niciun pas in aceasta perioada! Ce te faulteaza te face si mai puternica, si mai increzatoare! Lupta cu toate armele, e sansa ta uriasa pe care nu trebuie sa o eviti doar pentru ca gloata vrea sa iti puna punct carierei!

  4. Doamna Simona Halep a fi cetățean român și super performant în țara în care președintele ei domnul Iohannis declară la Bruxelles că România a cărui președinte era de un mandat este un stat eșuat este un mare ghinion. Dacă România avea Prepședinte, prim miniștrii, miniștrii de externe SRI, SIE în perioada de când cu suspendare interveneau și țara România nu mai apare pe tabloul principal și Imnul României nu mai ridică stadionul în picioare când românca Simona Halep câștigă un turneu, pe toate căile diplomatice și mai puțin diplomatice se intervenea pentru cauza dumitale. Nu exista ocazie de în întâlnire cu ambasadoarea USA și oficialii americani și NATO să nu se amintească de efortul făcut cu risc de România în conflictul din Ucraina și uite cum Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis prigonește nemotivat o româncă, pentru un mărunțiș. “Dacă nu se calmează ITIA, Ucraina să-și mute exporturile pe altă parte și mai slăbiț-o cu trupe USA și NATO prin România”. Dar cu tembelul de la Cotroceni și nulitățile slugarnice de la Guvern apărarea românilor performanți, urâți de țările ce pierd titlul nu există. Vezi cazul Adrian Severin

  5. Repet: O FAMILIE HULPAVA DE BANI, MARITISUL CU UN FATALAU FANFARON BAGAT SI EL IN TOT FELUL DE AFACERI STRAMBE, DIVORTUL DUPA DOAR 1 AN (nu stiu exact), NU SE-MBINĂ DELOC CU O CARIERĂ SPORTIVĂ DE SUCCES.

  6. „Tribunalul” respectiv numai „independent” nu poate sa pretinda a fi, dupa natiile si atitudinile a doi dintre asa-zisii lui „judecatori”. Bafta, @Simona! @Emile: scrii despre un adevar trist. Nu conteaza ca Johannis e neamt, ci faptul ca e de-o prostie rara, însotita de-o lashitate oarba iesita din comun. „Echipa” fiindu-i dupa chip si asemanare. Tandem periculos pentru tara. @Mosul Vanga: De ce intervii în chestiuni care nu te privesc, tin de viata personala, respectiv intima, a cuiva? Simona Halep si-o fi gasit motive sa se casatoreasca, dar si de divort, numai ca lucrurile astea o privesc PERSONAL si NU SE COMENTEAZA. Ce scrii e rautacios si inexact, fiindca majoritatea titlurilor si-o câstigase, deja. N-are legatura cu nici o casatorie.

  7. Ilie are dreptate : pentru faptul că e româncă i se întâmplă totul, dacă ar fi fost americancă nu ar fi existat nici un fel de problemă. E un fals 100% .

  8. Oare experții științifici sunt de aceași speță cu specialiștii Covid ? Niște specialiști pregătiți să fie invitați la Gâdea la CNN ? :)) Eu când aud de specialiști am „încredere totală” și deplină

  9. Simo,stai liniștită! Ai câștigat destul ca sa stai liniștită! Numai să nu-ți ia banii americanii! Orice om poate claca când vrea mai mult decât poate! Miroase de la o poștă că, ai fost lucrata!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.