Harta care întăreşte marele coşmar al Arabiei Saudite

Regatul Arabiei Saudite l-a executat pe clericul musulman șiit …

Harta care întăreşte marele coşmar al Arabiei Saudite

Regatul Arabiei Saudite l-a executat pe clericul musulman șiit …

Regatul Arabiei Saudite l-a executat pe clericul musulman șiit Nimr al-Nimr la finele săptămânii trecute. Câteva ore mai târziu, protestatarii iranieni au dat foc la ambasada Arabiei Saudite de la Teheran. Duminică, guvernul saudit, care se consideră gardianul islamului sunit, a tăiat legăturile diplomatice cu Iranul, unde musulmanii sunt şiiţi.

Diferenţa dintre suniţi şi şiiţi a apărut imediat după moartea profetului Mahomed, în 632. Această diferenţă poate avea mari implicaţii în ceea ce priveşte regatul Arabiei Saudite şi a modului cum sunt organizate cele două confesiuni pe teritoriul regatului. O mare parte a conflictului poate fi explicată de o hartă realizată de profesorul MR Izady de la US Air Force Special Operations School/Joint Special Operations de la Universitatea din Florida. Harta arată o corelaţie accidentală, dar incredibilă a istoriei religioase şi descompunerea anaerobă a unor organisme animale şi vegetale provenite din planctonul marin. Mai exact, combustibilii fosili din Golful Persic sunt situaţi în zonele populate de şiiţi. Acest lucru este valabil şi în Arabia Saudită sunită. Câmpurile petroliere sunt prezente în estul regatului, acolo unde populaţia majoritară este şiită. Prin urmare, casa regală sunită are mari temeri că într-o anume zi Arabia Saudită şiită se va rupe de restul regatului, luând cu ea aproape tot petrolul şi alăturându-se Iranului şiit, acum duşman Riyadhului.

Această teamă a crescut în 2003, când SUA a invadat Irakul şi a răsturnat regimul sunit minoritar al lui Saddam Hussein şi a împuternicit majoritatea şiită, apropiată Iranului. Clericul ucis săptămâna trecută spunea încă din 2009 că Arabia şiită va trebui să sune goarna pentru ruperea de regimul saudit sunit. Harta lui Izady demonstrează atât de izbitor că toată bogaţia saudită se află în estul sunit. Nimr, de exemplu, a trăit în Awamiyya, în inima regiunii plină de petrol, la foarte mică distanţă de Bahrein.

În cazul în care această regiune se va rupe de regatul saudit, atunci casa regală nu va rămâne cu nimic. Astfel se explică parţial şi disperarea saudiţilor de a elimina orice semn de gândire independentă printre şiiţii din ţară. Aceeaşi tensiune explică şi de ce Arabia Saudită a ajutat Bahreinul, o ţară majoritar şiită, dar condusă de o monarhie sunită, să zdrobească Primăvara Arabă din 2011.

În aceste zile de conflict, Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, şi-a redus semnificativ preţurile pentru Europa, mişcare considerată ca fiind un atac preventiv la adresa Iranului, ţară care va scăpa de sancţiunile impuse ca urmare a politicii sale nuclare. „Saudiţii au redus preţurile din februarie pentru clienţii din Europa. Asta înseamnă că ei s-au angajat puternic pentru menţinerea cotei lor de piaţă”, susţine Fawad Razaqzada, analist la Forex.com. În schimb, a majorat preţurile în Asia şi le-a menţinut pe cele din SUA.

O agenţie de presă iraniană susţine că saudiţii vor încerca să-i oprească pe iranieni şi prin alte metode, nu doar prin preţuri. ZF, care citează Afkar Khabar, scrie că Djibouti, un mic stat din Cornul Africii, ar putea răspunde îndemnurilor sau presiunilor Arabiei Saudite şi să majoreze taxele de tranzit prin strâmtoarea Bab-el-Mandeb pentru tancurile petroliere iraniene. Acestea trebuie să treacă pe acolo pentru a aduce petrol în Europa de Sud prin canalul Suez şi Marea Mediterană.

Presa iraniană scrie că Djibouti şi-a întrerupt deja relaţiile diplomatice cu Iranul. Până în 2012, Iranul era al treilea exportator la nivel mondial. Pe motiv că are o politică nucleară periculoasă, marile puteri, în frunte cu SUA, i-au blocat ulterior accesul la unele pieţe internaţionale, astfel că livrările de ţiţei au scăzut dramatic. Embargoul va fi ridicat luna viitoare iar tancurile petroliere iraniene sunt gata să invadeze din nou China, India, Japonia, Coreea de Sud, Taiwan şi Turcia.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.