Hărțile otrăvite ale lui Putin ori capcana întinsă României

În fața marinarilor ruși, de Ziua Marinei, Vladimir Putin nu a vorbit doar despre războiul pe care îl poartă împotriva Ucrainei. A desfășurat din nou harta imaginară a Europei de Est, aceea în care frontierele nu sunt stabilite prin drept internațional, ci prin interpretările convenabile ale Kremlinului. Liderul rus a afirmat că Ucraina își va pierde, mai devreme sau mai târziu, teritoriile vestice, iar ceea ce ar fi aparținut cândva Poloniei, Ungariei și României va reveni la locul său.

Precedentul propus de Putin este periculos și pentru România, deoarece logica „reparării” granițelor istorice nu se oprește la Ucraina. Dacă frontierele actuale pot fi contestate invocând hărți vechi, aceeași retorică poate fi folosită de cercuri revizioniste împotriva României, inclusiv în chestiunea Transilvaniei. Moscova știe că memoria Trianonului și disputele istorice româno-ungare pot fi exploatate pentru a alimenta suspiciuni, radicalism și tensiuni între două state membre NATO și UE. România nu poate accepta un principiu care astăzi pare să-i ofere ceva, dar mâine ar putea fi întors împotriva sa. Frontierele trebuie apărate prin drept, nu renegociate prin forță sau propagandă imperială.

Vecinii, transformați în prădători

Putin nu a enumerat întâmplător Polonia, Ungaria și România. Fiecăruia îi oferă o rană istorică, o nostalgie sau o hartă veche. Scopul nu este repararea trecutului, ci otrăvirea prezentului. Kremlinul vrea ca ucrainenii să-i privească pe vecinii occidentali cu suspiciune, iar polonezii, ungurii și românii să înceapă să discute despre teritorii în loc să discute despre agresor.

Este o tehnică veche a imperialismului rus. Kremlinul dezbină statele din jur, alimentează resentimentele, susține vocile radicale și apoi se prezintă drept singura putere capabilă să arbitreze conflictele pe care tot ea le-a stimulat. Agresorul își proiectează propriul revizionism asupra celorlalți. Rusia ocupă și anexează teritorii ucrainene, dar insinuează că adevărații beneficiari ai destrămării Ucrainei ar putea fi chiar partenerii europeni ai Kievului.

Această narațiune urmărește și slăbirea NATO și a Uniunii Europene. Dacă în spațiul public din România, Polonia sau Ungaria prind rădăcini discursurile despre recuperări istorice, solidaritatea cu Ucraina poate fi prezentată drept ipocrită. Moscova ar putea spune apoi că nimeni nu apără cu adevărat integritatea Ucrainei și că fiecare așteaptă momentul împărțirii prăzii. Falsul ar deveni instrument de politică externă. Iar neîncrederea dintre vecini ar servi direct strategiei militare ruse actuale.

România nu trebuie să joace rolul scris la Kremlin

Pentru România, principalul pericol nu este tentația teritorială, ci compromiterea strategică. Bucureștiul poate fi portretizat de propaganda rusă drept un stat revizionist, interesat de slăbirea Ucrainei. O asemenea imagine ar afecta încrederea dintre București și Kiev, ar lovi cooperarea de securitate de la Marea Neagră și ar oferi muniție grupărilor extremiste care încearcă să transforme memoria istorică în revendicare politică.

România nu trebuie să-și nege trecutul și nici tragediile provocate de expansionismul sovietic. Dar memoria nu poate fi confiscată de Kremlin pentru a justifica un nou război imperial. Răspunsul românesc trebuie să fie fără echivoc, și anume faptul că frontierele nu se modifică prin forță, Ucraina nu este o pradă, iar Rusia nu are dreptul să împartă teritoriile altui stat nici măcar retoric.

Aceasta nu este o ofertă făcută României, ci o capcană. Putin încearcă să transforme statele care sprijină Ucraina în complici imaginari ai dezmembrării sale. În același timp, prezintă agresiunea Rusiei nu ca pe o încălcare brutală a frontierelor, ci ca pe o pretinsă corectare a istoriei. Ucraina este descrisă drept un stat artificial, construit din „darurile” lui Lenin și Stalin, iar Rusia este proclamată, în mod absurd, drept garantul integrității sale teritoriale.