Ministrul Culturii, Puiu Haşotti, susţine că viitorul Guvern USL ar putea avea 2-3 ministere în plus faţă de cel actual, printre acestea aflându-se un minister al Turismului şi unul al marilor proiecte naţionale şi că din acest motiv va exista o nouă negociere între partidele componente ale Uniunii.
Întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, dacă doreşte să îşi păstreze postul de ministru al Culturii şi într-un viitor Executiv, Puiu Haşotti, a răspuns: „Viitorul Cabinet va avea două sau trei ministere în plus. Prin urmare, va fi o nouă negociere între partidele componente USL şi, după această negociere, în funcţie de situaţia politică, în funcţie de realităţile politice, în funcţie de ce va avea nevoie partidul de la mine şi în funcţie de decizia pe care o voi lua, se va întâmpla sau nu acest lucru. La ora actuală nu mă gândesc la aşa ceva, la ora actuală mă gândesc doar la câştigarea alegerilor”.
El a menţionat că ar putea fi vorba de un minister al Turismului şi unul al marilor proiecte naţionale. „S-ar putea să fie un minister al Turismului şi se pare că va fi un minister al marilor proiecte, care să atragă şi bani europeni, se va numi ministerul Marilor Proiecte Naţionale, cam aşa ceva”, a afirmat Puiu Haşotti.
El consideră că Traian Băsescu îl va numi tot pe Victor Ponta premier după alegerile din 9 decembrie.