Henry Kissinger: Se apropie momentul

Secretar de stat al SUA în timpul preşedinţilor republicani Richard Nixon şi Gerald Ford, Kissinger a fost atunci un arhitect al politicii de…

De (I.R.)
Henry Kissinger: Se apropie momentul

Secretar de stat al SUA în timpul preşedinţilor republicani Richard Nixon şi Gerald Ford, Kissinger a fost atunci un arhitect al politicii de…

Momentul în care va trebui găsită o pace negociată în Ucraina se apropie tot mai mult şi este nevoie de aceasta pentru a reduce riscul unui nou război mondial devastator, dar visele privind destrămarea Rusiei ar putea dezlănţui haosul nuclear, a avertizat veteranul diplomaţiei americane, Henry Kissinger, conform Reuters.

Secretar de stat al SUA în timpul preşedinţilor republicani Richard Nixon şi Gerald Ford, Kissinger a fost atunci un arhitect al politicii de destindere în relaţiile cu Uniunea Sovietică în contextul Războiului Rece. El s-a întâlnit de mai multe ori cu Vladimir Putin după ce acesta a devenit preşedinte al Rusiei în anul 2000.

În prezent nu se întrevede niciun sfârşit al războiului declanşat în februarie de Rusia contra Ucrainei şi care a ucis zeci de mii de oameni. Rusia controlează la ora actuală aproximativ o cincime din teritoriul Ucrainei. În timp ce Putin vrea ca Ucraina să recunoască pierderea Crimeii şi a regiunilor din est şi sud anexate de Rusia, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, sprijinit de Occident cu arme şi muniţii, condiţionează orice negociere cu Rusia de retragerea completă a trupelor acesteia de pe tot teritoriul Ucrainei, condiţie în care Moscova vede o influenţă a Washingtonului asupra Kievului.

”Se apropie momentul să ne raportăm la schimbările strategice deja realizate şi să le integrăm într-o nouă structură în direcţia obţinerii păcii prin negociere”, a scris Kissinger într-un articol intitulat ”Cum să evităm un alt război mondial”, publicat în revista The Spectator.

”Un proces de pace trebuie să lege Ucraina de NATO, indiferent de formulă. Alternativa neutralităţii nu mai are sens”, a remarcat fostul secretar de stat american.

El a propus deja în luna mai un acord de încetare a focului prin care Rusia să se retragă de-a lungul liniei de contact create în 2014 după anexarea Crimeii şi declanşarea atunci a conflictului armat în estul separatist pro-rus al Ucrainei, menţionând ca opţiune şi organizarea de referendumuri sub supraveghere internaţională în teritoriile ucrainene revendicate de Rusia, propuneri respinse de Zelenski.

Kissinger atrage pe de altă parte atenţia că dorinţa Occidentului de a face Rusia ”neputincioasă” sau chiar de a obţine ”disoluţia Rusiei ori distrugerea capacităţii sale politice strategice” pot rezulta într-o situaţia de haos în care diferitele etnii şi regiuni din interiorul Rusiei ar putea încerca să-şi tranşeze diferendele prin violenţă, acesta într-o ţară înarmată cu mii de focoase nucleare”.

Distribuie articolul pe:

37 comentarii

  1. Un general american in retragere a zis ca cine spune ca Rusia poate fi invinsa „spune o prostie”. Corect! Asa e !
    America ar trebui sa negocieze pacea,sa stabileasca relatii de incredere cu Rusia si sa vada bine ca are probleme importante in Extremu Orient. Rusia ,UE si SUA trebuie sa conlucreze pentru incredere ,pace si prosperitate . Economia UE a luat-o rau de tot la vale! Pretentiile Ucrainei pt incheierea razboiului nu pot fi acceptate de Rusia superputere nucleara!
    Rusia ar putea intoarce foaia intrun razboi extrem de distrugator,fara arma nucleare.Ganditi-va ce ar insema atacuri in valuri cu sute de avioane ! Ar trebui luata in calcul o asemenea posibilitate. NEGOCIERI PENTRU INCHEIEREA RAZBOIULUI. Asta e singura cale rationala,realista!

  2. @Charlie,
    Am să pun pe seama unei rătăciri de moment apelativele pe care mi le-ai adresat.
    Ar fi culmea să discut cu matale despre principii așa că te întreb doar atât: cu genocidul făcut de Ucraina în statele suverane Lugansk și Donețk cum facem, îl ignorăm, pentru că rușii nu sunt oameni?
    Nu știu de unde ai scos-o matale că vreau desființarea NATO… menirea Alianței a fost să alieze vestul împotriva unui potențial pericol german și sovietic; Germania a devenit parte a NATO iar URSS a dispărut, deci e normal să întrebăm care mai este astăzi scopul Alianței (mai ales că avem dovezi ale încălcării grave a tratatului și a ordinii mondiale – vezi Iugoslavia, Afganistan sau Libia)?

  3. Dupa ce au creat Boul de Aur shi tartorul lui=Moshia lui Rothschild din Orient, ca sa pazeasca petrol aducator de profit, ce shia zis nea Caisa = Kiss Hingeru, ca el poate shi mai mult cu scula lui. Asha ca a transferat toata, sau aproape toata industria SUA (la noi a ras-o, tuns-o shi frezat-o prin Pedrov Roman&khazarii=ortacii lui) la actualul dushman de moarte China, ce in curind le va lua locul dtpdv. Urmarea a fost ca shi la noi=belirea poolimii, ca de… ce shtiu ashtia?, asha cum a zis shi khazarul WeiSSelu, cetatzean HU cu reflexul Pavlov=au omorit, au omorit, au omorit, dar a uitat de fratele lui Kiss izdrelu. Apoi taica de el are afaceri la Russia, precum altzi kahzari de ai lui, dar culmea unii au indraznit sa faca shi in patria Legionarului Roshu=tov.Zelea, ca ashtia cind ajung la concurentza, la fel ca Abel shi Cain, cineva trebuie sa piara, shi nu conteaza ca pier >>> goymii nevinovatzi=cu atit mai bine.
    Ca unii sunt impushcatzi, samd, ce mai conteaza, ca pina la urma totzi traim cu sperantza, shi la final=kk are!!!
    Nu este mai bine sa te spovedesshti shi sa te opreshti din dat cu stingul in dreptul, respectind numai Adevarul, ca de…, ca sa iubeshti pe aproapele tau ca pe tine insu-tzi, poate este prea mult pentru kiss hingerul nostru?
    O zi buna.
    Con
    P.S. Pina la urma este un razboi antisemit al celor 2 Roze te khazare tov.Zelea vs.tov.Putin=ambii Legionari Roshii

  4. Vivaere militarum est! Planeta nu a avut ‘pace’nici deceniile trecute.Razboiul economic(care a folosit arme psihologic-informative)nu a avut armistitii.Industria militara a iesit din letargie sa mai faca si ei un ban.Sir Kissinger stie cat bate ceasul.

  5. Mai conteaza ca-si zic Bala Muk-ul astral sau Lucas sau Omul Koy sau ics daca e vorba de doar cativa care se multiplica scelerat-accelerat dejectant in cor-e MONSTRUOZITATI PARTIZANE GENOCIDULUI din STATUL SUVERAN Ucraina ordonat de CRIMINALUL CONTRA UMANITATII Rasputin? Cu cate alte pseudonime a intrebat CREATURA CAVERNELOR IDEOLOGIEI GENOCIDULUI ics: De ce nu s-a
    desfiintat NATO? In mod cert si-a zis Mihai avand in vedere IDIOTENIA ZICERII de alaltaieri intr-un sir nesfarsit de carnatzoi
    esca to logici la minut, cum ca in 1991 „s-ar fi semnat un acord ca NATO sa bata pasul pe loc”, fapt care real fiind nu ar fi
    permis sa fie incalcat de MARIONETA lui Rasputin, Eltzin, IMEDIAT DUPA LEGENDAREA SA LA PUTERE in august 1991!!! Lectie de istorie pt analfabetii fanatici: Cand in 1989 seful Comintern Gorby a stat la taifas cu ILEGALUL preluat de la Andropov, Bushbush senior, URSS NU ERA „DESFIINTAT”, iar CRIMINALII au BATUT DOAR PALMA ca intre sef si executantul credincios, FARA VREUN ACORD!!!
    URSS nu devenise BRUSC, peste „Noaptea Nibelungilor/Inscenarilor ‘revolutionare’ dintre care una singura SANGEROASA, in Romania”,
    UN IMPERIU AN-IDEOLOGIC, dovada fiind si ALTE INTERVENTII IDEOLOGICE SANGEROASE, in republicile baltice!!! Alte dovezi? PUCIUL MILITAR inscenat de GRU/KGB/Comintern in 1991 pt DEBARCAREA lui Gorby si INSCENAREA TRECERII LA „CAPITALISMUL OLIGARHIC KGB/GRU/
    Comintern; GENOCIDELE din Azerbaigean, Georgia, Cecenia si Siria, mai nou Ucraina!!! Puciul din 1991 A DEMONSTRAT FRAGILITATEA PACII MONDIALE daca nu era o inscenare cu cisterne de VOTKA si DURII STALINISTI PRELUAU PUTEREA cum ar fi fost normal controland
    KGB si Armata Rosie!!! Prezenta NATO si a SUA in RFG au IMPIEDICAT BOLSEVIZAREA INTREGII EUROPE-TRADATORILOR ROMANIEI GENERICE!!!
    NATO e UN GARANT AL PACII MONDIALE, chiar daca necesita o CURATENIE GENERALA incepand cu ILEGALUL viking si ILEGALUL FOST roman,
    ODRASLA de GENERAL DE SECURITATE!!!

  6. Pace va fi doar când războiul se va sfârși ! Și Putzinel știe ce spune : Rezbelul nici nu a început ! Cu doar 175.000 de militari , ” zdrențăroși ” , ” bețivi ” și cu tehnica ce trebuia in parte casată , a făcut noapte peste uKrana (603.000 km pătrați cu 45 mil. locuitori și o armata de 700.000 militari angajați în conflict cu ajutoare de zeci de miliarde ) !!! În primăvara , după ce ” își vor termina rachetele și dronele „, daca vor mai fi combatanți ukrani ( mercenari ) rușii vor începe ,probabil , …războiul până la capitulare necondiționată ! Moșu’ asta visează ( la cei 100 de ani ) ca pacea ” sa lege uKrana de nato , indiferent de formula ” și ” rușii sa se retragă … ” !!! P.S. uKrana in NATO înseamnă război atomic , deci …APOCALIPSA pe care , totuși , yankeii nu si- o doresc pentru …o bucată de pământ ( pierdut ) !

  7. Exista martieni destepti, care, de bine de rau, cu voia fara voia goilor, au condus Lumea si au mentinu t o intrega chiar daca in folosul lor; precum Kissdilinger, Naomi Choms , Bibi.. si or mai fi.Si martieni pr0$ti, rai , ” reptilieni” (satanisti) , gen Marx, Soros
    Karol ȘAIBA, Bili Porți ,regizori Hollywood, Intunecatti, care cred ca o pot distruge/ consuma la blană, sa se mute ei in computere/ pe Marte,in Proxima Centauri, de unde sa fie egali cu Dumnezeu.( Vedeto ” Jupiter Ascending, Obvlion” etc). De lupta dintre aceste 2 triburi depinde viitorul nostru. Pardon, al vostru si al lor, eu as zice pas.

  8. Unii dintre noi – cei „proști” – credeam că toată lumea gândește încă din 1991 soluții pentru pace în timp ce ei – ăia „dăjtepții” – parcă ar mai aștepta preț de câteva bombe ca să vadă când vine „momentul” ăla potrivit…
    Fără să contest în vreun fel oportunitatea sa, m-ar interesa să-mi explice unul dintre dăjtepți care este motivul pentru care mai există astăzi NATO; Organizația a fost înființată ca să protejeze lumea de Germania – integrată între timp și pusă la tors cu botul pe labele SUA – și de URSS – dizolvată între timp, deci care mai este astăzi rostul NATO?
    Și de ce – mai ales – să fie legată Ucraina fix de același NATO în loc să fie legată bunăoară de ONU?
    De ce ar accepta un stat suveran organizarea pe teritoriul său de referendumuri dorite de alte state (păi așa noi de ce n-am cere referendumuri prin California, Texas sau Alaska)? Referendumurile se organizează oriunde în lume potrivit voinței popoarelor locuitoare și nu după ce vrea SUA.
    De ce s-ar retrage Rusia din Donbas, lăsând în bătaia puștii ucrainene populațiile ruse?!
    Vine un moment în viața fiecăruia – inclusiv a dlui fost secretar și a celor care vorbesc prin el – când trebuie să învățăm să tăcem.

  9. Trebuie capitulare totala a Ucrainei si integrarea Ucrainei in Rusia unde a fost mereu inca de la infiintare. Inca de la infiintare acel teritoriu s-a numit Rusia, nu Ucraina. Este singura cale catre o pace justa si durabila. Pentru intarirea pacii trebuiesc expulzati toti oligarhii de alte neamuri care creeaza doar haos si vrajba intre oameni, sunt pescuitori in ape tulburi. Fara Zelenski, Porosenko, Kolomoisky si aaltii asemenea lor va fi pace in tara.

  10. Care e deosebirea dintre Z, Dorina/Oana/Mama Morton/viki/Doinele fluviale/rene= Capitanul core al Legiunii Securitatii forumului?
    Toti sunt pretorieni ai Maresalului de Securitate ceausista din Padurea Faget si pe aceasta filiera solida AGENTI SOVIETICI!!! Mai conteaza ca-si zic Yahweh, Justinianus, JOS PATRIA, Salvamar, gigel, Gigione, Gica, Anonim cu popoul in doua luntre sau Batranul, ori rene/marius/humoroid/gelu/IQ 0,001/Emile/raduca/doru popescu FARA Dumnezeu si FARA PATRIE, ori Tica_losul/ tomlin/ maxtor/darius/jagardean/Marele urs siberian IREDENTIST care nu mai inalta Zmeul? Toti au primit ordin sa-si uneasca fortele pt Cauza…Pentru Cauza sovietica de BOLSEVIZARE/RESETARE planetara, toti ILEGALII fiind adusi la suprafatza…PROFI Romaniei nu mai tin cont ca-si pun la mezat cariere si notorietati CONSTRUITE de Comintern timp de decenii…

  11. Henry, in ciuda vârstei judecă corect, nu ca Joska,..Din start se știa, și știe și americanul, cum că Rusia nu poate pierde, nu numai că nu are cum pierde. America mizează azi pe imbecilitate și corupție,.A reușit,.. și după un deget a luat deja tot brațul..Are la discreție nu doar ONG-uri, ci mulți șefi de state, de guverne,.Impune miniștri de interne de externe de apărare și de fapt vizibil jonglează cu proștii politicieni patrioți, ceea ce era foarte vizibil la ambasada americană de la bucurești, și la poziția disperată pentru ”flancul de sud est” a pionului bleg kwj.

  12. AGENTII SOVIETICI nu stiu ce uniforme forumiste sa mai imbrace pentru camuflaj, precum acest „Z” aparut din abisul bolsevicoid al Securitatii ceausiste rebotezate in martie 1990 de catre AGENTUL GRU/KGB Astalosh la ordinul lui Ilici GENOCID…E o realitate pe care numai niste „saltimbanci” vanduti Diavolului ROSU o pot nega sau ignora…O alta realitate o reprezinta FILIATIA cominternista
    a „ovreiului bolsevic” Kiss Ingerul MORTII a sute de milioane de cetateni planetari fara de care nu era posibila BOLSEVIZAREA Vietbamului dupa ce printr-un razboi civil provocat de Comintern a gasit argumentele impingerii SUA in macel!!! Inscenarea unui macel bolsevic a asigurat intotdeauna in istoria Comintern EXTERMINAREA CETATENILOR CU VEDERI TRADITIONALE, anticomuniste!!! Sa nu se creada ca PARTIZANII si MILITIILE VIETNAMEZE intarite cu militari coreeni, chinezi si sovietici erau comunisti inveterati,
    majoritatea fiind TARANI si se stie ca TARANII PROPRIETARI DE PAMANT care peste tot au asigurat OSATURA ARMATELOR au fost si sunt
    DUSMANII IDEOLOGIEI GENOCIDULUI!!! E deasemenea O REALITATE ca prin Actul Final de la Helsinki KiSS Imger-ul MORTII timp de TREI DECENII caconsilier prezidential si ministru secretar de stat la externe A INGHETAT GRANITELE S-A-M-A-V-O-L-N-I-C trasate de MACELARUL POPOARELOR LUMII Stalin si, culmea, TOT PENTRU IMPIEDICAREA CELUI DE-AL TREILEA MACEL BOLSEVIC MONDIAL!!! Peste tot unde SUA si NATO au intervenit, interventia s-a datorat PREZENTEI Lagarului BOLSEVIC de Concentrare in Asia, inclusiv Orientul Apropiat si Mijlociu, ca si in fosta Iugoslavie, aici FARA TRUPE DE OCUPATIE!!!

  13. Citez.. „avind in vedere „axa” care se creaza in aceste zile in centrul Europei, ( Austria, Ungaria, Croatia, Serbia, Bulfaria’ Rusia…si Germania…sa nu uitam), Problema ca Romania e in mana agentilor Sorosh globalisti care se inchina la evvreii Americani. Si evvreii vor cucerirea Rusiei …ca o prada pentru evvreii.
    Noul Izdraiel va fi cea mai mare tara din lume…Problema ca nu ii lasa Putin. Ce om rau…

  14. Aud ca datoram respect unuia din psihopatii arthitecti ai lumii noi. Pentru pasiunea sa in lovituri de stat exercitate asupra unor guverne alese democratic, genocidul si masacrele a peste 6 mil de ghiauri, a primit Premiul Nobel pentru Pace in 1973 iar acum scrie articole siropoase pentru pelicani unde ar trebui sa semneze Henry Killinger. Asta este cifra minima, iar majoritatea erau tarani saraci, inclusiv un numar mare de femei si copii incapabili sa faca daune Statelor Unite. Comunisti? Cu greu, din moment ce nicaraguanii morti erau predominant romano-catolici. Pe de alta parte Kissinger a fost descris de dezertori comunisti ca un agent KGB al carui nume de cod era „BOR”, fiind recrutat de sovietici in timp ce servea guvernul de ocupatie american in Germania dupa WW2. Handlerul sau din SUA, dr. Helmut Sonnenfeldt, a aparut ca un oficial guvernamental influent, participand la cele mai inalte niveluri ale operatiunilor de informatii guvernamentale ca si „consultant” al Departamentului de Stat. Nimeni altul decat fostul comisar al Internal Revenue Service, Sheldon Cohen (sub conducerea sa, IRS a fost cunoscut popular ca „Israeli Revenue Service”), s-a dedicat pentru a rescrie Codul fiscal SUA in vederea acordarii in mod expres organizatiei sioniste Anti-Defamation League (cu care Kissinger este in relatii ff bune) scutire permanenta si irevocabila de taxe, revizuirile codului fiind, de asemenea, extinse pentru a acorda tuturor organizatiilor sioniste din SUA, aproximativ sapte sute de grupuri, aceleasi scutire de taxe. Singurele articole despre monstrul asta pitic ar trebui sa fie cele in care se descrie cu lux de amanunte carnagiul dezlantuit in Cambodgia, Laos sau America de Sud.

  15. Vad ca foarte multi il ataca pe Kissinger…il fac senil !
    Mai baieti, Kissinger a fost si este un om extrem de diplomat si influent pe plan international.
    Asta stie ce vorbeste.
    Lumea il cam asculta.

    Astora care se cred mari razboinici as vrea sa le reiterez ca daca doamne fereste conflagratia militara s-ar extinde in Europa, avind in vedere „axa” care se creaza in aceste zile in centrul Europei, ( austria, Ungaria, Croatia, Serbia, Rusia), din ceea ce au realizat romanii la 1 Decembrie 1918, va ramine doar o suava amintire !!!

    Asta vreti ?
    Nu va scarpinati in kooor daca nu va maninca !
    Rusia nu ameninta absolut cu nimic -militar vorbind- Romania.
    Ei au o treaba locala cu Ukraina.
    Sa si-o rezolve intre ei.
    Noi nu avem a ne amesteca.

  16. Cat de prosti au ajuns amerucanii.
    Citez aproximativ. TRatativele trebuie sa lege Ucraina de NATO…Adica baze amerucane langa Moskova…Or fi rusii prostii dar nici asa. Kissincurr sa se gandeasca cum vor parasii americanii continentul Nord American dupa ce va fi otravit iremediabil. Deha evvreii cumpara terenuri la greu in Romania.

  17. Cand au recunoscut Ucraina si i-au garantat integritatea teritoriala, muscalii nu au pus conditia ca integritatea muscaleasca inseamna sa le ia Crimeea, Donbasul si toata partea de Sud de la M Neagra. De unde se vede ca te poti sterge la dos cu orice tratat si intelegere incheiata cu acest neam de escroci si criminali.
    Kissinger a fost el destept si mare arhitect, dar a avut si cu cine discuta din partea Rusiei. Cu un psihopat ca putinantropul actual nu se poate discuta decat pe calea armelor.
    Si nu prea vad de ce o destabilizare a Rusiei, urmata de tulburari interne ar fi de nedorit. Asta ar duce la dezmembrarea acestui colos imperiu terorist si la castigarea independentei multor republici tinute in frau cu fortza…..[Rumburak]

  18. Cu tot respectul pentru oamenii în vârstă cărora le datorăm multe observ că Henry Kissinger nu spune nimic nou .Toate țările încearcă să evite un război mondial, mulți oameni de stat au avansat niște propuneri Rusiei așa cum face SUA acum ( Ucraina în NATO, Crimeea la voi) dar Putin nu a ținut cont de niciuna. El negocia în timp ce își ținea armata la granița Ucrainei. Nu se face așa. De aceea eu zic și știu ce vorbesc că pe un nebun îl tratezi la spital și apoi îl reintegrezi în lume, nu schimbi lumea după el. Rusia se află într-o eternă recucerire militaro-colonială cu ea nu poți face pace ci doar temporizare. O fi războiul în gena umană, dar plictiseala generată de prostia rușilor nu.

  19. KiSS Inger-ul MORTII a sute de milioane de cetateni planetari nu se potoleste nici la senectutea tipica bolsevicoizilor, suta de ani in curand, sa presteze criminal pentru Cauza!!! Campionul „destinderilor” la Livadia si in Padurile colcaind de Dace/Vile conspirative din jurul Moscovei vrea o ultima destindere” si tot in favoarea URSS, dar nu URSS-Brejnev care l-a mostenit de la URSS-Hrusciov si acesta de la URSS-Stalin care l-a gazduit impreuna cu Markus Wolf in Hotel „Lux” al Cominternului, pe perioada cand TATICII si MAMICILE lor combateau peste tot in Lume pentru pregatirea CELUI DE-AL DOILEA MACEL BOLSEVIC MONDIAL, nu-si mai gaseste linistea la gandul ca URSS-Rasputin ar putea pune de un AL TREILEA MACEL BOLSEVIC MONDIAL si o sa sfarseasca intr-un buncar!!!Ce-mi place e ca ANTISEMITII/CEI CARE URASC EVREII, de pe forum, in frunte cu Capitanul core al Legiunii, NU DAU DE PAMANT cu „ovreiul” specialist in „destinderi”!!! „Ovreii” care combat pentru URSS-Rasputin sunt aia buni, fapt care dovedeste
    ca ei nu urasc decat „ovreii” antisovietici, chiar daca sunt miliardari precum KiSS Inger-ul MORTII…

  20. Kisinger shi altzii nu au citit legile votate deja de rada nazista de la Kiev. Ele prevad clar exterminarea Rushilor de la Moscova pana la Vladivostok. Ele interzic prin lege negocieri cu Putin care ar trebui conform legilor votate deja torturat shi ucis. Legile votate in rada nazista de la Kiev prevad ca doar cei de „rasa Suedeza” trebue lasatzi in viatza restul ucishi inclusiv 1,4 miliarde de Chinezi shi 1,3 miliarde de Indieni. Daca Kisinger nu a citit sau se preface ca nu stie acele legi votate la Kiev Hindustan Times care apare la Delhi in limba Engleza le-a citit shi chiar publicat in ziar shi atrage foarte serios atentzia ca nici Indienii nici … Romanii nu sunt de „rasa Suedeza”. Tot rada nazista de la Kiev a votat anexarea Ceceniei shi Kazahstanului la U-Kraina nazista ambele necontigue cu U-Kraina actuala. Evident in caz de victorie nu doar toata Rusia va fi anexata shi Rushii exterminatzi ci shi … Alaska. Astea sunt conditziile reale ale pacii dorite de nazishtii de la Kiev shi cine nu le cunoashte sau pretinde ca nu le cunoashte minte.

  21. Ucraina a rezistat, oarecum, in fata Rusiei din doua motive:

    1. Putin a dorit cat mai putine victime din randul civililor. Rusii au oprit tancurile in fata civililor. Americanii ar fi trecut cu tancurile peste civili ca sa-si atinga scopurile.
    2. Datorita miliardelor de dolari si euro bagate in Ucraina la care se adauga arme, munitie, tehnica militara si trupe NATO deghizate in mercenari, fapt recunoscut chiar de Marea Britanie.

    Cu alte cuvinte, Rusia s-a luptat cu vreo 40 de tari+Ucraina nazista…
    Insa, WINTER IS COMMING si situatia va devedi si mai rea in Ucraina datorita SUA, NATO(tot SUA), UE si a altor tari care sustin Ucraina nazista…

  22. Costul sancțiunilor împotriva Rusiei pentru sectorul energetic german: 440 de miliarde de euro și 12% din PIB

    „Economia națională în ansamblu se confruntă cu o pierdere uriașă de bogăție. (…) Țara a apelat la piața spot de energie mai scumpă pentru a înlocui o parte din livrările pierdute din Rusia, ceea ce a contribuit la creșterea inflației la două cifre. Nu există nicio securitate în vedere, eforturile de a dezvolta două alternative la combustibilul rusesc – gazul natural lichefiat (GNL) și sursele regenerabile – fiind la ani lumină distanță de nivelurile țintă. Economia germană se află în prezent într-o fază foarte critică, deoarece viitorul aprovizionării cu energie este mai incert ca niciodată”, a declarat Stefan Kooths, vicepreședinte și director al cercetării privind ciclurile de afaceri și creșterea la „Kiel Institute for the World Economy” – un studiu Reuters

  23. Dezastrul din Ukraina nu poate fi decat feminin: Hilara si Nula. Nici o incercare de acoperire cu un boso de etnie, nu tine, nu pleaca cineva dupa fenta.

  24. @Henry Teritoriul statului Ucraina nu are nicio treaba cu teritoriul stramosilor poporului ucrainian, adica e mult mai mare. Oricum agresiunea rusa trebuie condamnata

  25. Totul este legat de audiență … Precum COVID-ul așa și Zelensky …numai este nimeni interesat de poveste au plictisit audiența ……

  26. Ukraina trebuie sa se dizolve in republici federative si Zelinski sa paraseasca impreuna cu banditii lui definitiv tara!
    Asta e solutia! Altfel rusii vor toca la ei mai departe pina vor disparea de pe harta! D-l Kissinger nu are nici o valoare – are milioane de cadavre pe constiinta! Un ticalos !

  27. Imi permit sa cred ca H Kissinger nici pe ce lume este nu mai stie!Toate ‘zicerile”lui sunt formulate de o echipa care ca si in cazul Soros, arunca cu ziceri convenabile cui ii da mai mult!Refuz sa cred ca Dep de Stat se adreseaza lui Kissinger pentru presupusuri,exact ca in cazul Evei Kaili ,daca-l cauti pe Kissinger acasa dai de saci de ruble/aur
    Dar noi romanii,nu putem fi seriosi „a zis Kissinger”sau „a zis Iliescu”si gata prostimea ramane convinsa ca asa trebuie sa fie
    Rzboiul din Ucraian e cel mai bun prilej pentru SUA sa scape de Rusia si afost declansat de un agent al Cupolei numit Putin,care ,prima data in Istorie a condus la un macel intre fratii slavi ,pentru bucuria khazarilor
    Credeti ca Putin nu putea influenta cu mai putini bani decat razboiul,alegerile in Ucraina sa scape de Zelinschi ? Dar nu s-a dorit, chiar daca nici prin cap nu-i trecea NATO sau UE sa primeasca Ucraina in randurile lor
    Nu mai credeti ca oamenii politici sunt supra destepti,aiurea. l-am urmarit pe Nastase la „CNN”Felix Toxicu : zeflemea,platitudini,plus o sarcina de ‘serviciu’,de ce nu sunt primite anumite ‘firme”straine la licitatii:))
    PS Probabil era mai fericit la Breaza cu tramvaie turcesti in Bucuresti,zic,nu dau cu parul

  28. Cand vor ajunge la granita de Vest a Urcacaniei rusii vor opri razboiul si va invita Occidentul la negocieri.

  29. dacă tara strămoșilor tai ar fi cucerita 20%, tot asa ai indemna spre pace? Sii, cine garantează ca data viitoare rusii nu vor vrea și Iașului, ai?
    Păcat de atâția morți, încă o data se vede ca în fata micimilor omenești, viata nu are nici-o valoare…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.