Hezbollah, rafală de rachete spre nordul Israelului

Gruparea şiită libaneză Hezbollah a anunţat că a vizat marţi „pentru a doua oară” o bază militară din nordul Israelului, ca răspuns la „asasinatele recente şi atacurile repetate împotriva civililor” din Liban şi Siria, transmite AFP.

Mişcarea pro-iraniană a anunţat într-un comunicat că a vizat baza de la Meron folosind „un număr mare de rachete”.

Hezbollah anunţase deja că a vizat această bază militară pe 6 ianuarie, ca represalii la eliminarea atribuită Israelului a numărului doi al mişcării islamiste palestiniene Hamas în Liban.

În ultimele săptămâni, Israelul a fost acuzat că a lansat mai multe lovituri ţintite împotriva unor oficiali ai Iranului şi a aliaţilor săi din Siria şi Liban, care sprijină Hamas, alimentând temerile privind o extindere a conflictului.

Sâmbătă, 13 persoane, inclusiv cinci consilieri ai Gărzilor Revoluţionare iraniene, au fost ucise la Damasc într-un atac aerian imputat Israelului, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).

Pe 8 ianuarie, Hezbollah a anunţat uciderea lui Wissam Tawil, descris drept „un comandant al forţei al-Radwan”, unitatea de elită a mişcării islamiste, într-o lovitură atribuită Israelului.

Pe 2 ianuarie, numărul doi al Hamas, Saleh al-Arouri, şi alte şase cadre ale mişcării palestiniene au fost ucişi în lovituri cu drone, atribuite Israelului, în suburbiile capitalei libaneze Beirut, un bastion al Hezbollah.

De la atacul Hamas asupra teritoriului israelian pe 7 octombrie, schimburi de focuri au avut loc zilnic la graniţa Israelului cu Libanul între armata israeliană şi Hezbollah.

Luni, bilanţul persoanelor ucise de Israel în sudul Libanului a depăşit 200, între care 147 de luptători Hezbollah. În Israel, autorităţile au anunţat moartea a nouă soldaţi şi şase civili.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

4 Comentarii

  1. Chiar mai e cineva, pînă la anti-vacciniști de doza a 3-a, care crede în basmul cu Gaza?
    Mai țineți minte pe ziarizda de la digi cu cască și vestă antiglonț tolănită-ntr-un parc din Tel-Aviv pretințînd că e în Gaza? Numai faptul că nu știu cîți ambasadori la București au felicitat-o chiar după ce lumea rîdea ar trebui să ne dea de gândit.

  2. astia trebuie starpiti mai ales din ue : finantatorii lor sunt in ue si strang ptr conationaalii lor / luna maximum 3000 – suma acceptata maxim la trimis prin serviciile de transfer monetar(cabine privati – nu banci! tot de ai lor – arabi).
    acum daca ue se destrama ar trebui sa ne doara in dorsal..de proxy-urile din tarile ue (sa-i cautam doar la noi sau rep Moldova).
    israelieni : rupeti-le dorsalul!

  3. INCET INCET ,EVREII SIONISTI O PUN DE DE UN RAZBOI MONDIAL ASTA DUPĂ CE AU FINANTAT HAMASUL SI FACILITAT ATACUL LA ZIDUL SUPER TEHNOLOGIC AL SEGREGARII RASIALE ANTISEMITE(PESTINIENII SANT SEMITI).GHICITI C8NE VA VAND TEHNOLOGIA SI ARMELE PENTRU RAZBOI SI CINE LE FABRICA😉,🤔EVREII SIONIȘTI?A.TI GHICIT CHIAR EI!!!😂😂😂

  4. acum,dupa ce a fost distrus Hamasul e tarziu pentru fraternitatea araba..ii mananca cu fulgi cu tot si pe astia IDF…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.