Horror: Polițistul și concubina, găsiți morți în casă

Un polițist de la Poliția Transporturi și concubina lui au fost găsiți morți în casă, joi dimineața, în Oravița, județul Caraș-Severin.

Polițiștii din Caraș Severin au fost sesizați, joi dimineața, prin apel la 112 despre acest caz.

„Am fost sesizați prin apel 112 despre faptul că un polițist de la Poliția Transporturi Oravița este găsit în locuință decedat. În locuință a fost găsită și concubina acestuia, de asemenea decedată. În prezent se desfășoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru stabilirea stării de fapt, a împrejurărilor în care au decedat cele două persoane”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Caraș-Severin comisarul șef Nicorici Dinu.

Întrebat ce ipoteze s-au conturat în acest caz, Dinu a spus că echipa de polițiști așteaptă să ajungă procurorul de caz pentru a demara ancheta.

„Cadavrele celor două persoane au fost găsite pe podea, în camere diferite”, a mai spus Dinu.

Chestionat dacă arma polițistului era în dotarea acestuia, Dinu a răsuns că arma a fost predate la post de polițist la ieșirea din tură.

Poliţistul avea 37 de ani, iar iubita acestuia tot 37.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.