Hunter Biden nu îşi recunoaşte vinovăţia

Hunter Biden, fiul preşedintelui american Joe Biden, nu îşi recunoaşte vinovăţia pentru posesie ilegală de arme, transmite AFP. Marţi, la începutul procesului penal împotriva sa, el a „pledat nevinovat”, conform procedurii judiciare anglo-saxone care cere ca acuzatul să îşi precizeze poziţia.

În vârstă de 53 de ani, Hunter Biden este acuzat de furnizarea de informaţii false în formularele pentru achiziţionarea unei arme în 2018. El nu a recunoscut atunci că este dependent de droguri, însă şi-a mărturisit dependenţa ulterior.

Avocatul său, Abbe Lowell, anunţase deja instanţa din Wilmington, în statul Delaware din estul SUA, că clientul său nu se consideră vinovat şi doreşte să participe la proces prin videoconferinţă, având reşedinţa în California, în vestul ţării.

Judecătorul Christopher Burke a respinse cererea, arătând că prima prezentare în faţa instanţei este „una din rarele ocazii dintr-un proces penal în care un inculpat se prezintă fizic”. Mai mult – a explicat magistratul – „majoritatea acuzaţiilor împotriva inculpatului sunt noi şi nu au fost menţionate la precedenta sa prezentare, în iulie 2023, astfel încât va fi prima dată când vor fi dezbătute în tribunal”.

Dacă va fi considerat vinovat la finalul procesului, Hunter Biden ar putea fi condamnat teoretic la 25 de ani de închisoare.

AFP remarcă însă că în practică, în astfel de cazuri, se ajunge rareori la executarea unei pedepse cu privarea de libertate.

În iunie, Biden ajunsese la un acord cu procurorul David Weiss: el acceptase să îşi recunoască vinovăţia atât pentru fraude fiscale, cât şi pentru achiziţia ilegală a unei arme de foc. După toate probabilităţile, el ar fi evitat astfel închisoarea şi un proces jenant pentru tatăl său, care intenţionează să candideze din nou în 2024 la preşedinţia Statelor Unite. O judecătoare a anulat însă acordul.

Adversarii republicani ai preşedintelui democrat Biden, majoritari în Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA, au început în 12 septembrie o anchetă pentru destituirea lui, invocând ca motiv afacerile controversate în străinătate ale lui Hunter Biden. Ei îl acuză că a profitat de contactele şi numele preşedintelui pentru a obţine avantaje în Ucraina şi China. Politicienii conservatori susţin că Joe Biden, vicepreşedinte în timpul mandatului la Casa Albă al lui Barack Obama, a făcut presiuni pentru demiterea procurorului general al Ucrainei, Viktor Şokin, tocmai pentru a proteja un concern din sectorul gazelor care îl angajase pe Hunter.

În 20 septembrie, preşedintele comisiei pentru probleme judiciare a Camerei Reprezentanţilor, republicanul Jim Jordan, i-a reproşat procurorului general Merrick Garland, care are şi atribuţii de ministru al justiţiei, numirea unui anchetator special pentru dosarele lui Hunter Biden. Jordan consideră că anchetatorul David Weiss este „tipul despre care el (Garland) ştie că îl va proteja pe Joe Biden”.

Garland a susţinut însă că Weiss este complet independent la instrumentarea dosarelor şi a reamintit că acesta a fost numit de preşedintele republican Donald Trump, fiind menţinut în funcţie de succesorul acestuia la Casa Albă, Joe Biden.

AFP menţionează că Hunter Biden este o ţintă predilectă a republicanilor, în primul rând a lui Trump, care urmăreşte să candideze din nou anul viitor la preşedinţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

5 Comentarii

  1. „facocerul ( e sau nu e cum VREA mishteauX spune:
    15 SEPT. 2023 LA 10:44
    Il mai pot scapa doar daca „dovedesc” ca acuzatiile nu sunt adevarate … 😀 … „

  2. Uni-s salbi de inger insa tu esti slab de bybylika !
    Clar are drept constitutional de-a avea ARMA in USA !
    Insa la fel precum pentru a avea dreptul de-a avea PERMIS de CONDUCERE trebuie sa NU fie ORB sau sa nu se drogheze altfel incalca taman CONSTITUTIA care garateaza siguranta altora la exercitarea drepurilor tale la fel
    nu ai voi CONSTITUTIONAL in USA sa primesti OFICIAL
    permis de port-arma …daca esti ORB sau te DROGHEZI ?

    IQ-uul cuiva nu e decat capacitatea cuiva de-a recunoaste PATTERN-uri in structuri „organic” diferite … (al tau e dovedit mic) 🤣

    INTREB:
    – Desi e CONSTITIONAL in USA sa ai PERMIS DE CONDUCERE … e constituional sa conduci DROGAT au BEAT ?
    (mi-e mila doar de prostii NE-fudului 😀 = AUD =)
    SHALOM!

  3. Drepturile „TALE” (fie ele si „CONSTITUTIONALE”=🤣) … se termina la marginile lor conceptuale,
    unde, prin exercitaarea ne-limitat-juridica a lor … pui drepturile „ALTORA” (la siguranta-publica, 😉 de exemplu) in pericol !

    Nu ai inteligenta „juridica” deloc !
    Nici in inteligenta „ludica” nu te remarci ! 😛

  4. Taci dreacu … americanii
    (Q = WHITE RABBIT = 3301 ?)
    citesc COTIDIANUL😢🥲🎶
    si parca vad… ca la CONDAMNARE(!) chiar asta i se va arunca-n cap
    plodului nesabuit al lui SLEEPY JOE !

    🙁

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.