Ianis Hagi, dezamăgire totală cu Real Madrid!

Ianis Hagi

Ianis Hagi face parte constant din lotul României, dar la club, indiferent pe unde a trecut, nu a reușit nicicum să impresioneze. El a avut doar secvențe când a arătat că mingea nu-i este un obiect străin, dar părerea unanimă este că fiul e departe, la ani de lumină de tatăl său. Ianis a fost introdus joi seară în meciul Alaves – Real Madrid în a doua repriză, oaspeții câștigând norocos în prelungiri cu 1-0, gol Lucas Vasquez cu capul, dar și din vina internaționalului român. Acesta trebuia să îl păzească la o fază fixă pe autorul golului, dar s-a lăsat păcălit ca un începător de mișcările lui Bellingham, s-a dus după englez și Vasquez, rămas liber, a lovit decisiv. Presa spaniolă îl pune la zid pe fiul Regelui fără nici un fel de menajamente. „Trebuia să facă un pas în față și n-a profitat”, l-a criticat antrenorul Luis Garcia.

Iker Garcia, jurnalist la Noticias de Alava, a scris că „intrările lui Sola și Hagi au dus la o dezamăgire majoră. Au fost aleși să înlocuiască munca neîncetată a lui Abde și Guridi, însă prestațiile lor nu s-au ridicat la înălțimea unei întâlniri cu Real Madrid. Niciunul nu a fost capabil să muște în ultima treime, ambii au ratat încă o ocazie să convingă pentru a pătrunde în primul 11. Ianis l-a scăpat din marcaj pe Lucas Vazquez la gol, pierdut în lanțul madrilenilor de mișcări perfecte la faza fixă”.

Noticias de Alava l-a caracterizat astfel: „A apărut în iarbă ca un șoc. Și n-a fost bun deloc. Nu i-a dat lui Alaves ce avea nevoie, nici măcar în superioritate numerică. Și a fost depășit în mod repetat. Ar fi trebuit să ofere mult mai mult”.

Totuși, deși foarte supărat pe el, antrenorul Luis Garcia îi promite în continuare sprijin lui Ianis. „A fost un meci pentru ca Hagi să facă un pas înainte și nu a profitat. Trebuie să-l recuperăm și eu îl voi sprijini”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

9 Comentarii

  1. De la radacina unui pom altoit n-o sa rasara niciodata un puiet altoit…

  2. Bă ce le greșește ăsta, bă da ce le greșește!
    Mai Tanțo, de ce-or fi pus ăștia să joace pe fotbaliști fotbal in loc să
    joace comentatorii?
    Io crez că are ceva cu tac’su, că și Maradona și Dobrin a mai făcut și ei greșeli, da nu i-a comentat lumea în așa hal.
    Ia adu tu mingea aia să-ți trag un șut direct la vinclu.
    Bă ce m-am inervat, bă da ce m-am inervat.

  3. Nu ne mai provocati e un caz autentic de fotbal dinastic,de doi bani
    era poate un bun ITist

  4. ” Ianis Hagi face parte in mod constant din lotul Romaniei !” Pai face , ca lotul Romaniei este mosia clanului Becali , Iordanescu , Hagi ! I. Hagi si pensiile speciale pt. hotii si criminalii de la Revolutie , nu pot fi clintite ! Sa vedem pina cind ? Ca orice funie se rupe cind ii vine sorocul !

  5. in poza pare a fi sufferit „accident vascular tranzitoriu”,
    pare shashiu….sa se caute!

  6. este doar fiul lui tata si atit. Daca il chema altfel acum era un jucator doar de B sau C. . Nici ta-su nu a rupt gura tirgului Dobrin sau Balaci erau 5 clase peste Hagi.

  7. Hagi mic are gol marcat cu Germania si nu numai.Intelege matur jocul, de 10.Cu Realul, sa fim drepti, care ar fi asteptarile?

  8. Lasa ca iti cumpara tata echipa si ai sa fii cel mai bun acolo. Da-i incolo de neciopliti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.