Ideologia progresistă şi delictul de a fi suveranist

Trebuie reamintit celor care se joacă cu destinul ţării că în Constituţie este stipulat că România este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, că suveranitatea naţională aparţine poporului care o exercită prin alegeri libere şi corecte – democratice.

Bruxelles-ismul birocratic nu reflectă nici pe departe valorile iniţiale ale blocului comunitar care îşi are originea în «Comunitatea europeană a cărbunelui» şi în «Comunitatea Economică a Europei» propusă de oameni vizionari ca Robert Schuman, Jean Monnet sau Alcide de Gaspari. U.E. este în prezent un teritoriu al confruntării ideologice între federaliştii sorosişti care îşi spun pro-europeni şi suveraniştii care apără naţiunea ca trup istoric al unui popor constituit din dimensiuni spirituale, emoţionale, culturale şi morale. Și unii, şi alţii sunt pro-europeni, ce îi diferenţiază este conceptul lor despre UE: construirea unui suprastat european dirijat de tehnocraţi, pentru federalişti, versus o Europă a naţiunilor pentru suveranişti.

Cei doi candidaţi din finala alegerilor întruchipează acest antagonism. Restul, cu narativul rusesc, fascist, legionar, este o manipulare mizerabilă a mass-mediei în slujba ideologiei progresiste, pentru a înspăimânta cetăţenii şi a-i determina să aleagă omul sistemului, pe Nicuşor Dan. Însă suveranitatea nu poate fi cedată unei entităţi statale căreia nu i-a aparţinut istoric. UE nu acceptă confruntarea de idei, şi impune ţărilor constitutive ideologia sa, şantajează cu mecanismul financiar. O politică pentru a îngrozi populaţia României şi a impune candidatura şi alegerea lui Nicuşor Dan ca unică soluţie împotriva ameninţării de izolare a României, de blocare a fondurilor, de o criză economică şi financiară dezastruoasă! Este strategia campaniei candidatului « independent », care a depus jurământ de ascultare deplină faţă de UE. În speranţa de a-l contracara pe candidatul AUR care are dublul voturilor lui Nicuşor,—ceea ce în condiţii corecte de vot face imposibilă o înfrângere— ca şi cum Simion ar muta România în stepa rusească sau ar duce-o într-o gaură neagră a Universului, unde am pieri cu toţii. O propagandă ieftină şi manipulatoare!

Clica sorosistă globalistă de la Bruxelles, sprijinită fanatic – din interese şi pentru păstrarea privilegiilor – de cea din România, compusă din cele « trei partide bruxelleze » (just catalogate în acest mod de Octavian Ştireanu), partide cărora li s-au alăturat ONG-urile progresiste finanţate de Soros, şi elita intelectuală mare profitoare. Acest cor a transformat mizerabil noţiunile de patriotism şi suveranism în extremism, putinism, fascism, ceea ce mulţi tineri, fără o înţelegere a istoriei, au asimilat ca adevăr. O formă grosolană de mistificare a istoriei, un atentat la adresa memoriei generaţiilor de patrioţi ai neamului românesc, jertfiţi pentru păstrarea şi suveranitatea ţării, valori care astăzi au devenit relicve fără importanţă, reacţionare şi condamnabile, spre ruşinea Comisiei de la Bruxelles şi a intelectualităţii sorosiste. Au devenit extremişti, scursura societăţii, ei, patrioţii care ne-au lăsat moştenire o ţară suverană!

Un adevăr clar trebuie înţeles şi denunţat de noi toţi: UE nu acceptă decât un preşedinte al României care să aparţină sistemului ei ideologic. Cum scopul scuză mijloacele, democraţia nu mai este un obstacol în faţa dictaturii UE. De aceea au comandat şi au asumat lovitura neconstituţională din decembrie 2024. CCR va fi chemată din nou să îngroape democraţia dacă turul 2 din 18 mai nu va fi putea fi atribuit candidatului Nicuşor? Stim prea bine « ce voia acel Apus », ce a făcut UE din România. O piaţă de desfacere, o destructurare a industriei şi agriculturii, o devalorizare a educaţiei, a învăţământului, a meritocraţiei pe valori woke, subminarea autorităţii părinţilor şi şcolii, deteriorarea familiei tradiţionale, circulaţia drogurilor pe modelul occidental, politicieni corupţi ,incapabili profesional, cleptocraţie, multinaţionale care îşi exportă profitul fără a plăti impozite statului şi două ţări într-una, sfâşiate de ură, două popoare care se detestă şi se dispreţuiesc. O paranoia colectivă, a întregii societăţi. A venit momentul ca România să-şi expună printr-o diplomaţie curajoasă priorităţile şi valorile proprii. Zece ani am ascultat numai ordine, dar a fost o numai lecţie din care, se pare, ca nu am reţinut nimic. Pentru păstrarea puterii nu există limite.

Izgonit din SUA, sorosismul s-a refugiat cu o determinare fanatică în Europa şi va fi capabil de orice încălcare a democraţiei pentru a nu-şi pierde influenţa. Adevăratul proiect al UE este de ştergere a identităţii naţiunilor şi a suveranităţii lor, care sunt un obstacol în faţa federalismului atât de dorit de Macron. Teama de popor este sentimentul dominant al elitelor europene şi autohtone. De aceea îl urăsc pe Simion, pentru că este alesul poporului, nu al elitelor. Dar ei nu ştiu că în poporul suveran există o elită culturală autentică, care nu şi-a trădat ţara, nu a devenit sluga Bruxelles-ului. Soros s-a ocupat de pregătirea viitoarelor cadre ale politicii, justiţiei şi culturii, pentru a pune bazele ideologiei sale globaliste. Nicuşor este unul dintre reprezentanţii ei. Sorosismul nu poate accepta adevărul că naţiunile s-au construit dintr-o succesiune istorică a valorilor, sacrificiilor, tradiţiilor, care au făcut ca ele să dăinuie de-a lungul timpului; el are ca proiect să deconstruiască întreaga lume, şi pentru a-şi atinge acest scop are nevoie de mercenari din rândul elitei intelectuale, care pentru privilegii, îi sunt extrem de fideli.

Poporul român a arătat lumii întregi că s-a săturat de confiscarea drepturilor şi libertăţilor, că vrea să-şi recapete ţara şi libertatea în Europa. Occidentul a pregătit după Iohannis un succesor cu acelaşi profil, care va aduce după el un întreg aparat sorosist, mult mai complex şi mai numeros decât cel de până acum. Coaliţia PSD-PNL-UMDR a fost nimic faţă de noua construcţie pe care UE o pregăteşte în politica din România. Miza este foarte mare: menţinerea României sub control devenită în acelaşi timp lecţie pentru altă ţară din UE care ar aspira la suveranism, extinderea şi consolidarea progresismului, triumful sorosismului-viitorul luminos al omenirii. Trăim un moment cheie în istorie, când o nouă ideologie sfâşie lumea, aşa cum a făcut-o comunismul, De la Lenin la Soros, istoria se repetă…

Simion, inamicul nr 1 pentru sistem, a rămas reduta poporului împotriva acestui plan diabolic. Pierderea acestei redute ar fi o înfrângere fatală pe o lungă perioadă, la fel cum victoria lui Simion ar zdruncina din temelii o Europă întreagă, ar clătina puternic acest proiect care se impune nedorit şi fără consimţământul popoarelor. Euro-birocraţia nu reprezintă Europa firească şi demnă a naţiunilor, iar Soros nu este o figură emblematică a istoriei României. Este un ideolog sarcastic, manipulator, finanţator speculativ interesat şi nociv, care a distrus armonia societăţilor din întrega lume occidentală. Nu şi în lumea arabă..,ei nu-şi trădează neamul.

Suveranismul a devenit o mişcare legitimă în întrega Europă, un răspuns la autocraţia pe care oamenii mici şi gri de la Bruxelles doresc să o impună tuturor naţiunilor. România nu este ameninţată nici de extremism, nici de izolaţionism; sunt fantasmele vehiculate de partizanii lui Nicuşor. Vor să înspăimânte populaţia cu apocalipsa în cazul victoriei suveranismului pentru a-şi impune alesul.
Poporul român, după 35 de ani, a ales marea schimbare, o Românie demnă, deschisă spre o construcţie europeană neerarhizată şi care să respecte valorile tradiţionale ale familiei, nu cele USR-iste de gen.
Dan Nicuşor jigneşte o mare parte a poporului român, când îl consideră anti-european. Crede că numai sistemul ticăloşit şi slugarnic, împreună cu elita sa culturală progresistă este pentru Europa? Iar cealaltă mare parte este anti-eupeană, anti-NATO, pro-rusă, extremistă? Ce manipulare mârşavă, purtând chipul schimonosit al sorosismului!

Domnule NIcuşor, dacă nu ştiaţi, întreg poporul român este pro-european, diferenţa este că Simion este pro-european român, iar dvs, pro-european sorosist. O mare diferenţă! Simion nu este cu Putin, este cu românii! Dvs sunteţi cu Macron, cu Ursula, cu Soros. Pe Simion îl alege poporul român suveran, care doreşte o Românie respectată în UE, dornică de o diplomaţie a demnităţii. Pe dvs. vă susţin cei care au ales ideologia sorosistă , a haştagiştilor, a mass-mediei aservite sistemului, a Ursulei, cea mai toxică voce a UE. Dacă privim echipa dvs. de campanie, suntem îngroziţi: fanatici ai războiului, vaccinişti, anti-creştini, promotori LGBT, foşti consilieri ai lui Iohannis. Aceştia sunt doriţi de poporul român? Este de întrebat elita intelectuală a României! A fi european nu înseamna a urma slugarnic Occidentul, trebuie păstrat şi ceea ce este specific tradiţiei noastre seculare. Chiar nu mai avem nici un fel de mândrie şi demnitate? În Italia şi Spania, a fi italian şi spaniol este o mândrie. Spune-i unui italian să-şi abandoneze suveranitatea.. Au şi de ce! Popoare mândre, nu slugi! În Franta, 70% din populatie este ostilă multor directive ale UE, dar ca şi în România, candidatura leaderului suveranistilor,Marine le Pen, este împiedicată.

Nicuşor este omul Bruxelles-ului, fără carismă, fără sentiment naţional, fără anvergură politică. A fost, ca şi Iohannis, ales perfect ca paravan instituţional, reprezentantul elitei sorosiste, străine de ţară, de intresele ei. Am avut deja această tristă experienţă timp de 10 ani. Ce a realizat ca primar al Capitalei? A blocat avizele de construcţie şi amenajare a multor spitale de care cetăţenii aveau nevoie. Simion şi AUR nu au participat la dezastrul politic, economic, social, moral în care ne-au adus cei care conduc România de 35 de ani. Sistemul este înspăimântat de ideea că poporul ar descoperi întreaga corupţie, împrumuturile de zeci de miliarde care mai degrabă au acoperit privilegii decât au realizat obiective de interes naţional, un aparat administrativ nereformat, afaceri oneroase, pensii speciale, comenzile politice din justiţie. Sistemul este înspimântat de posibilul rechizitoriu politic al poporului.

AUR şi preşedintele său nu sunt anti-UE, şi nici anti-NATO; în mod sigur sunt detestaţi de democraţii progresişti americani şi de tehnocraţii de la Bruxelles, însă au un partenariat strâns cu America republicană şi administraţia Trump, cu Georgia Meloni şi cu foarte multe ţări europene. Nicuşor şi aparatul sorosist de lânga el mint când afimă că Simion este izolaţionist; mai degraba el şi sorosismul pe care îl reprezintă sunt izolaţi de o foarte mare parte a poporului român, care nu-i vor accepta niciodată! AUR este un partid al poporului, sorosistii au declarat că vor să facă abstracţie de popor, şi propun ca preşedintele să fie ales de parlament, evident de o « Coaliţie » a sistemului pentru a avea la dispoziţie permanent preşedintele care le convine. AUR doreşte o Românie demnă, respectată într-o Europă cu adevărat democrată, nu autocrată ca în prezent. Pentru Nicuşor, valorile sunt cele ale Ursulei von der Leyen: destructurarea familiei tradiţionale, wok-ismul, continuarea războiului în Ucraina, imigraţionismul, incluzivismul, care duc la insecuritate, devenită o imensă problemă în întreaga Europă occidentală, în care islamul se face din ce în ce mai prezent.
În Europa, trebuie să ne impunem şi cu valorile noastre, să avem verticalitate. Altfel, ca slugi nu o să fim respectaţi niciodată.

Conflictul suveranism-progresism a atins paroxismul în întreaga societate şi pe reţelele de socializare. Ordinul Bruxelles-ului este clar, stoparea suveranismului din România! La şcoala ideologică « Soros » a devenit un delict să fii patriot, suveranist, eşti asimilat cu izolaţionist, anti-occidental, pro-rus, retrograd, legionar, extremist; chiar pacifist, care în contextul actual european are o conotaţie negativă. Săracii noştri martiri, dacă ar şti pentru ce şi-au sacrificat viaţa. Pentru sorosism…. De 35 de ani, politicienii acestui sistem mafiotic au retras cetăţenilor României drepturile la o viaţă armonioasă şi decentă. Poporul a aşteptat răbdător în toată această perioadă. Ca de fiecare dată, la alegeri i se promit aceleaşi himere ale fericirii, de aceeaşi PSD, PNL, UDMR, USR. Poporul vrea să îi fie respectate condiţia şi identitatea sa, vrea să hotărască el, liber, soarta sa, nu să i se impună un preşedinte care să îndeplinească ordine exterioare. Poporul doreşte un preşedinte care să reprezinte interesele lui şi ale ţării. Poporul român nu trebuie să aibă teama de a înfăptui această schimbare. Suveranist european, nu sorosist progresist.

În zilele acestea, întreg sistemul de la Bruxelles şi Bucureşti, toate mijloacele politice, mass-media, justiţia, ministerul de interne, ONG-urile, serviciile, reţelele de socializare s-au reactivat pentru victoria lui Nicuşor ca pentru o invazie a ţării. Este uluitoare o asemenea presiune, şi în acelaşi timp o ruşine pentru procesul democratic: de fapt nu se urmăreşte numai împiedicarea unei persoane să acceadă la funcţia de preşedinte, se doreşte decapitarea suveranismului. Asistăm la o ingerenţă totală.
Singura metereză care stă în faţa acestei forţe distrugătoare este poporul român, determinat şi demn. Dar căruia de această dată, nimic nu îi mai poate strivi aspiraţia.

Recomanda 95

21 de Comentarii

  1. Interesant.. La rumîn singur afirmă despre propria persoană că e patriot, că e suveranist, că e democrat, că e rumîn,.Dar toate astea zise de persoana intîi singular nu au nici o valoare.. Au valoare atunci cînd altu zice despre tine că ești patriot, că ești suveranist , etc,..Insă fudulia la rumîn,..și mai ales lipsa de educație care presupune și modestie,. e lipsă bre,.

  2. bruxelles = partidul Tzee-Tzee-Peee Tze-Tze

    tzi^-tzi^-ye tzi^ tzi^ !

    cine a stat mai mult prin america o sa va spuna clar „cine” sunt acesti iSSterici !

    prin errorpa shhhh-shhhh ! nu ye voie !
    hush-hush !

  3. VERIDIC … Este FIX aceeasi AFIRMATIE … “România este stat national, suveran si independ ent, unitar si indivizibil” si care face parte din Europa … STAT al unui neam SEDENTAR, CONTINUU locuitor pe acest TARAM, MAJORITAR, ORIGINAR si ORIGINAL, UNIC si UNITAR, avand o cultura si spiritualitate NATIONALA, SPECIFICA si PARTICULARA, de vreo 8.000 de ani vechime, dpv. arheologic si genetic.

  4. Dle Gh Doja, „politicul nu se poate opune economicului„ dacă nu vrea, dacă apără interesul celor bogați și nu al celor mulți și sărmani și dacă nu le pasă de soarta națiunii lor. Cum se zice, bogatul nu crede săracului.Apoi în capitalism, economicul cumpără politicul conducând el în locul politicului. Și ataunci ce să facă necăjiții, păi ceea ce a afăcut Gh. Doja! Sunteți înclar?

  5. Încă o inepție marca noului strateg „suveranist american”, Golanul de stadion. Pe lîngă faptul că politica lui Ștrumpf în materie economică și militară este falimentară, tembelul nu își dă seama că nici pe el nu îl bagă nimeni în seamă la Casa Albă, nici România nu este SUA.

  6. Pentru a demonstra necompletitudinea mecanicii cuantice, Schrödinger i-a aplicat principiile asupra unei ființe vii care poate avea sau nu conștiență. În experimentul mental original al lui Schrödinger, el descrie cum se poate, în principiu, transfera o superpoziție din interiorul unui atom către superpoziția la o scară mai mare a unei pisici vii sau moarte cuplând pisica și atomul cu ajutorul unui ‘‘mecanism diabolic.’’ A propus un scenariu în care viața sau moartea unei pisici aflate într-o cutie închisă depinde de starea unei particule subatomice. Conform lui Schrödinger, interpretarea Copenhaga implică faptul că pisica rămâne în același timp vie și moartă până la deschiderea cutiei.

  7. @Mirabela-Pisica lui Schrödinger este un experiment mental, adesea caracterizat ca un paradox, imaginat de fizicianul austriac Erwin Schrödinger în 1935. Ilustrează ce probleme apar dacă se aplică interpretarea Copenhaga a mecanicii cuantice asupra obiectelor din viața de zi cu zi. A imaginat un experiment în care este prezentă o pisică care poate să fie vie sau moartă, în funcție de un eveniment aleator anterior. În timpul elaborării experimentului său a inventat termenul Verschränkung (cu sensul de conexiune cuantică).

  8. Söros senior a fost creatia lu Lenin in timp ce pe Söros junior l-a clonat Stalin plasandu-l in SUA ca viitor miliardar ROSU responsabil cu CRAH-urile bancare pe modelul COM internistului Kennedy senior din 1929…Juniorul stalinist Georg Söros a fost preluat de Hrusciov, apoi de Brejnev si asa mai departe pana la Gorby care l-a insarcinat cu Lovitura de Stat din 1989 si Rasputin!!!

  9. @ Ce bă, engjezii, belgienii, olandezii, japonezii, spaniolii care au și cu delicte, alții, sunt mai proști , că și-au pus și suverani și progresiști ?

  10. @despre ce vorbesti
    In economia capitalista trebuie respectate principiile cererii si ofertei, si ca investitiile sa produca profit si sa se recupereze, trebuie sa existe piete de desfacere, iar costurile de productie , preturile si calitatea produselor sa fie asemanatoare cu ale concurentei. Altfel se ajunge la subventii, coruptie(parandarat),imprumuturi, inflatie, si falimente.Nerespectarea principiilor a dus la falimente si abandonarea unor obiective(au fost incepute si au ramas neterminate).

  11. Inchizitia, trotzkysmul, maoismul, sorosismul sunt genealogia religiei laice a federalismului trotzkyst bruxelez.

  12. Soros eternul, domnule Râmniceanu. Arhetipul Comisiei europene, al UrSSulei, Mac-mac-mac-ron si teroristilor din România. Îi ataca pe suveranisti, asteptând, dupa aia, clementa din partea lor, daca sunt alesi ultimii, si neuitând sa-i sape-n continuare, si drastic (bibliografie, Nancy Pelosi vs. Trump). Internationala socialista neavând decât un scop existential, adica sa detina puterea-n mod etern. ps Jean Monnet, Robert Schumann = colaboratori „reconvertiti” ai regimului dl. H.de la Berlin, 1933-1945, la fel lui Walter Hallstein. Drept care, UE = fum negru, saracie si Teroarea inventata de iacobini, de-un oarecare Robespierre (Bolovan, pe româneste). Nicusssor Dan: tot dintre minoritari face parte. Pervers lenesh si capritzios nevoie mare, si el.

  13. VA rog sa mi postati comentariul de la ora 17.00. IN permanenta ma cenzurati! Va sunt antipatic? Voi comunica acest comportament pe care in mod discriminatoriu mi-l aplicati Directorului „Cotidianu”.

    • Compensam noi cu presedinte din neamul parpanghelist haurist……[Rumburak]

  14. Faptele progresiste vorbesc de la sine. Si rezultatele.
    Toata Europa, ce tine de UE a ajuns un dezastru programat.
    Bombe cu ceas plantate, parca, peste tot in sectoarele cheie. Si cum nu le ajunge mai vor si superstat federal, euro digital, cenzura atomica la nivel de litera si virgula, abrogarea constitutiei nationale si multe altele de state totalitariste.

  15. @veridic?
    Unde e suveranismul, daca nu am avut voie sa construim reactoarele III si IV, autostrazi, relatii comerciale cu Asia?
    Nici productie de otel, grau sau lapte nu avem voie decat atat ca ni s=a dat drept cota…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.