Idioți utili

Lenin îi numea idioți utili pe cei din categoria despre care e vorba în continuare. Întrebarea nr. 1 de la referendum nu zicea nimic despre Constituție. De aceea era, ca întrebare, constituțională.

Idioți utili

Lenin îi numea idioți utili pe cei din categoria despre care e vorba în continuare. Întrebarea nr. 1 de la referendum nu zicea nimic despre Constituție. De aceea era, ca întrebare, constituțională.

Lenin îi numea idioți utili pe cei din categoria despre care e vorba în continuare.
Întrebarea nr. 1 de la referendum nu zicea nimic despre Constituție. De aceea era, ca întrebare, constituțională. Căci, în contextul acestei întrebări se putea presupune că aplicarea discriminării negative din întrebare urma să se facă prin lege, cu condiția ca legea să le dea judecătorilor un cadru clar pentru deciziile lor cu limitare temporară de drepturi fundamentale.
Cum au aflat alegătorii că întrebarea nr. 1 ar avea legătură cu Constituția? Prin acțiunile interpretative ale media. Prin jurnaliști și analiști politici. Care au tot repetat că numai prin modificarea Constituției ar putea fi interzise amnistia și grațierea. Ceea ce era neadevărat și era o crasă dezinformare cu efecte electorale majore.
Media noastră a jucat rolul idioților utili. Nu înțelegea (cu mici excepții) că nu ai voie să interzici drepturi fundamentale prin Constituție, ori prin revizuirea ei, dacă ești stat de drept.
Cei care au răspândit minciuna că ai avea voie (politicieni, jurnaliști, analiști politici) au participat la falsificarea referendumului din 26 mai 2019, care referendum – prin interpretarea lor falsă – a condus la manipularea alegerilor europarlamentare din aceeași zi.
Cazul ar fi grav dacă popularii europeni ar intenționa să respecte statul de drept. Dar nu au această intenție când interesele lor sunt servite prin jocuri de stat nedrept.
În 2012, Victor Ponta a schimbat legea de funcționare a CCR prin OUG. A ieșit mare, mare tărăboi la vârful UE.
În 2019, Klaus Johannis a mințit electoratul (prin idioți utili) că ar putea interzice amnistia și grațierea prin Constituție.
Electoratul s-a mobilizat aproape eroic să pedepsească partidul care dorea (așa se spunea – altă manipulare!) să dea OUG pentru amnistie.
Care dintre aceste două acțiuni în afara statului de drept să fie mai gravă?
Era o vorbă, cândva, la primăria orașului Viena: „Evreu e cine spun eu că e” (vorbea primarul).
Azi, la vârful UE, altă vorbă: „Stat de drept e când spunem noi că e” (așa vorbesc popularii).

 

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. @mariuta. iar o putere judiciară care nu este subordonată unei forme de supraveghere va scăpa, mai curând sau mai târziu, oricărui control, sau va fi distrusă…ca, de altfel, fiecare formă de putere…cine stabileşte separaţia puterilor în stat şi limitele lor de independenţă este, în mod sigur, un idiot util…cuiva, în funcţie de vremuri/circumstanţe…

  2. Cum văd scris mai sus, de unde are informația autorul materialului că Vladimir Ilici a emis această lozincă care se tot repetă de către propaganda occidentală? Eu nu am găsit nicăieri în scrierile sale acest termen ci pare mai degrabă o invenție a „democraților” europeni. Aceștia realmente se comportă precum cu niște idioți cu alegătorii lor.

  3. Foarte multi idioti utili din pacate . La Referendumul pentru Familie care a fost unul de o importanta vitala pentru viitorul nostru ca si natiune v-a mirosit, v-ati luati dupa toti magarii, dupa toti frustratii si nu v-ati prezentat .
    La un pseudo-referendum pentru justitie, adica unul pur consultativ … adica dupa aia sa aiba asa-zisul presedinte dar care de fapt nu reprezinta interesele nationale cu ce se lauda, atat a fost de asa-zisul referendum .

  4. @Malagambista:nu discutam decat cu idiotii utili,cu idioti 100%,ca tine,fara coerenta ,nu …

  5. Esti si tu un idiot util! Util Securitatii, normal, care vrea sa conduca, si de multe ori reuseste, Romania! Dezinformezi, clamezi, aberezi, bagi dictionare de care n-a auzit nimeni, amice, esti foarte, dar foarte prost!

  6. @Albert Zweistein, tu esti ala caruia i se arata luna, si te uiti la deget, grecule!!! Oare tie cum ti-om zice?

  7. Sa fie cineva idiot, chiar si „util”, nu e asa de grav : unii se nasc idioti si mor la fel, asta in cazul nefericit cind pe parcursul existentei idiotenia nu se agraveaza ! … Intrebarea e ce ne facem cu canaliile care in mass media, si nu numai la noi, misuna ?! Si care (uneori pretinzind idiotenia care, cum am mai zis, e oarecum scuzabila deoarece nativa) au scopuri ddiversioniste si manipulatorii bine definite … Probabil ca ati vazut cu totii pestele acela destul de mic (numele e „remora”) care se „lipeste” de cite un rechin (de preferinta cit un „marele alb”), calatorind cu acesta, fiind protejat de acesta si profitind de resturile de la masa acestuia …

  8. eroare!

    Europarlamentarele au fost fetisizate in esenta lor de toate partidele, de toti analistii, de toti ziaristii, de toti deontologii, inclusiv de Presedinte!

    la Europarlamentare trebuie sa fim pusi in situatia de a gandi cum vrem sa arate UE peste 4 ani, adica sa gandim ca cetateni europeni! vrem armata UE sau mergem cu Nato, vrem migratie sau nu, vrem mai multa centralizare sau vrem descentralizare, vrem intarirea cerintelor de mediu ( cum vrea Franta) sau relaxarea lor, cum vrea Germania? Nimic!

    Presedintele a intarit fetisizarea alegerilor europarlamentare introducand golaneste o problema ce tine de agenda politica interna si a decis-o ( a anuntat-o mai devreme) doar dupa ce s-a asigurat ca in Monitorul Oficial au aparut sectiile de votare..ca sa nu se mai umble la numarul lor…

    in esenta, intrebarea presedintelui ( prima) ataca principiile drepturilor cetateanului si micsoreaza puterea publica, amandoua fiind prin continut, anticonstitutionale!

    si mai exista un risc, in cazul referendumurilor!

    spune Tocqueville:„ o putere electivă care nu este subordonată unei puteri judiciare va scăpa, mai curând sau mai târziu, oricărui control, sau va fi distrusă”.

  9. ,, Idiotii utili ” nu e motiv de ingrijorare atat timp cat avem o droaie de tampiti inteligenti ! Cativa mai si scriu in presa …. ! Cativa ?

  10. Ma stapanesc cu greu:”In limba greacă a democraţiei ateniene cuvântul idiōtēs însemna cel care face opinie separată şi refuză să ia parte la viaţa cetăţii, o persoană egoistă centrată exclusiv pe interesele sale private, care era privită cu dispreţ de cetăţeni tocmai pentru că nu dorea să participe activ la viaţa publică”
    Termenul de „idiot util” nu ii apartine lui Lenin,nici macar lui Stalin! Dicționarul Oxford Englez 2017 spune în definirea „idiotului util”: „fraza nu reflectă nicio expresie folosită în Uniunea Sovietică”.
    A fost introdus in media in 1948 in NY Times:)))
    https://en.wikipedia.org/wiki/Useful_idiot
    Ramane sa trageti de concluzii,cum stam cu media…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.