Iga Swiatek şi Alcaraz au câştigat turneul de la Indian Wells

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, numărul unu mondial, a câştigat turneul WTA 1.000 de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 9.258.080 de dolari, duminică, după ce a învins-o în finală pe grecoaica Maria Sakkari, cu 6-4, 6-0, transmite AFP.

Swiatek (22 ani), care are în palmares patru titluri de Mare Şlem, a câştigat pentru a doua oară trofeul în deşertul californian, după ce în 2022 a învins-o în finală tot pe Sakkari, cu 6-4, 6-1.

La 22 de ani, poloneza a obţinut al 19-lea său trofeu şi al optulea de categoria WTA 1.000, după ce primul din acest an l-a câştigat la Doha, în februarie. Singurul pas greşit al liderului mondial în acest an a fost eliminarea prematură de la Australian Open, în turul al treilea, de către cehoaica Linda Noskova.

Cu succesul din California, Swiatek şi-a consolidat poziţia în clasamentul WTA, astfel că are acum, un avans mai mare de 2.500 de puncte faţă de următoarea clasată, belarusa Arina Sabalenka.

La masculin

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells, în finala căruia l-a învins duminică în două seturi, 7-6 (7/5), 6-1, pe rusul Daniil Medvedev, reeditând astfel succesul din 2023, în faţa aceluiaşi adversar.

Alcaraz (20 ani), numărul 2 mondial şi dublu campion în Marele Şlem (US Open 2022 şi Wimbledon 2023), a cucerit cu această ocazie primul său trofeu de la debutul sezonului 2024.

Noua vedetă a tenisului spaniol şi-a trecut în palmares al 13 titlu în circuitul profesionist şi al cincilea de categoria Masters 1.000, fiind considerat favorit la câştigarea turneului de la Miami (Florida), care va debuta miercuri şi în care a triumfat în 2022.

Sârbul Novak Djokovic, eliminat în turul al treilea la Indian Wells, rămâne pe prima poziţie a clasamentului ATP, cu un avans de 900 de puncte faţă de Alcaraz.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. M-am speriat,credeam că Haplea a câștigat turneul!…pasărea mihai viteazul!…

  2. Cred că îi e deajuns acest titlu, altul nici că va mai avea în mână, exact că reușita unica la 15-16 ani, una și e deajuns.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.