Aproape jumătate dintre angajaţii de la Interne nu au pregătirea necesară pentru a lucra în sistem, spune, abia acum, fostul ministru Traian Igaş. Declaraţia vine ca o completare la cuvintele preşedintelui Traian Băsescu. Şeful statului e de părere că toţi cei care au fost angajaţi „de pe stradă” ar trebui eliminaţi din ministerul de Interne.
„După 2000 încoace au fost angajați peste 60.000 de subofițeri, ofițeri, personal contractual din sursă externă. Nu poți să compari un ofițer care a facut patru, cinci ani în Academia de Poliție cu un inginer mecanic sau inginer agricol care
a fost numit sef la Cercetari Penale. Sunt şi situaţii de genul ăsta”, spune Traian Igaş.
Fostul ministru de Interne nu a avut nimic de spus în apărarea foştilor săi subalterni, criticaţi şi de preşedintele Traian Băsescu.
„Dintre susţinătorii scoaterii din structurile de poliţie şi jandarmerie a celor care au fost selectaţi de pe stradă fără să aibă o şcoală în care să se specializeze. Acele cursuri pe care le-au făcut pe genunchi, după care au primit pistolul în mână, sunt mult prea putin pentru formarea unui poliţist”, spunea Traian Băsescu.
La finalul anului trecut, în ministerul de Interne lucrau 136.000 de persoane. Peste 72.000 dintre angajaţi erau poliţişti, 53.000 pompieri şi jandarmi, iar restul, funcţionari publici şi personal contractual.