Ilie Boca, pictorul lumilor văzute şi nevăzute

Elite Art Gallery găzduieşte, până în 29 octombrie, expoziţia Palimpsestes, un demers special al pictorului Ilie Boca urmărit de mai mulţi ani.

Ciclul Palimpsestes pare a fi o saga, nu a unei familii, cum se obişnuieşte, ci a unei întregi lumi, cea românească în special, cu rădăcinile ei spirituale, cu încărcătura de simboluri, de credinţe, dar şi de umor ce răzbat prin timp şi prin spaţiu.


Descântec

Acest artist, cu o pictură îmbibată de elmente folclorice, atent alese şi încă mai ales tratate, oferă, prin creaţiile sale cu un aer fals naiv, o continuă paralelă între lumea imaginarului şi cea a realităţii încojurătoare. Formele întreţes cu subtilitate cele două registre, al datului obiectiv şi al trăirilor milenare sedimentate în sufletul pictorului.

Spuneam că pictura lui Ilie Boca este fals naivă. Elev, la Academia de Artă, al Alexandru Ciucurencu, care a dat la un moment dat chiar o direcţie în arta contemporană românească, Ilie Boca a reuşit să-şi păstreze glasul propriu, învăţând de la maestru numai ştiinţa culorii sintetice şi spiritualizate, transpunând-o însă într-o cromatică proprie, cu profunzimi şi o largă gamă expresivă, de la lirismul peisajelor la pasta “coaptă”, amintind de pictura religioasă, dar şi de elanuri şi întunecimi ale emoţiilor omeneşti din timpuri străvechi. El apelează la o paletă bogată, surprinzătoare de fiecare dată, cu culori saturate de lumină, care se impun ca prezenţe materiale, de la care se poate construi o lume.

Figuri-simbol ale unei lumi paralele

Nu întâmplător, lucrările se desfăşoară uneori în registre suprapuse, chipuri, de exemplu, prezentate unele deasupra celorlalte, ca o frescă a ctitorilor din vechile alcătuiri medievale de pe zidurilor bisericilor. Alteori, personajele-efigie sunt survolate de păsări sau animale recognoscibile, dar încărcate, cel mai adesea, de o simbolistică fie istorică (lupul, amintind de steagul dacic), fie de basm. Personajele, tratate aparent simlist, ca în pictura copiilor, se impun în caseta lor spaţială, însoţite de simboluri-parabolă ale vieţii, ale dragostei, ale luptei, ale credinţei ale… Există în ele întotdeauna o tensiune izvorâtă din dorinţa de spontaneitate, pe de o parte, şi din exigenţele stilului, ale limbajului plastic pe de altă parte. Şi această tensiune creează forţa expresivă şi caracterul inedit ale lucrărilor sale.

Mitologia şi basmul îşi împrumută teritoriile

Există în picturile lui Ilie Boca o adevărată sinteză a întregii noastre culturi, de la formele neolitice ale unora dintre figurile feminine uşor steatopige la Biblie, la poveştile ei transpuse în imaginarul popular, coborând apoi la Creangă şi Ispirescu, la marile basme ale omenirii.

Dacă am folosi o comparaţie literară, Ilie Boca îşi creează lumea lui de forme, de idei şi de sentimente, de visuri de zi şi de noapte, sfătos şi hâtru, cu o seninătate înţeleaptă şi cu dramatice zvâcniri ale unei sensibilităţi încercate de vreme şi de vremuri.

De la Biblie la visele de zi şi de noapte

Pentru că artistul se dovedeşte un povestitor cu pensula, un translator inspirat al unui spaţiul cultural cu toate elementele lui, surprinse într-o evoluţie continuă, filtrate prin propria personalitate şi devenite elemente constitutive ale unei lumi proprii. O lume pe care artistul o împărtăşeşte cu generozitate, atent la capacitatea ei de sugestie, de dialog cu privitorul.

Spuneam că seria Palimpsestes poate fi asemănată cu o saga. Trebuie menţionat că este o saga din care trama epică lipseşte. Artistul nu spune o poveste “ca la carte”, ci adună fragmente de lumi, văzute sau interioare, suficiente lor însele, purtând fiecare un întreg univers şi coagulându-se toate într-o viziune a cărei percepere, e drept, cere la un al doilea nivel de lectură o cheie. Pictura lui Ilie Boca nu este încifrată, dar nici expozitivă. Ea convoacă privitorul la o sondare a propriei capacităţi imaginative, subîntinse de adevărurile simple şi profunde existente în fecare dintre noi.

Personajele-efigie de o modernitate fără reper istoric

Cu peste trei decenii în urmă, subtilul critic de artă Alexandra Titu scria: “Ceea ce impune în contact cu opera lui Boca este… diversitatea ei, tendinţa de a parcurge, nu doar succesiv (într-o evoluţie tradiţională, de la concret spre abstract, sau de la non-figurativ spre regăsirea figurii ca vehicul al valorii), ci simultan sau într-o secţiune de timp foarte restrânsă, experienţe artistice care în alte cazuri ne-ar părea polare, dar care în cazul său converg foarte firesc. Impune deci faptul că această diversitate nu este corolarul unei atitudini eclectice, al unei derute intelectuale sau al unui epicureism cultural, ci numai o nevoie imperioasă de a epuiza lumea…”.

Astăzi, afirmaţia se susţine încă, evoluţia pictorului atestând relaţia lui continuă cu istoria culturală, formele şi cromatica îmbogăţindu-se cu o altă dimensiune. Ilie Boca pare să “reinventeze” pictura, experienţele artistice atingând un sintetism care îi conferă universalitate, păstrând însă elementele constitutive ale propriilor origini. De altfel, e drept referindu-se la alt ciclu de lucrări, cele de la Botoşana, artistul mărturisea: „Mă regăsesc în această civilizaţie a locului meu de naştere, în tot ce am eu mai adânc întipărit în mine. Locul de naştere nu ţi-l alegi. El te alege pe tine”.

Straturile gândului se suprapun

Expoziţiile lui Ilie Boca au învestit cu eleganţă spaţii diverse: Galeria Ştefan Luchian, din Botoşani, Galeria Ion Frunzetti, din Bacău, Galeria Barabas Villa, din Budapesta; Galeria Dana, din Iaşi; Muzeul Bucovina, din Suceava; Galeriile de Artă U.A.P., Muzeul de Artă, Galeria Alfa, Galeria Veroniki Art, din Bucureşti; Galeria Calina, din Timişoara, Muzeul de Artă Contemporană, Galaţi, Centrul Internaţional de Cultură George Apostu, Bacău… Şi lista este departe de a fi completă.

Operele lui au fost expuse la Paris, în Israel, la Petatigvua, la Bruxelles, în Finlanda, la Veneţia, în Cehia…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victoria Anghelescu 1046 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.