Iliescu: Victor Ponta nu este Adrian Năstase

Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a admis, joi, că Victor Ponta nu este Adrian Năstase nici ca vârstă, nici ca experienţă, el opinând, însă, că Traian Băsescu nu-i poate indica sau selecta pe cei care-i plac din partide şi că mersul societăţii ţine de înnoirea şi schimbarea generaţiilor.

Solicitat să comenteze declaraţiile făcute de Traian Băsescu la 10Tv, unde şeful statului opina că Victor Ponta ar avea deficienţe în a înţelege politica şi că, dacă ar avea de ales între o discuţie cu Ponta şi una cu Mitrea, l-ar alege pe Mitrea, Iliescu a precizat că asemenea chestiuni nu ţin de dorinţele lui Traian Băsescu.

„Nu ţin de dorinţele domnului Băsescu asemenea chestiuni. Sunt relaţiile interne, logica internă a dezvoltării unui partid. Nu domnul Băsescu poate să indice şi el să selecteze cine-i place sau nu dintr-un partid sau altul. Asta e treaba partidelor respective. Nu stăm noi să comandăm cum anume să-şi promoveze oamenii într-un partid sau altul”, a spus Iliescu.

El a precizat că Ponta nu este Năstase ca vârstă şi experienţă. „Iar în partide se produce un proces firesc de înnoire a generaţiilor. Sigur că Ponta nu este Năstase, şi ca vârstă, şi ca experienţă, şi ca tot ce vreţi. Dar ăsta este mersul lucrurilor, ăsta este mersul societăţii, se înnoiesc generaţiile, se schimbă generaţiile, privim fenomenul ca atare. Ce ne place, ce nu ne place, asta e altă treabă”, a spus Iliescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.