În Canada, la Câmpul Românesc (II)

(Jurnal)

Oameni-mărturii

Majoritatea oamenilor în vârstă care s-au adunat la manifestările la Câmpul Românesc au avut de suferit din cauza regimului comunist.

Alexandru Goţea îmi vorbeşte de faptul că familia sa a adunat 30 de ani de închisoare comunistă: tatăl lui, unchi, mătuşi, verişori ş.a., care au făcut penitenţă în România.

Doru Cioată, pictor „suprarealist abstract şi impresionist-expresionist”, cum îşi zice dânsul. Îmi povesteşte despre tatăl său, care a făcut închisoare numai pentru faptul că după război a dansat cu nişte prieteni „Hora Unirii” la Iaşi. „Voi vreţi unirea Basarabiei cu Ţara”, li s-a imputat. Şi pentru un dans au înfundat, toţi „dansatorii”, puşcăria. Piaţa Unirii din Iaşi devenise pe atunci A Arcului, iar numele lui A.I. Cuza de pe statuie a fost marchelat. Se temeau şi de el. Ca şi de cuvântul „Unire”.

Liviu Cananău îmi vorbeşte despre părintele său, Nicolae Cananău. Născut în 1919, în România Mare, la Badicul Moldovenesc în Basarabia de Sud (raionul Cahul de azi), în paşaportul şi adeverinţa de naştere ale lui Nicolae Cananău era scris: „Născut în URSS”. Care URSS? În 1919 Badicului Moldovenesc se afla în România Mare. „Cu această minciună în paşaport tatăl meu a trăit toată viaţa, el ne vorbea de Basarabia ca de raiul pe pământ.”

Capuchihaie la Moscova

Fac cunoştinţă cu mai mulţi basarabeni deosebiţi la Câmpul Românesc. Unul dintre ei se numeşte Alexandru Mursa din Chişinău. Părinţii săi fuseseră angajaţi la Ministerul de Comerţ Exterior al URSS. Pe tatăl său, Condrea Mursa, profesor la Politehnica noastră, l-am cunoscut. Când soţii Mursa au fost trimişi să lucreze în Madagascar, Alexandru a fost luat de la bunica lui chişinăuiană şi adus la Moscova, unde a studiat la o şcoală şi a locuit într-un internat al Ministerului de Comerţ Exterior, din clasa a VI-a şi până într-a X-a inclusiv. Era o şcoală specială pentru copiii care aveau părinţi ce lucrau peste hotare. De ce?! Pentru ca maturii să nu rămână „în străinătate”. Erau un fel de ostatici, ca la turci fiii de domni în Evul Mediu. Cu Alexandru mai studiau fii şi fiice de ambasadori, de angajaţi ai diferitelor ministere care lucrau peste hotare. Erau sute de copii, un fel de „capuchihaie” la Moscova.

Când se întâmplase că rămăsese cineva dintre părinţii acestora în vreo ţară, copiii dispăreau din internat şi nu mai auzea nimeni de ei.

Dor de casă

Canada e o ţară a tuturor posibilităţilor şi naţionalităţilor. Italienii au venit în Canada cu satele, cu străzile, cu clanurile lor: ca să nu le fie dor.

Şi unii basarabeni fac la fel. Tamara Bagrin se află aici cu toată familia. Dar o macină dorul de Acasă. „Acasa mea e Acolo”. Oleg Bagrin e medic la Toronto. Copiii lui vorbesc deopotrivă româna şi engleza. Îmi povesteşte:

– Noi, basarabenii, fiind de două sute de ani puşi în situaţia de a ne apăra limba, avem mai multă rezistenţă în faţa canadenizării. Îl întreb pe un român sosit din România: „De ce nu vorbeşti cu copiii româneşte?”. „Nu le trebuie româna, îmi răspunde. Vreau să uit cât mai curând de tot ce e România”. Basarabenii sunt mai tenaci. Aici statul, cu grădiniţa, cu şcoala, cu diverse acţiuni pentru elevi, îţi fură copilul. Dacă nu-i acorzi atenţie, ţi-l fac foarte repede străin….

90% dintre români se canadenizează. Doar vreo 10% rămân şi români, sub aspect lingvistic. Mai sunt şi dintre acei care, atunci când îşi aud copiii vorbind româneşte, îi plesnesc cu palma peste gură: „Să nu vă aud!”, crezând că le vor binele. Despre astea îmi povesteşte Dumitru Răchitan, preşedintele Asociaţiei Românilor de la Hamilton.

Confuzii patriotice

Mi se povesteşte despre Constantin Vişoianu, preşedinte al Comitetului Naţional Român din New York, cel care, ori de câte ori sosea la Câmpul Românesc, le vorbea mereu celor prezenţi despre „…românii de la Nisa pân-la Tisa”, în loc „… de la Nistru pân’la Tisa”.

Fostul ministru în guvernul României de până la 1944 mutase astfel ţara cu tot cu românii care o înconjoară ceva mai în interiorul continentului.

Capelă Ortodoxă

Capela Ortodoxă de la Câmpul Românesc

La Câmpul Românesc există o capelă din lemn, cu clopotniţă şi un loc pentru meditaţie, „cu un câmp energetic deosebit”, cu opt scaune cioplite din piatră de marele sculptor Nică Petre. Acelaşi sculptor e şi autorul unui basorelief al lui Eminescu de pe teritoriul acestei aşezări româneşti. Alături – un bust al lui Nae Ionescu, şi o troiţă din lemn ridicată în memoria poetului Aron Cotruş, care-l are ca autor pe Victor Cercel. Acesta a venit şi-n acest an la Câmpul Românesc cu dalta în geantă, parcă întrebând organizatorii: „Ce mai e de cioplit pe aici, pe la Dumneavoastră?!”.

Lumina e un grai uitat…

Biserica ortodoxă românească „Sf. Ioan Botezătorul” din Kitchener îl are ca preot pe Dumitru Ichim. Părintele e şi poet, faţă de care literatura română din Ţară are o datorie: să şi-l recupereze ca pe unul dintre poeţii creştini cei mai profunzi.

„Lumina nu-i lumină,

ci doar un grai uitat…”

Biserica se află pe una dintre cele mai înalte coline de pe care se vede ca în palmă tot oraşul. De 46 de ani, în Sala Socială, ridicată lângă biserică se desfăşoară Festivalul Folcloric Bănăţean, cu colective invitate din România. Biserica mai are o sală încăpătoare „pentru Cenaclul Literar”, două stadioane, unul pentru fotbal şi un altul pentru handbal, şi o şcoală. Ctitoria e pictată cu sfinţi români: Ştefan cel Mare, Constantin Brâncoveanu, Dumitru din Basarabi, Antim Ivireanul, Teodora de la Sihla, Daniil Sihastrul ş.a.

În Canada, în fiecare oraş ceva mai mare există şi câte o biserică ortodoxă românească. Ca românii să se poată ruga Celui de Sus şi-n limba lor de acasă.

Forul Românilor de Pretutindeni

În Canada activează vreo cinci asociaţii ale românilor, vreo trei de-ale basarabenilor (conduse de Lia Popovici, Ala Mândâcanu, Maria Tonu), câteva de-ale bucovinenilor. Şi aşa în toate ţările unde sunt români.

În cadrul săptămânii Culturale de la Câmpul Românesc s-a discutat mult despre necesitatea creării unui For Mondial al Românilor, care ar aduna şi ar coordona activităţile celorlalte asociaţii. „Putem face mai multe pentru românii din Ţară, pentru Basarabia, Bucovina, Transnistria şi celelalte ţări, unindu-ne”, susţin vorbitorii. „Câmpul Românesc e un loc simbolic pentru toţi românii, el urmează să solidarizeze consângenii noştri din toată lumea”. „Fiind asociaţiile unite, vom fi mulţi, iar fiind mulţi vom fi puternici şi se va ţine cont de poziţiile noastre în diverse probleme.”

Cu părintele Dumitru Ichim la biserica lui

„În Canada, iniţial, apoi şi în alte ţări, Forul să unească asociaţiile românilor, basarabenilor, bucovinenilor pentru acţiuni comune, cele legate de Zile ale Limbii Române, 1 Decembrie, 27 Martie, Mărţişor, Eminescu…”

„Să promovăm împreună Limba Română, cultura românească, Istoria României.”

„Mişcarea românească este la ora actuală mai puternică în afara graniţelor României.”

Se propune a se crea Forul Românilor de Pretutindeni – România Universal Forum, cu sediul în Canada, la Câmpul Românesc.

Florin Cârlan din New York crede că acesta trebuie să aibă drept model de activitate Forul Democrat al Românilor din Republica Moldova.

O mică Românie

Timp de aproape o săptămână de zile am avut impresia că am auzit inima României Reîntregite bătând la Câmpul Românesc din Canada. Am plecat de la Câmpul Românesc cu convingerea că România înseamnă toţi românii. Inclusiv cei din afara ei.

Un basarabean care locuieşte în Siberia îmi spunea că acolo unde sunt 2-3 români e deja o mică Românie. Am găsit „o mică Românie” şi la Câmpul Românesc.

Nimeni dintre cei care vin de pe tot continentul american ca să se întâlnească an de an în această localitate n-a părăsit Ţara de bunăvoie.

Dar fiecare îşi poartă dorul cu el.

Ca pe o povară. Sau ca pe o binecuvântare.

La serata de rămas-bun, toţi cei prezenţi s-au rugat împreună cu părintele Dumitru:

– Doamne, ajută Neamul Românesc de pretutindeni, oriunde s-ar afla, ar visa şi ar spera acesta. Fii cu el, acum şi-n vecii vecilor!