În Grecia a avut loc prima căsătorie între persoane de acelaşi sex

Prima căsătorie între persoane de acelaşi sex a fost parafată în weekend în Grecia sub protecţia poliţiei.

„Căsătoria noastră, care a avut loc în prezenţa celor trei copii ai noştri, s-a desfăşurat fără teamă sau stres, aşa cum ar trebui”, a transmis cuplul proaspăt căsătorit într-o scrisoare publicată de poliţie pe X.

Cuplul, care a spus că a primit „ameninţări la adresa siguranţei” sale, a mulţumit forţelor de ordine pentru ajutorul acordat „în timpul şi după ceremonie”, potrivit comunicatului poliţiei.

Luna trecută, Grecia a adoptat o lege care autorizează căsătoria gay şi adopţia de copii de către cuplurile de acelaşi sex.

Aproximativ 4.000 de oponenţi ai legii, conduşi în special de Niki, partidul de extremă dreaptă apropiat Rusiei, au manifestat în faţa Parlamentului, purtând icoane ale Maicii Domnului şi cruci.

Grecia, unde influenta Biserică Ortodoxă s-a opus feroce reformei, a devenit astfel al 37-lea stat din lume, al 17-lea din Uniunea Europeană şi prima ţară creştină ortodoxă care legalizează adopţia pentru părinţii de acelaşi sex, notează AFP.

Liderul partidului de stânga Syriza, principala forţă de opoziţie din parlament, Stefanos Kasselakis, a anunţat că el se va căsători cu partenerul său american, Tyler McBeth, în Grecia în această vară.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

8 Comentarii

  1. Casatoria e doar la biserica. ala e contract civil. Biserica greaca a excomunicat toti parlamentarii care au votat pro..

  2. Inteleg ca se Marita si se insoara dar pina la acest pas s au ciocanit enorm le pica bine dar nu procreaza deci placere pe altarul mortii monstrii care ne ucid au metode multe domne

  3. Se aude ca in dimineata de dupa nunta a fost scos pe balcon, conform traditiei, cearceaful insingerat … ma rog, se aude ca mirele a batut mireasa, cind a descoperit ca aceasta nu era virgina ! … Unii zic chiar ca cei trei copii (bietii de ei !) erau dintr-o casatorie anterioara …

  4. Da’ chiar asa, mireasa a fost fu…rata ? (pe rind, de catre toti nuntasii, si apoi in grup) … La ce va ginditi, nebunaticilor ?

  5. Se poate numi orice ( parteneri, colegi de apartament, cuplu deosebit etc, etc) dar nu casatorie. Pot sa faca ce vor si sa se numeasca cum vor dar nu sunt de acord sa vii sa schimbi sensul cuvintelor.

  6. Asta e soarta ce-i asteapta si pe romani, odata trecut pragul datoriei externe neplatibile.
    Din acel moment se va ceda totul pe 1 leu, ca la mezat la inchisoarea datornicilor; si se va impune orice aberatie de la Bruxelles-ul globalist.
    Acum datoria a ajuns la 170 de miliarde. GENEROSII CREDITORI isi freaca mainile de bucurie.

  7. Eu ma intreb cum s a schimbat viata voastra de cand s a legalizat casatoria intre barbati. V au crescut taxele? Nu mai ploua? Nu va mai primeste popa in biserica? V a murit pisica? Lasati oamenii sa fie fericiti.

  8. Colhoz în Parlament și în pat.. Cândva Europa sa Unit având ca bază creștinismul.. A ajuns la sadomie..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.