Desființarea SIIJ  Încăierare între USR-iști și partenerii de la UDMR pe desființarea SIIJ

Amendamentul UDMR nu desființează SIIJ, ci mută secția specială dedicată magistraților la Parchetul General, ceea ce este de neacceptat, spune copreședintele USR PLUS Dan Barna, iar o sesiune extraordinară fără o decizie a coaliției ar fi „prematură și nefuncțională”.

„Concluzia este una foarte clară – amendamentul UDMR, care se află în momentul de față în comisia de la Senat, este unul care nu desființează SIIJ. Amendamentul UDMR nu face decât să mute secția specială dedicată magistraților la Parchetul General. Ori, nu ne putem permite ca stat să transmitem acest mesaj de reformă ca și glumă, prin care în loc să desființăm SIIJ, pur și simplu schimbăm eticheta de pe ușă și adresa de pe cartea de vizită și mutăm o secție specială dedicată tot magistraților la Parchetul General”, spune Dan Barna.

„Atât timp cât nu vom găsi în cadrul coaliției o variantă prin care recomandările și solicitările Comisiei Europene și avizul Comisiei de la Veneția de desființare a SIIJ în forma propusă de guvern… (…) Ideea propusă de UDMR, acest amendament toxic, prin care mutăm SIIJ la Parchetul General, dar rămâne tot o secție dedicată magistraților, este de neacceptat și cât timp nu găsim în coaliție o soluție, o sesiune extraordinară este prematură și nefuncțională”, conchide liderul USR PLUS.

”Până acum de multe ori am avut impresia că ministrul Justiției este un iacobin, dar acum, încet dar sigur alunecă spre stalinism. Oricine are altă opinie decât dânsul este acuzat de așa numitul deviaționism. Oricine acționează împotriva intereselor României,   dacă nu este de acvord cu Stelian Ion.

În tabăra cealaltă, liderul deputaților UDMR, Csoma Botond, spune despre ministrul Justiției, Stelian Ion, dar și pe liderul USR, Dan Barna, că alunecă spre ”stalinism” și acuză pe oricine nu este de acord cu ei.

Pe lângă politicieni, au devenit ținte ale ministrului Justiției și acei magistrați care nu îi susțin opiniile și, practic, sunt acuzați că nu-și doresc să continue lupta împotriva corupției.

Întreb și eu: întreg CSM-ul a votat pentru formarea SIIJ. Atunci ce să înțeleg, că toți membri CSM sunt deviaționiști, că nu-și doresc să continuăm lupta împotriva corupției.

Îmi pare rău că ministrul a luat-o pe acest drum! Dorim ca lupta împotriva corupției să continue, nu dorim ca gravele nereguli să se repete, să se repete abuzurile. Este absolut falsă ideea promovată de Stelian Ion, este un joc stalinist în care văd că a intrat și Dan Barna.

Nu contestă nimeni că există corupție în rândul magistraților, dar nu acolo este marea corupție.

Este un delir politic a lui Stelian Ion și al lui Dan Barna, iar acuzațiile acestea că noi nu ne dorim ca lupta împotriva corupției să continue sunt extrem de deranjante.”, a declarat Csoma Botond, pentru stiripesurse.ro.

Întrebat dacă îi va solicita demisia lui Stelian Ion, liderul deputaților UDMR a explicat că ”nu sunt eu în măsură să îi solicit demisia”.

”Nu sunt eu în măsură să îi solicit demisia ministrului Justiției. Aș dori să avem o discuție constructivă și să nu ne mai apostrofeze de fiecare dată când avem o altă opinie decât dumnealui.”, a spus Csoma Botond.

Nu există consens în coaliție

Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat, luni, că nu s-a ajuns la un consens în coaliție în ceea ce privește desființarea Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție. În timpul declarațiilor, Orban a fost udat de stropitorile de la Guvern.

După ședința coaliției, de luni, președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că nu s-a ajuns la un consens în privința desființării SIIJ.

„Continuăm discuțiile. Toate formațiunile sunt hotărâte să desființeze SIIJ. Urmează să cădem de acord asupra unei formule consensuale”, a declarant Orban.

Întrebat ce înseamnă „formula consensuală”, președintele PNL a răspuns: „Știți foarte bine că există acel diferend dat de un amendament”.

În timp ce răspundea întrebărilor jurnaliștilor, președintele PNL, Ludovic Orban a fost udat de stropitorile Guvernului, care au pornit. Întrebat dacă I se par normale condițiile în care face declarații de presă, Orban a spus, glumind: „Am crezut că a început să plouă”.

Ce zice Cîțu

Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat dacă s-ar putea rupe coaliţia din cauza refuzului UDMR de a accepta forma venită de la Guvern privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, că soluţia trebuie găsită în Parlament.

„Aceste lucruri trebuie discutate acum şi soluţia trebuie găsită în Parlamentul României. Guvernul României a adoptat un proiect de lege prin care a desfiinţat SIIJ. Ministerul Justiţiei trebuie să susţină Parlamentul şi coaliţia să găsească o soluţie ca să trecem peste acest moment”, a spus Cîţu, într-o declaraţie acordată presei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

12 Comentarii

  1. bozgorul baarna nu se intelege cu bozgorii din udmr
    barna E UN UNGUR,ANTIROMAN

  2. Stelica are interese ascunse. Și-a impus rezistii la conducerea DNA și vrea sa-faca pe toți, mai puțin pe Barna, Clotilde etc. Parchetul general este mai puțin independent decât DNA?

  3. Bă barno, unde ai văzut tu, analfabet șoroșizd, „avizul Comisiei de la Veneția de desființare a S.I.I.J.”? Plus (fără „usere”) că Comisia de la Veneția NU ARE NICI O JURISDICȚIE ÎN Rromînica și NICIUNDE ÎN U.E.! …iar pe recomîndărili șî solicitărili Komisiei Ioropenise ne pee șăm, și mai mult decît atît (ca să-ți citez dintr-un „clasic” care v-ar fi mîncat cu fulgi cu tot dacă mai trăia…)! S-o desființezi tu pe mhă-ta, javră șoroșizdă, nu S.I.I.J. ce nu este sub control politic (mai precis, sub controlul politic al șoroșijdilor cu Plăvanu’-‘n frunte)!

  4. Nu vedeti ca Ion Stelian e introventit in gandire??? A invata 4 ani matematica-fizica la liceu pentru i-a placut si brusc da admitere la Drept??? Ce are dreptul cu matematica si fizica??? Asta a fost intros cu cheita din dumul lui in viata ca meserie de catre baieteii cu ochii albastri.

  5. Alooo, Barna, da mai tare din clanta pe desfiintarea SIIJ si termina cu aceasta structura, altfel ai sa vezi pe propria-ti cocoasa bovina ce inseamna „penal in functii publice”! Un imens (editat)

  6. Bey tovarasi ia luati-l de picioare si scuturati-l pe tzaranul asta nesimtit pe nume Simion si vedeti ce schema cade din el,plus „lista de facut”,probabil cu scrisul lui Macron retardul si/sau Ursula zarghita care ii sunt date nesimtzitului ca sa le puna in executie ca apoi sa ii execute pe toti politicienii din Romania cu Gestapoul dna refacut ca pe vremea Kiovesoaicei care le facea dosare judecatorilor care nu raspundeau la ordinele de a executa si aia pe incomozii din politica,sau de oriunde si din magistratura,lasand magistrati nevinovati fara salariu ca erau „in cercetare” vreo cativa ani,ba pe unii arestandu-i preventiv,inventand tot felul de trasnai si povesti naive cu care isi punea la treaba calaii paraditori,gen Man,Negulescu,Onea etc cu care ar trebui sa stea acum cu totii si cu Kiovesoaica la puscarie. Iar acum l-au trimis calaii pe nesimtitul Simion sa ii convinga cu povesti venetiene si din alte coclauri ca sare UE-ul in aer daca mai exista SIIJ-ul ala si el nu isi mai ia tainul,insistand ca toate posibilele viitoare victime,sa stea ca niste marionete,sa voteze butucul si satarul,sa stea cuminti si sa-si astepte eventuala executie „pentru binele tzarii”,daca intr-o zi trag altfel decat li se da ordin.

  7. Barna e in dilema, intre botezul cu briciul si ceardas. Oricum, n-are legatura cu poporul roman.

  8. Aceste jeguri penale, alde Ion Stelian sau Barna, mai tin cont si de ce vrea poporul roman? Siij este singura unitate care nu este subordonata politic, sabotata de aceste bestii de la infiintare. Vor desfintarea sectiei pentru ca sa se inchida dosarele lor si ale altor jigodii penale antiromanesti. HUUUUOOOOOO NEMERICILOR! TICALOSILOR1

  9. Eu nu pricep de ce mai stă UDMR la guvernare,.Oricum PNL e in prag de scindare,.Cu niște puțoi neciopliți gen USR+ n-ai ce discuta, ei sunt cu ”modernismele europene”,.cu LGBTQ,. Iar reformele pe care le-au propus, nici gând să le realizeze, acum se ceartă pe ”alegeri interne” și rup gura târgului cu prostii de care ce a visat când i-a intrat mâna in oala de noapte de sub pat..și a devenit șef. N-are rost, Demonstrat sunt tot români, indiferent de cum ii cheamă..și fac același joc tembel..UDMR nu trebuie să fie părtaș..

  10. Barna este cel mai toxic amendament al acestei guwernari, o gluma macabra si de prost gust pe seama noastra.Jos cu glumele proaste, barno !Jos de tot si marsh la munca , ca esti un plavan penal in functie publica, amnezic nenorocit ce esti!

  11. Barna ??O caricatura penala ! ELIBERATI DETINUTUL POLITIC LIVIU DRAGNEA !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.