Incompetență și măsuri incoerente pentru o economie gripată

Odată cu instituirea stării de urgenţă şi iniţierea de către guvern a unor măsuri active de sprijinire a angajaţilor, AJOFM-urile se confruntă cu un volum de activitate fără precedent, volum care a crescut cu aproximativ 20% decât în mod normal.

ANOFM prin președinte, agențiile teritoriale, prin conducerile lor au făcut presiuni constante asupra funcţionarilor acestor agenţii de a rezolva în 15 zile cererile angajatorilor pentru plata somajului tehnic. Acest interval de timp, care deşi îşi are izvorul în lege, este unul foarte scurt și conduce la verificări incomplete ce vor genera debite şi chiar conflicte de natură juridică.

Guvernul României, prin Ordonanţa 30/2020, completată prin OUG 32/2020 a elaborat o normă juridică bâlbâită, cu multe interpretări, fără să facă distincţie între sectorul privat şi cel de stat, creând confuzie şi un mod de aplicare neunitar.

OUG 92/2020 face această distincţie, însă nu precizează codurile CAEN prin care somajul tehnic poate fi plătit în continuare, rezumându-se la activităţi economice într-o sferă mult prea largă şi lăsând la aprecierea funcţionarului dacă şi când un angajat, prin angajatorul său, se încadrează sau nu în lege. Pe lângă toate acestea, AJOFM-urile nu au acces la REVISAL-ul extins sau dacă unele au primit acest drept, el este restricționat la ultimele 60 de zile.

Ori, în această situație, cum se va face verificarea de legalitate a unui șomer tehnic, șomer care poate beneficia acum de 41,5%, dacă el nu poate fi confirmat cu istoricul de minimum 15 zile de somaj tehnic rezultat din înregistrări.

Nici programul E-CARD al AJOFM-urilor nu este corelat cu cel al ITM-urilor, iar acest lucru are drept consecință existenţa unor persoane care sunt înregistrate ca șomere, deși calitatatea lor este alta.

Toate programele şi aplicaţiile AJOFM-urilor sunt “obosite”, depășite moral, aşa încât funcţionează cu multe întreruperi, ceea ce conduce la timpi mari de procesare a unui dosar, cu rezultate adesea eronate și/sau incomplete.

Deficienţa logistică este dublată de personalul subdimensionat pentru aceste tipuri de activități repartizate de către Ministerul Muncii, ajungându-se la dosare procesate lunar pentru un număr de peste 50. 000-60. 000 de beneficiari finali lunar/judeţ. În acelaşi context, fiecare agenţie judeţeană are între 3- 12 posturi vacante, cu 2-4 funcţionari care se pensionează anul acesta și cu mulți alții ajunşi în pragul epuizării.

Concediile de odihnă pentru anul 2019 sunt neefectuate, în cea mai mare parte, iar pentru anul 2020 nu se poate vorbi despre acest lucru, în contextul în care se lucrează zilnic, până la orele 18-20, inclusiv sâmbăta şi duminica.

Directorii judeţeni confirmă orele lucrate peste program şi volumul mare de muncă, însă funcţionarilor nu li se oferă alternative şi nici soluţii pentru aceste probleme, în condiţiile în care şi concursurile de ocupare a unor posturi vacante au fost suspendate, fără a se preciza până când, iar felul în care evoluează situaţia în România, atât din punct de vedere economic, cât şi medical ne îndreptăţeşte să credem că această situaţie va mai dura mult timp

Începând cu 1 iulie, măsurile active s-au diversificat pe cinci componente, faţă de cele două existente înaintea izbucnirii pandemiei, în contextul în care acum este vorba despre alte categorii de beneficiari, conform OUG 92/2000.

În această perioadă, singura veste bună pentru angajaţii AJOFM este că nu există infectări cu COVID, dar această situaţie nu este nici pe departe meritul autorităţilor şi conducerilor instituţiilor care au pus sănătatea angajaţilor pe ultimul loc. Starea actuală de fapt trebuie să înceteze, dat fiind că aceşti funcţionari sunt la rândul lor şi părinţi, soţi, bunici, iar din partea doamnei ministru ne așteptăm la o reacţie faţă de această situaţie şi la adoptarea unor măsuri care să rezolve aceste disfuncţionalităţi.

Un exemplu pentru şirul de aberaţii menite să creeze haos este acela că termenul de soluţionare a cererilor de plată de 41,5 % a fost fixat la 10 zile calendaristice de la efectuarea plăților către bugetul de stat de către angajatori, fără a se distinge data depunerii la AJOFM şi termenul de soluţionare după această dată (ex: dacă un angajator face plata în data de 10 a lunii în curs pentru luna precedentă şi depune actele la AJOFM în data de 19, înseamnă că, potrivit OUG 92, acesta trebuie plătit până în data de 20, deci într-o singură zi).

Acestea sunt doar câteva exemple pentru felul în care guvernanţii au înţeles să gestioneze perioada aceasta dificilă, făcând o “carieră minunată” din a spune altora ce au de făcut şi adoptând nişte măsuri izvorâte din gândirea unor oameni neîmpliniţi pentru care politica a fost singurul domeniu în care să-şi pună în valoare statutul de oameni neîmpliniţi, lucru ce are consecințe dezastruoase pentru cetățenii acestei țări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

3 Comentarii

  1. Mai neniculr, ministru grinda azi labeunu, citez:” scoatem coruptia din industrie(repetat de 2-3 ori), scoatem coruptia, furam de 30 ani incontinuu, scoatem coruptia”! Misto! A recunoscut clar singur fara nicio apasare: „furam de 30 ani incontinuu”! Ba tati, dar ce s-a ingrasat porcovanu vorbitor: ‘gat si cap de porc’ urla cum grohaie porcul la taiere… in disperare! Au dat captura la antena3 live la 15,35-15,45! Pare un autodenunt live! Oare se vor sesiza organele de ancheta in acest caz de autodenunt?! Ghiciti voi!

  2. Economia ?? Care bre, a românului ?? Ați belit-o din start. N-avea cum funcționa o economie pe astfel de criteri, fundamnt cum e ”plănuită” să funcționeze cea romanească. Indiferent de virus sau de orice, finalul nu poate fi alta decât feliment statal. Orice om normal, cu mansarda mobilată, poate vedea imposibilitatea de funcționare a unei asfel de ”metode ” economice.. De fapt totul e bazat pe jaf.. De fapt o globalizare in care nu produci, ci cumperi totul e eșec garantat., Cu atât mai mult că politicul românesc sprijină consumul și crede că de consumi mai mult va incasa mai mult,. Posibil, insă doar firimituri, căci grosul merge afară,. pe valoarea reală a produsului, Taxarea doar este de fapt amăgire. De nu ai plusvaloare, o valoare adăugată produsului prin munca și inteligența proprie, atunci clar iți furi singur căciula.. Românu, deștept, mândru, fudul din birouri sau parlament nu pricepe din astea. Păi astea a vrut, astea o să le aibe,. Cu siguranță..

  3. De ce guvernul nu a suplimentar efectivele de la AJOFM din alte instituții unde nu prea au avut de munca?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.