Înșelăciune cu numele Rodicăi Stănoiu

O persoană care se folosea de numele Rodicăi Stănoiu, fost ministru al Justiţiei, pentru a obţine bani de la persoane cu situaţie financiară bună a fost pusă sub urmărire penală de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru înşelăciune.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune în formă continuată (cinci acte materiale).

„În fapt, s-a reţinut că, în perioada 4 – 20 iunie, la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul a indus în eroare un număr de cinci persoane fizice cunoscute ca având o situaţie materială bună (pe care le identifica din analizarea Revistei Forbes), prin folosirea numelui Rodica Stănoiu şi a calităţii de fost ministru al justiţiei şi senator în Parlamentul României, prezentându-le acestora ca adevărată împrejurarea mincinoasă că se îngrijeşte de o persoană cu o situaţie financiară precară şi dizabilităţi psihice, care are nevoie de bani pentru a putea locui în continuare într-un cămin studenţesc situat în Bucureşti, cu consecinţa producerii unei pagube în valoare de 6.500 lei în dauna a două persoane vătămate, în cazul celorlalte persoane vătămate nefiind produsă o pagubă din motive independente de voinţa autorului”, arată procurorii.

Dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sector 1 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. Persoana a vrut sa fie credibila,daca utiliza numele Codrutei ,nu avea succes din start!Asa,Stanoiu e arhicunoscuta ca ciupitativa ,mare lucru sa nu fi fost cu aprobarea ei

  2. daca erai asa nu judecai o persoana pe care se pare ca o invidiezi…in acelasi timp naiv sa fii si sa accepti povestile unei persoane care foloseste numele unui fost ministru, pt simplu motiv ca veniturile acesteia sunt peste nivelul mediu din Romania si nu are nevoie de sprijin acte de caritate…

  3. „Un cunoscut imitator a păcălit mai mulți oameni de afaceri ”

    -adica imita vocea la telefon:
    nu stim ce pedeapsa am da,
    taiatul limbii sau spargerea urechilor,
    fantezia ne joaca feste.

  4. „Tovarase Iliescu,tovarase Nastase,dam drumul la dosare?”(Rodica Stanoiu in direct)
    PSD nu a respectat si nu respecta legea. PSD a blocat dosarele in care erau implicati lideri ai guvernului. A blocat tot ce insemna verificare la Curtea de Conturi. A cerut, in schimb, confectionarea sau gasirea de probe impotriva opozitiei. In fata a stat mereu premierul Adrian Nastase, care a transformat justitia in instrument politic.

    El a fost sustinut de Rodica Stanoiu si Florin Georgescu, fideli premierului si buni executanti. Acestia au facut toate treburile murdare si l-au informat imediat pe premier despre cum au reusit sa transforme justitia in instrument de presiune politica.
    • Cit timp Rodica Stanoiu a fost ministru al justitiei a avut o singura obsesie: un dosar impotriva lui Traian Basescu: “Stiti bine ca eu, de nenumarate ori, in legatura cu Basescu am intrebat chiar si in sedinte mari cind dam verde pentru Basescu” (20 octombrie 2003)
    • Florin Georgescu spune ca este nepermis ca la Curtea de Conturi sa fie verificat Miron Mitrea: “El (n.r. – Dan Drosu Saguna, presedintele Curtii de Conturi) verifica pe domnul Mitrea, pe domnul cutare si mi-i gaseste vinovati si numai eu stiu cum fac pe acolo ca sa nu ajung la dv. si sa fie liniste si pace” (20 octombrie 2003)
    Hihihio,hehehe

  5. O fi aceeași persoană care folosește și numele de Viorica Bălteanu p-aici, de data asta, cu scopul precis de a păpa mai multă Nutella decât îi recomandă psihiatrul.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.