Cererea reprezentanților societății civile de a suspenda licența de exploatare acordată de Curtea de Apel Cluj pentru zăcămintele de la Roșia Montană în 1999 și prelungită în 2019 a fost respinsă. Gold Corporation, firma canadiană care a dat în judecată statul român pentru plata unor prejudicii, a pierdut procesul. RMGC a refăcut solicitările către ANRM pentru obținerea licențelor de exploatare pentru perimetrele Rodu-Frasin și Tarnița din prospectul Bucium, susținând că au dreptul asupra lor încă din 2007. Cu toate acestea, în urma deciziei instanței, ANRM a refuzat să mai prelungească licența de exploatare pentru Roșia Montană.
Decizia judecătoarei Monica Diaconescu de la Curtea de Apel Cluj de respingere a cererii de suspendare a licenței de exploatare de la Roșia Montană a fost emisă în urma solicitării făcute de Asociaţia Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, afiliată rețelei Mining Watch. Este important de menționat că decizia instanței nu este finală.
„Respinge, ca fiind fără obiect cererea de suspendare a Ordinului ANRM din 2019 de prelungire a licenţei de exploatare nr. 47/1999 al cărei titular este societatea Roşia Montană Gold Corporation, cerere formulată de reclamanta Asociaţia Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Roşia Montană Gold Corporation. Respinge, ca fiind inadmisibilă, cererea de suspendare a actului adiţional la contractul de concesiune a licenţei de exploatare încheiat în luna iunie 2019. Respinge, ca inadmisibilă, cererea de suspendare pe calea ordonantei preşedinţiale a procedurii de prelungire a licenţei de exploatare nr. 47/1999 demarată de ANRM, în urma cererii RMGC înregistrat la ANRM sub nr. 3432/06.03.2024. Cu drept de recurs în 5 zile de la comunicare în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi de la pronunţare în privinţa solutiei date cererii de emiterea ordonantei preşedinţiale. Cererea de recurs se va depune, sub sanctiunea anulării, la Curtea de Apel Cluj. Pronunţată la data de 06.06.2024, prin punerea solutiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.”, arată soluția pe scurt a instanței.
Importanța acestui proces constă în faptul că RMGC va solicita din nou prelungirea licenței.
„După decizia Tribunalului de la Washington, ar fi trebuit să răsuflăm ușurați că Roșia Montană a fost salvată. Doar că RMGC insistă cu cererea de prelungire a licenței de exploatare. Așa că, dacă această licență nu este suspendată de către judecători, riscăm ca Agenția Națională pentru Resurse Minerale să o prelungească din nou în iunie 2024. Prelungirea acestei licențe ar putea deteriora iremediabil valoroasele vestigii arheologice romane, medievale și moderne ale zonei și ar putea bloca orice inițiativă de reabilitare din cauza conflictului între licența minieră și reglementările UNESCO. Prelungirea acestei licențe ar putea deteriora iremediabil valoroasele vestigii arheologice romane, medievale și moderne ale zonei și ar putea bloca orice inițiativă de reabilitare din cauza conflictului între licența minieră și reglementările UNESCO”, a explicat Roxana Pencea Brădățan, din partea Mining Watch pentru Declic.
În 6 martie 2024, cu două zile înainte de pronunțarea sentinței Tribunalului Arbitral de la Washington, subsidiara din România a companiei Gabriel Resources, societatea Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), a solicitat Agenției Naționale pentru Resurse Minerale prelungirea licenței de exploatare pentru perimetrul minier din Roșia Montană.
Statul Român a anunțat că nu va extinde licența de concesiune pentru Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), încheind astfel o controversă de lungă durată care a polarizat opinia publică și a atras atenția internațională. Decizia a fost făcută publică de Autoritatea Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) joi, după o analiză detaliată a documentației depuse de RMGC.
ANRM a explicat că, în urma evaluării documentelor depuse conform prevederilor Legii minelor nr. 85/2003, s-a decis să nu prelungească licența de concesiune nr. 47/1999. Această licență, aprobată inițial prin Hotărârea de Guvern nr. 458/10.06.1999, permitea exploatarea minereurilor auro-argentifere din zona Roșia Montană, județul Alba.
„normal spune:
25 IUN. 2024 LA 8:19
Curtea de apel cluj!!!!! E normal!”
UNGURI din ARDEAl … adica aia care si ei si copii copiilor lor NU VOR PLECA de pe manturile natale
au zis ca ca sa nu exploatam inca … altii , poate si ei din Ardeal , Charles britaniucl are bojdeuca acolo
zic ca e rost de noi SCHEME PONZI pe BURSA cu aurul virtual de la ABRUD ! 😀
Eu desi nu ungur cred ca ungurii , care-s aici de 800 de ani, printre noi GANDESC BINE !
Hai sa nu fim romani LACOMI ! Hai sa ne rupem de la gura si pentru generatiile care vin dupa noi ! Hai sa nu halim LACOM toata tara acum !
A vandut CEAUSECU se spunea dar acum 30 de ani dupa el CE MAI AVEM AL NOSTRU ?