Insula Belina și Brațul Pavel, la loc comanda

Insula Belina și Brațul Pavel revin la stat. Cabinetul Orban a aprobat, la propunerea Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, proiectul de Hotărâre privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor bunuri imobile transmise din domeniul public al judeţului Teleorman şi din administrarea Consiliului Judeţean Teleorman în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, precum şi actualizarea valorilor de inventar ca urmare a reevaluării. Prin acest act normativ, Insula Belina și Brațul Pavel, din județul Teleorman, revin în domeniul public al statului și în administrarea AN ”Apele Române”. ”Este o reparație morală pe care Guvernul Orban a reușit să o realizeze. Întregul proces de preluare a întârziat nepermis de mult. Gândiți-vă că demersurile au început încă din 2018. De atunci, am avut parte de peste 2 ani de întârzieri și blocaje, fie din partea firmelor care au închiriat pe acolo tot felul de bunuri, fie din partea unor politicieni locali. A fost nevoie ca PNL să preia guvernarea, pentru ca lucrurile să se miște cu adevărat”, a declarat Mircea Fechet, ministrul mediului, apelor și pădurilor.

Prezentul proiect de act normativ duce la îndeplinire obligaţiile Administraţiei Naţionale ”Apele Române” (A.N.A.R) stabilite prin dispoziţiile art.3 al H.G. nr. 943/2013. Astfel, în vederea punerii în aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului menționate mai sus, conform acestui proiect de act normativ se realizează trecerea bunurilor imobile din proprietatea publică a unei unităţi administrativ-teritoriale în proprietatea publică a statului şi darea acestora în administrarea A.N.A.R, conform dispoziţiilor exprese prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform acestui proiect de act normativ, în acord cu dispozițiile alin.5 al art.293 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, bunurile imobile prevăzute la art.1 se declară bunuri de interes public național. În perioada imediat următoare, toate imobilele și bunurile aflate pe Insula Belina vor fi inspectate tehnic și inventariate. ”În urma unei analize, vom lua o decizie cu privire la destinația viitoare a acestei zone. Oricare ar fi aceea, ea va trebui să aducă profit și plus-valoare statului român. Va fi un proces deschis și transparent, pentru că avem datoria să luăm cea mai bună decizie”, a adăugat ministrul Mircea Fechet.

În dosarul „Belina” este judecată Sevil Shhaideh, fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Shhaideh este acuzată de abuz în serviciu. În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Adrian Ionuţ Gâdea, la data faptelor preşedinte al CJ Teleorman; Ionela Stoian (fostă Vasile), director în cadrul MDRAP la data faptelor. Procurorii DNA susţin că, în 2013, părţi din insula Belina şi braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea CJ Teleorman, iar după doar câteva zile cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal firmei Tel Drum.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

16 Comentarii

  1. A fost capacul furturilor lui Dragnea!Proprietatea publica este intangibila si toti cei care incearca sa o fure trecand-o din domeniul public in domeniul privat al statului,pentru a ajunge in mainile interesatilor merita puscaria pe viata!Dragnea nu trebuie sa mai iasa din parnaie!Scarba aia obeza a modificat si harta Dunarii sa poata face gheseftul pentru Dragnea !

  2. Bine , bine , am inteles , e ca la inceput , dar cine se va bucura de ce este acolo ? Desigur , statul roman ; vom merge acolo la pescuit , la sprituri pricopsite , la relaxare , eu, Vasile, Gheorge ,Angelica si Ludmila si altii ! Nu ? Cum adica nu ? Pai, nu suntem noi statul ? Ba da si vom merge toti sa ne bucuram de ce este acolo , dar nu asa cum viseaza orisice natarau , ci prin reprezentantii si alesii neamului ! Hi,hi,hi,ho,ho,ho ! N.B. Pai , nu era mai bine ca Belina si bratul Pavel sa fi ramas inchiriate ? Mai castiga si statul un ban la buget , cat de putin , acolo !Asa….cucu , doar cheltuieli , pentru binele si distractia unor smecheri !

  3. „domeniul public al judeţului”n-am stiut ca domeniul public al unui judet nu mai apartine Statului Roman,
    o intrebare: judetul mai este parte din Romania sau a ”plecat” pe Luna?

  4. Nu intrati pe fenta manipulatoare! Au revenit la stat pentru a fi preluat de cloaca pnl, usr, pmp! Nu va faceti griji, totul este stabilit in complicitate!

  5. Pe cand vor trece inapoi la stat si companiile petroliere, companiile energetice,adica OMV, ENEL, APANOVA, companiile de telefonie?
    CAND?Toate terenurile agricole, toate padurile? Cand?

  6. @Doina Oltului Aiurezi total! Eu vad cu totul altceva: „Astfel, în vederea punerii în aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului menționate mai sus, conform acestui proiect de act normativ se realizează trecerea bunurilor imobile din proprietatea publică a unei unităţi administrativ-teritoriale ( CJ Teleorman) în proprietatea publică a statului.” Acum cateva luni, guWernerul a aprobat trecerea Cetatilor Dacice de la Sarmisugetuza din proprietatea publica a statului, in proprietatea publica a CJ Hunedoara! Acea hotarare a fost OK, pentru ca CJ Hunedoara era „liberal”?

  7. @Minerva: faci confuzii grave,fata!Intai trebuie sa citesti despre domeniul public al statului,asa cum este descris in Constitutie si domeniul privat al statului..

  8. Era mai bine sa ramana la stat fara a produce nici un venit cestuia sau sa fie cedat in administrare unei societati care plateste impozite ? Mai mercenarule Cosmin sa te duci dracului

  9. Faptul că câteva zeci de Mii de hectare din Insula mare a Brăilei sunt controlate (închiriate) de compania Al Dahra din Emiratele Arabe Unite, deţinută de şeicul Hamdan Bin Zayed Al Nahyan este firesc. Crezul și misiunea DNA este ca nici un român, sau cetățean român să nu fie proprietar pe bogățiile România. “Tot ce mișcă-n țara noastră râul, ramul interzis românului este. Dușmanit e de instituții făr-a prinde chiar de veste…”

  10. parere…tu esti ala care da cu batu in balta si se agita ca face valuri. Plimba rama toase.

  11. ionescu Ca bine zici. De maine pun si eu mana pe o bucata din Delta Dunarii sa scot profit,platesc si impozit la stat. Deci se poate ?

  12. De la Nistru pân’ la Tisa Insula Marii A Brailei cine a gestionat-o? Unu Culita Tarata parca. Si oare cine a fost sinistrul agriculturii, nu cumva unul Ilie Sarbu, socrul lui Ponta? Fara stirea lui nimic nu trecea in proprietatea unui strain cum spui tu. Dar hai sa te intreb ceva ,acel arab cum zici tu are acte in regula da? Semnate si parafate de un notar cu concursul unor legi date de guvern psd-ist. E ok. Asa au fost legile,au castigat si unii si altii. Sa nu uitam nici de Omar Haisan, tot prieten al iliestilor. Dar ce a facut Dragnea este infractiune,acte false, modificari de legi in favoarea instrainarii insulei Belina si trecute in patrimoniul prostului, nationalist si patriot, nu de alta, sa aiba si el un titlu.

  13. Iata la ce este bun Ministerul apelor:https://www.green-report.ro/catastrofa-ecologica-lacul-iezer-calarasi-a-secat/ si nu numai intr-un site https://ziare.com/mediu/stiri-mediu/lacul-iezer-calarasi-a-secat-1638010
    Nu este singurul caz, parca si in jud. Constanta si in altele unde dinstanta dintre Minister si judet face imposibila gestionarea mediului a proprietatii publice a statului, unde primariile si Consiliile judetene nu au voi decat sa priveasca disparitia fie a lacurilor fie a digurilor pe care le administreaza Centru si in care afara de ”invartit” multi bani pt ca este o REGIE AUTONOMA nu se face si se ajunge la vestitele inundatii de pe vremea lui Sulfina…
    pare ca judetul a investit intr-un drum in amenajare, dar poate mai are PNL un Catu care vrea sa puna sau a pus mana pe statiunea Vidra printr-un ”schimb de teren”, si eu vreu sa-mi dea ministerul finantelor un schimb de teren intr-o statiune la munte, am si eu doar cateva sute de mpatrati se poate? Mai mult in text se spune ca a fost INCHIRIAT nu concesionat deci S-AU PLATIT SUME MULT MAI MARI DECAT LA CONCESIUNILE PE 49 de ani CUM ARE OBICEIUL STATUL SA O FACA, adica PE NIMIC, daca este cine trebuie…parca si Videanu avea CONCESIUNE la Snagov, ca apoi sa devina urmasii proprietari

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.