Așezată strategic între Suedia și statele baltice, la aproximativ 300 de kilometri de enclava rusă Kaliningrad, Gotland controlează una dintre cele mai importante rute navale din regiune. În eventualitatea unui conflict între NATO și Moscova, niciun alt punct din Marea Baltică nu ar fi mai crucial.
Cine controlează insula poate controla practic circulația militară și comercială din nordul Europei.
Oscar Jonsson, expert afiliat Colegiului de Apărare NATO, descrie Gotland drept un „portavion nescufundabil”. Amplasarea de rachete sol-aer, sol-sol și antinavă ar permite supravegherea și dominarea unei zone extinse a Mării Baltice. Fostul general american Ben Hodges avertizează că, dacă Rusia ar ocupa insula, ar putea perturba sau chiar bloca transporturile prin strâmtorile daneze, afectând aprovizionarea statelor baltice.
Importanța Gotlandului nu este o descoperire recentă. În timpul Războiului Rece, insula era o piesă-cheie în arhitectura de apărare a regiunii. Totuși, în 2005, Suedia a decis demilitarizarea ei. Anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014, a schimbat însă radical perspectiva Stockholmului. Un an mai târziu, Regimentul Gotland a fost reînființat, iar procesul de reînarmare a început accelerat.
După aderarea Suediei la NATO în 2024, insula a devenit oficial parte din sistemul de apărare colectivă al Alianței. Autoritățile suedeze intenționează să staționeze aici cel puțin 4.000 de soldați până în 2027. În ultimii ani au fost desfășurate tancuri Leopard, vehicule de luptă CV90 și sisteme moderne de apărare aeriană. Insula poate găzdui avioane de vânătoare, iar planurile includ refacerea unei baze navale permanente.
Miza este dublă: descurajarea unei eventuale invazii ruse și monitorizarea activităților de sabotaj în Marea Baltică, parte a așa-numitului „război hibrid”.
Experții avertizează că, fără Gotland, statele baltice și Finlanda ar deveni mult mai expuse. Într-un conflict deschis, aprovizionarea lor terestră ar depinde aproape exclusiv de îngustul coridor Suwalki, situat între Kaliningrad și Belarus – o zonă vulnerabilă, supranumită „călcâiul lui Ahile al NATO”.
Astăzi, în spatele zidurilor medievale și al peisajelor pitorești care atrag turiști, Gotland se transformă rapid într-o fortăreață modernă. O insulă care ar putea decide dacă Marea Baltică rămâne un spațiu al echilibrului sau devine scena unei confruntări directe între Rusia și NATO.
Aci era „cuiul lui Pepelea „ are o grămadă de admiratori , dar se „lasă greu„ convinsă , fiind cea mai „prospătură „ În schimb alea mai bătrâne ScÂndinavia și Caledonia – Britannia ( cum vă spune și țapul geolog levantin) sunt mult mai „dornice „ Abia așteaptă să fie scufundabile .
O „mica bomba” si gata cu insula! Deci, povesti, prostii, propaganda, spus ceva cand latraii nu au altceva de aruncat in presa progresista.
„Fostul general american Ben Hodges avertizează că, dacă Rusia ar ocupa insula” asta doar razboi viseaza, locul lui e alaturi de maresalul Grumaz la L3 sa comenteze jocurile pe calculator
Multe glume.Insula supermilitarizata va deveni un cimitir dupa ce rusii ii vor trimite 2-3 Oreshnik..
O fi aia mică „nescufundabilă „ dar Don Oreșnic zice că mă-sa Scandinavia și TANTELE ei Iutlanda și Brittania sunt „scufundabile „ . Dar cănd „era ea pe fază cu ochii căt sarmalele „ ce HIBRIZI o fi tăiat „nord -streamul „ ? Sau nu vrea să spuie ,ca „princesa VICHYngă „ care se dă „rotundă cu ăla colorat ?
Da, se pregatesc intens sa atace enclava rusa, iar in zona Marii Baltice doar Rusia nu este membra NATO…
Visandu la schimbari de echilibre de putere. In primul rand ca nu exista niciun echilibru.
Bă experților..de doi bani…această insulă este o țintă care nu se mișcă…rușii vor atacă ceea de unde se va mișca ceva spre ei…