În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016
Şi câinele Rudy stă iar tolănit lângă el şi aşteaptă mâna lui Robin să-l mângâie.
Cum a putut să se lipsească mai bine de cinci săptămâni de Insulă, de Palat, de Roby Boy şi de câinele Rudy? Adică nu „să se lipsească”, cum au putut toate astea să-i provoace greaţă? Radu a început să creadă că Insula sa este funcţie de ritmul biologic şi a încercat să ţină evidenţa momentelor când putea şi când nu putea pleca la Palat, când îi era dor de liniştea, de pacea de acolo şi când tărâmul acela i se releva drept imaginar şi simplul gând la el îi făcea greaţă, o greaţă fizică. Aşa că a notat în agendă cu nişte grafeme doar de el ştiute aceste faze atât de profund contradictorii şi a constatat că Insula Zu nu depindea nici de ritmul circadian, nici de cel lunar şi nici de cel anual. Şi nu s-a lămurit.
Cine să fi bănuit măcar că inginerul Radu V. Pop, un om atât de pragmatic, care făcea întotdeauna doar ceea ce este necesar, nici mai mult, nici mai puţin, că Radu – cel întotdeauna atât de eficient – avea asemenea gânduri. Veşnicul său zâmbet cuceritor nu-l trăda în nici un fel.
Şi e linişte. Cerul e senin şi nu există grijile din trecut şi grijile din viitor, şi nu există nici un trecut şi nici un viitor. Pe Insula Zu e ACUM. Aceasta este fericirea!
Radu sta din nou aplecat asupra planşelor: unele lucruri îi plăceau atât de mult încât se mira cum a fost în stare să le conceapă el. El a imaginat acele minuni? Chiar: când a trasat linia aceasta? Când a ridicat zidul acesta? Dar pomul cu imensa coroană roşie cum de l-a imaginat? Acum acestea se află fiecare la locul său şi Robin este pregătit să continue să creeze tot ce-şi doreşte. Nu, nu e bine spus „tot ce-şi doreşte”, fiindcă nu ne putem dori decât ceea ce cunoaştem. Îşi aminteşte (vag) că, într-o „discuţie de sâmbătă”, femeile au venit pe terasă după ce au vizionat un serial S.F.. Atunci le-a spus că nu-i plac nici cărţile şi nici filmele ştiinţifico-fantastice pentru că tot ceea ce le lipseşte este tocmai lipsa de imaginaţie. La care ceilalţi l-au contrazis cu exemple celebre din domeniu. „Lipsa de imaginaţie nici nu le poate fi imputată unor autori de genul acesta, a continuat Radu, pentru că dacă ar veni într-adevăr cu fiinţe şi situaţii ce nu pot fi concepute de noi, pământenii… cel puţin de noi, pământenii de azi, atunci cititorul sau… sau privitorul n-ar putea urmări acţiunea.” Şi din nou l-au contrazis toţi, iar Gusti a repetat că „este uluitor cum dom’ director – cel întotdeauna atât de eficient în treburile practice – nu poate face pasul de la concret la abstract!”, iar Victor, „cult ca un psihiatru sau ca un arhitect”, a enumerat câteva nume de autori şi de cărţi, H. G. Wells cu Războiul lumilor, Ray Bradbury cu Fahrenheit 451, Pierre Boulle cu Planeta maimuţelor, după care s-a turnat celebrul…
– Stop! l-a oprit Radu, ştiu că ţi se spune de către studenţi Farmacoenciclopedistul. Stop! Ia zi, eruditule, cine şi cu ce lucrare se consideră începutul literaturii S.F.?
– Depinde cine consideră…
– Cine şi cu ce lucrare se consideră începutul literaturii S.F.?
– Dacă te referi la Mary Shelley, soţia poetului…
– Exact la ea mă refer: deşi Frankenstein nu este nici pe departe primul om făcut de om! Golemul, de pildă, este un mit mult mai vechi. Şi altele… Dar să-l luăm pe Frankenstein: ce este el altceva decât tot o imitaţie de om, dar având nişte caracteristici mai gros subliniate. Păi, asta este totul în aşa-zisul gen ştiinţifico-fantastic: nişte imitaţii de oameni cu caracteristici mai gros subliniate, lucru valabil şi dacă în loc de corp uman, acele plăsmuiri îmbracă alte forme de trupuri.
– Da, dar unele filme sunt chiar mişto, chit că eu, până am ieşit la pensie, n-am prea avut vreme să mă uit, a spus Pavel.
Pe urmă, când ceilalţi au ţinut-o pe a lor, Radu i-a lăsat să se înflăcăreze şi a ieşit pe balcon să-şi fumeze pipa, permiţându-i lui Robin să plece pe Insula Zu. Unde are totul pregătit pentru a continua să creeze tot ce-şi doreşte. Nu, nu e bine spus „tot ce-şi doreşte”, fiindcă nu ne putem dori decât ceea ce cunoaştem. Radu pe un balcon de pe Strada Constituţiei şi Robin pe terasa de pe Castelul de pe Insula Zu îşi bat capul să-şi imagineze ceva ce nu seamănă cu nimic întâlnit în viaţa de până atunci, dar ceva care să poată fi simţit, perceput, utilizat şi admirat şi cu simţurile de care dispun Radu şi Robin. Să-şi imagineze şi să realizeze, mai ales că Insula Zu are imensul avantaj că lucrul imaginat se coagulează şi devine imediat palpabil.
După ce a terminat să-şi fumeze pipa, înainte de a reveni în salon, i-a venit o idee.
– Eu, cât sunt de inginer fără imaginaţie, decât să mă uit la un film S.F., citesc ultimele descoperiri care mi se par mult mai fantastice. Adică, noi, inginerii fără imaginaţie, am creat şi primul organism artificial în laborator, un genom bacterial numit „Mycoplasma capricolum”.
– Ba, pardon, a sărit Schneider, nu inginerii au creat Mycoplasma capricolum.
– Da, dar tot oamenii de ştiinţă şi nu artiştii!
– Artiştii sunt singurele persoane de neînlocuit, a mormăit Gusti aflat la al patrulea pahar. În asemenea situaţii, Bora nu mai trebuia luat în seamă.
– Poate, dar viaţa ştiinţifico-fantastică e mai puternică decât arta ştiinţifico-fantastică. Mult mai puternică. Ne folosim de tot felul de obiecte la care acum zece ani nici nu ne-am gândit că ar putea exista.
– Asta a fost întotdeauna aşa, a spus Pavel.
– Da, dar nu în ritmul acesta! Vom ajunge să facem oameni din bucăţi! Nu-ţi mai bate bine inima, o înlocuieşti; nu-ţi mai funcţionează bine rinichii, îi înlocuieşti; tot înlocuind la nevoie fiecare organ, la fel ce pe o bujie la maşină, vom fi nemuritori. Dar nu cei ce am fost. Vom supravieţui cu alte organe, cu alt cap, probabil vom fi de nerecunoscut. Vom fi tot noi? Iar tu spui că lucrurile au stat întotdeauna aşa?
– Eu nu mă refeream la transplanturi. (Pavel se mira: uite ce-i trece prin cap omului acestuia considerat întotdeauna atât de eficient, atât de practic!)
– A fost întotdeauna aşa, dar nu în ritmul acesta. Tatăl meu – Dumnezeu să-l odihnească! – a fost tot inginer… mă rog, subinginer, că aşa au fost vremurile. El a murit acum nouăsprezece ani. Dacă ar veni înapoi şi ar vedea ce am eu pe birou, cu ce lucrez eu zi de zi, n-ar pricepe nimic. Lucrurile astea se petrec mult prea repede! Într-o zi cineva – cu rea credinţă ori din nepricepere – va apăsa greşit pe un buton şi o să se termine totul pentru o vreme.
– Pentru o vreme!?
– Păi, cum vă explicaţi voi că în 2009 a fost găsit un schelet uman care avea 4,4 milioane ani, iar istoria noastră atestată e doar de câteva mii de ani? Şi nici măcar de multe mii! E clar că omenirea s-a mai distrus de cel puţin câteva ori. Literatura cea mai S.F. este însăşi viaţa pe care o trăim.
– Poate că acum 4,4 milioane de ani, au fost alţii…, vreau să zic, civilizaţii din alte lumi aici.
– Poate că şi acum sunt extratereştrii printre noi, a spus ceva şi Anely.
– Ba să ne ferească Dumnezeu! Stephen Hawking a pretins că dacă ar veni extratereştrii printre noi, ne-am afla în situaţia băştinaşilor vizitaţi de spanioli, a concluzionat Radu.
– Pentru asta, Hawking a fost aspru contrazis.
– Păi, filmele şi… şi cărţile, dar mai ales filmele cu extratereştri cam aşa ceva ne prezintă, a insistat Anely.
– Ce „cam aşa ceva”?
– Extratereştrii nu prea vin cu gânduri bune.
– Poate că extratereştrii, hipercivilizaţiile, cum sunt numiţi, sunt altceva decât ne-am putea noi închipui: imaginaţia noastră nu se bazează decât pe experienţa noastră, de aceea în filmele şi cărţile astea nu avem decât tot oameni, dar caricaturizaţi.
– Caricaturizaţi?!
– Să ştiţi că se pune foarte serios întrebarea nu dacă inteligenţa artificială, aşa numita „singularitate tehnologică” va depăşi ori nu capacităţile minţii umane, ci când se va întâmpla acest lucru. Păi, noi deja de acum le transmitem roboţilor o mare parte din sarcini şi, nemaifăcând noi anumite activităţi, nici nu vom fi în stare să le mai facem.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.