Întârziere de un an şi jumătate pe A7. Grindeanu: Răspund domnii ăştia?

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni, că lucrările la lotul 3 dintre Ploieşti şi Buzău al autostrăzii A7 au fost întârziate cu un an şi jumătate, Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) ajungând la aceeaşi soluţie ca şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„Noi, în urmă cu un an şi jumătate, la CNAIR, am dat exact soluţia care a fost dată după un an şi jumătate. Deci s-a pierdut un an şi jumătate cu domnii aceştia de la CNSC. (…) După un an şi jumate, au ajuns să dea aceeaşi soluţie pe care noi am dat-o în primăvara, vara anului 2022. Cine răspunde pentru anul ăsta şi jumătate întârziat? Pentru că, dacă ar fi respectat ce am dat noi, atunci astăzi, când vorbim, vorbeam de 50% în mod sigur stadiul realizat şi pe acel tronson şi sfârşitul anului ne-ar fi prins şi cu acel tronson finalizat. Şi probabil de la Focşani la Bucureşti s-ar fi mers doar pe autostradă. Răspund domnii ăştia, de la CNSC?”, a spus, la Focşani, Sorin Grindeanu.

Ministrul Transporturilor şi-a exprimat speranţa ca firma constructoare care a câştigat lucrările să devanseze termenele de finalizare pentru acest tronson.

„S-a câştigat într-un final, s-a semnat, se intră la lucru aşa cum am spus, pe 1 martie, pe acest tronson. Nu e un tronson greu. Mă aştept să se ţină de termene, ba chiar să le devanseze aceste termene. Îmi pare rău, vă spun sincer, că s-a pierdut acest an şi jumătate cu decizii care s-au bătut cap în cap. (…) Dar pe domnii de la CNSC nu-i interesează aceste lucruri, ei sunt deasupra tuturor, nu răspund”, a susţinut Grindeanu.

Sorin Grindeanu a ajuns, luni, la Focşani, pentru a verifica stadiului lucrărilor la obiectivul de infrastructură rutieră Autostrada A7, de la Buzău la Focşani. În cursul zilei, ministrul a verificat şi lucrările pentru tronsonul de la Ploieşti la Buzău.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

9 Comentarii

  1. Și acest Grindeanu, le-a ținut isonul că sa continue întârzierea in loc să ia măsuri!

  2. De ce nu desfiinteaza guvernul aceasta adunatura de leprosi de la CNSC? O institutie dusmana tarii si cetateanului,platiti pe frecat banana si ars gazul.Grindeanu se plange ca ala cu drobul de sare din povestile lui Creanga.

  3. Autostradă pentru ukrainieni, la brașov vine cu elicopterul!…am înțeles că face autostradă aeriană pentru elicoptere pe ruta bucurești brașov!…

  4. Primul care trebuie să răspundă este chiar securiciul labil, ăla dat afară taman de propriul „partid”.

  5. Ce vrea sa spuna prostul clasei? Daca desfiinteaza CNSC o sa fie judecate contestatiile la tribunal, in secolul viitor. Prostovanul nu stie ca justitia e blocata?

  6. Foarte stresat domnul din imagine. Poate se grabeste Ciolacu sa-i refaca grupul de pe Belina. Nu are omul unde se relaxa.

    Dar….toate la timpul lor, putina rabdare, acum se chinuie sa refaca fosta bisericuta a lui Ponta, cu Ghita…etc…

  7. Legi pentru demolat , nu pentru a construi s-au legi proaste pentru prosti și foarte bune pentru profitori ! Românii huscheala , Romania trebuie să-și piardă identitatea creștină !

  8. Si ce daca lucrarile au fost intarziate cu un an si jumatate? Ce mare lucru ? Aceasta este normalitate autohtona ! Exista un , contract cu termene clare de executie , cu penalizari pentru cei vinovati de intarzieri ! Ei, si ce daca ? Nu-i nimeni vinovat , nu-i sanctionat nimeni( se gasesc motive si pretexte, potop), asa ca…doamnelor si domnilor, dans! N.B.Podul de la Braila este gata ? Nu , nici vorba! De ce ? Nu s-a facut niciun fel de receptie a lucrarilor ! Normal pentru Romania , nu ?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.