Inteligenţă şi religiozitate în Europa

Datele cercetării sociologice realizate de Richard Lynn, John Harvey şi Helmuth Nyborg în 2009 relevă existenţa unei corelaţii negative între inteligenţă şi religiozitate. Pe un eşantion de 137 de ţări de pe toate continentele, cei trei cercetători au găsit o corelaţie de 0,60 între coeficientul de inteligenţă naţional şi respingerea credinţei în Dumnezeu (disbelief in God). Corelaţia este statistic foarte semnificativă (p < 0,001) (R. Lynn, J. Harvey, H. Nyborg, 2009, p. 13).

Consider că rezultatele acestei cercetări ar merita să fie cunoscute şi evaluate critic, din punct de vedere metodologic, de către sociologii din ţara noastră. Pe de altă parte, nu pot să nu deplâng că, în timp ce pe plan internaţional cercetările sociologice de teren privind religiozitatea sunt tot mai numeroase, în momentul de faţă în România ele lipsesc aproape cu desăvârşire. Sondajele de opinie tip „Câtă încredere aveţi în instituţiile fundamentale ale statului (între care şi în Biserică)” nu sunt de natură să suplinească cercetarea sociologică fundamentală în domeniu. Ne putem întreba: există şi în România un declin al religiozităţii la adolescenţi şi tineri, aşa cum se înregistrează în SUA şi în alte ţări europene? Cum evoluează credinţa în Dumnezeu în funcţie de apartenenţa la gen (masculin/feminin)? De ce sărăcia corelează pozitiv cu religiozitatea şi nivelul de şcolarizare superior cu lipsa credinţei în Dumnezeu? Este inteligenţa emoţională un bun predictor al religiozităţii? Dar inteligenţa generală? Are suport empiric ipoteza teoretică „Frustrare ®Submisivitate ® Religiozitate”? Ce relaţie există între nivelul de educaţie şcolară şi nivelul de religiozitate? Iată doar câteva întrebări care îşi aşteaptă răspunsul.

Este preferabilă cunoaşterea aproximativă decât necunoaşterea absolută

Stabilirea proporţiei persoanelor dintr-o ţară care cred în Dumnezeu, respectiv nu cred în Dumnezeu, este o operaţie foarte dificilă, cu atât mai mult când se intenţionează compararea naţiunilor sub raportul religiozităţii. Profesorul de sociologie Phil Zuckerman de la Claremont Graduate University (SUA), care a întreprins o astfel de cercetare comparativă internaţională, semnalează obstacolele întâmpinate: 1) rata ridicată a nonrăspunsurilor; 2) dificultatea construirii eşantioanelor probabiliste; 3) climatul politic/cultural potrivnic unor cercetări vizând religiozitatea; 4) echivalenţa terminologică (de exemplu, semnificaţia termenului de „ateu” nu este identică în toate ţările şi culturile); 5) varietatea metodologiilor utilizate de diferiţii cercetători ai problemei.

Profesorul Phil Zuckerman aduce în discuţie aceste dificultăţi, ilustrând cu cercetări sociologice concrete rezultatele diferite ce apar în funcţie de terminologie. În unele ţări, termenul de „ateu” este stigmatizat şi cei care nu cred în Dumnezeu se feresc să se declare atei. Într-o cercetare din 2003, Andrew Greeley a găsit că 41% dintre norvegieni, 48% dintre francezi şi 54% dintre cehi au declarat că nu cred în Dumnezeu. Când li s-a cerut să se autoidentifice, numai 10%, 19% şi respectiv 20% s-au identificat ca „atei”. În aceeaşi cercetare, 31% din eşantionul de britanici au declarat că nu cred în Dumnezeu, dar numai 10% s-au autoidentificat „atei”.

Nu este totuna cum formulăm întrebările: „Credeţi în existenţa lui Dumnezeu?” sau „Credeţi în Dumnezeu?”. În cercetarea profesorilor Richard Lynn, John Harvey şi Helmuth Nyborg (2009) s-a optat pentru formularea „Credeţi în Dumnezeu”, respectiv „Nu credeţi în Dumnezeu”.

Toate aceste obstacole şi, cu siguranţă, încă altele (bunăoară, experienţa de subiect în anchetele sociologice, capacitatea de autoreflecţie inegală a populaţiilor) fac din măsurarea religiozităţii medii a populaţiilor doar o aproximare, nu o determinare precisă şi exactă.

Acelaşi lucru se poate spune şi despre media inteligenţei unei populaţii, în cazul nostru a popoarelor şi naţiunilor cuprinse în cercetare. Însăşi coeficientul de inteligenţă (IQ) ridică serioase probleme de interpretare, iar media aritmetică adesea ascunde adevărul, nu îl relevă (trebuie luată în calcul şi dispersia în jurul mediei).

Să privim, aşadar, cu prudenţă rezultatele echipei de cercetători (R. Lynn, J. Harvey, H. Nyborg, 2009), care au condus la concluzia că media inteligenţei este un predictor al religiozităţii. Voi restrânge aria cercetării doar la raportul media inteligenţei/religiozitate din ţările Europei cuprinse în eşantion. Din cele 137 de state cuprinse în cercetare, reprezentând 95% din populaţia Terrei, am selectat ţările din Europa (33 de ţări) în care s-a făcut investigaţia (Tabelul 1)

Tabelul 1. Coeficientul de inteligenţă (media) şi proporţia persoanelor care declară că nu cred în Dumnezeu (după R. Lynn, J. Harvey, H. Nyborg, 2009, p. 14)

În Europa sunt opt ţări în care proporţia celor care declară că nu cred în Dumnezeu este de până la 10% (Albania, Croaţia, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, Republica Moldova, România) şi opt ţări în care proporţia celor care declară că nu cred în Dumnezeu depăşeşte 40% (Danemarca, Estonia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Olanda, Republica Cehă, Suedia). Irlanda este ţara cu proporţia cea mai mică de persoane care declară că nu cred în Dumnezeu (3%), iar Suedia, ţara cu cea mai mare proporţie (64%) de persoane care declară că nu cred în Dumnezeu. De la 3% la 64% plaja variaţiei este foarte largă. Cum se explică această situaţie?

România – printre ţările europene cu cel mai mic procent de persoane care declară că nu cred în Dumnezeu

Cu 4% persoane care declară că nu cred în Dumnezeu România este, alături de Irlanda, Polonia şi Portugalia, printre ţările europene cu cel mai mic procent de persoane care declară că nu cred în Dumnezeu (5% şi mai puţin de 5% din totalul populaţiei). Populaţia acestor ţări aparţine preponderent religiilor ortodoxă (România) şi romano-catolică (Irlanda, Polonia şi Portugalia). Putem trage concluzia că nu religia majoritară, ci alţi factori determină numărul redus al persoanelor care declară că nu cred în Dumnezeu. Nici media IQ nu pare a fi factorul determinant: media IQ în România este 94, în Irlanda 92, în Polonia 99 şi în Portugalia 95. Situaţia economică, PIB-ul (Produsul Intern Brut) ar putea explica numărul mic al persoanelor care nu cred în Dumnezeu? Să vedem (Tabelul 2).

Tabelul 2. PIB-ul ţărilor din Europa cu cea mai mică proporţie de cetăţeni care declară că nu cred în Dumnezeu (după Wikipedia)

În cazul celor patru ţări luate în discuţie în acest articol, nici PIB-ul nu este factorul explicativ al proporţiei scăzute de persoane care declară că nu cred în Dumnezeu, deşi profesorul Phil Zuckerman (2007) a găsit o corelaţie pozitivă între sărăcia ţărilor de pe Glob şi numărul nesemnificativ de atei din aceste ţări. Profesorul Phil Zuckerman a mai constatat că există o corelaţie pozitivă între rata individuală a noncredincioşilor în Dumnezeu şi securitatea socială/bunăstarea socială (societal security/well-being).

Fără îndoială, credinţa/noncredinţa în Dumnezeu, ca orice fenomen social, poate fi raportată la un „nex complex cauzal”, în care factorii obiectivi (PIB-ul, de exemplu) se împletesc cu factorii subiectivi (percepţia asupra distribuţiei avuţiei, asupra dreptăţii sociale etc.).

Bibliografie

Greeley, Andrew (2003), Religion in Europeat the End of the Second Millennium. New Brunswick,NJ: Transaction Publishers.

Lynn, Richard, Harvey, John, Nyborg, Helmuth (2009), „Average intelligence predicts atheism rates across 137 nations”, Intelligence, 37, pp. 11-15.

Zuckerman, Phil (2007), „Atheism: Contemporary Rates and Patterns”, în M. Martin (ed.), The Cambridge Companion to Atheism, Universityof Cambridge Press.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.