Interviu cu Anda Pittiș: Ignorăm că generația mai tânără este, totuși, „creația” noastră

IERI ȘI AZI. 35 DE ANI DE LA REVOLUȚIA ROMÂNĂ, CU CEI CARE AU TRĂIT-O

Anda Pittiș, arestată și bătută, închisă la Jilava pe 21 Decembrie 1989, spune că 35 de ani nu sunt suficienți în procesul de reînvățare, de reconstruire a unei mentalități de oameni liberi. Nu este doar văduva lui Florian Pittiș și marea lui iubire. Într-o lume care rămâne fără repere și modele, ea însăși este o voce care merită ascultată. Nu vrea să impună nimănui nimic, dar nici nu abdică de la valorile și credințele ei, pe care le susține cu o tărie grațioasă. Și continuă să creadă că toți oamenii pot fi blânzi, calzi și onești. Ea rămâne așa, chiar și atunci când „vin la rând, vin alte vremuri”!

Gestul meu a fost, mai întâi, un gest de eliberare personală și de comuniune cu cei de la Timișoara, de disperare și de speranță în același timp

Într-un mesaj transmis pe Facebook, la aniversarea ta, Maria Gheorghiu spunea: „Simpla ta prezență îmi dă o stare de bine, de bucurie și de liniște. Simt cum în preajma ta oamenii se străduiesc să fie cea mai bună versiune a lor”. Subscriu și întreb: cum reușești, Anda? Care e rețeta?

O explicație simplă ar fi că prietenii mei, inclusiv Maria, sunt foarte amabili și tandri cu mine. Pe de altă parte, deși știu că nimeni nu-i perfect, cred că toți oamenii sunt buni, blânzi, calzi, onești. Nu, nu mă folosesc de trucuri psiho-pedagogice! Probabil că atunci când îi întâlnesc le transmit acest mesaj subliminal: „Fiți așa cum cred eu că sunteți: buni, blânzi, calzi, onești!” Și oamenii, dacă nu sunt deja (de cele mai multe ori sunt!), ei devin. Cel puțin pentru o vreme.

Ți-ai petrecut o viață întreagă alături de copii. Cum îți explici că, potrivit unui recent sondaj de opinie, 41% dintre tinerii din România ar susține instaurarea unui regim autoritar?

Aș încerca să îmi explic susținerea lor pentru un regim autoritar, dacă prima întrebare ar fi fost „Ce este acela un regim autoritar? Atunci aș ști că răspunsurile au fost date în cunoștință de cauză. Noi, oamenii, suntem ființele care ne naștem cel mai puțin pregătite pentru viață. Ne trebuie cam un an până să ne ținem binișor pe picioare, încă vreo doi, ca să putem spune ce ne doare, și apoi, o viață întreagă pentru a învăța să trăim. Suntem fragili. Avem nevoie de ghizi, de mentori, de părinți spirituali, de reguli, de siguranță. Unii dintre noi se adresează în fiecare seară Tatălui nostru ceresc. Nu neapărat pentru a mulțumi, ci pentru sprijin, pentru protecție, pentru izbăvire. Alții așteaptă toate acestea de la legi, de la structurile politice, de la stat. Libertatea și democrația se învață greu. Nostalgia și responsabilitatea par a deveni termeni antagonici. Facem comparații între trecut și prezent și ignorăm că generația mai tânără este totuși „creația” noastră, a celor de vârsta a doua, a treia. Ce-am semănat, asta culegem!

Se împlinesc anul acesta 35 de ani de la Revoluția Română și te numeri printre cei care au fost arestați și bătuți pe 21 Decembrie 1989, în Piața Universității din București. Am aflat întâmplător, la lansarea cărții lui Varujan Vosganian, „Dublu autoportret”, din relatările lui, nicidecum ale tale. De ce nu ai vrut să vorbești niciodată despre asta?

Am vorbit despre Revoluția din 1989 în felul meu și m-am bucurat că Varujan Vosganian, cu care mi-am petrecut o parte din noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 la Miliția Capitalei și pe care nu-l cunoșteam atunci, a scris acest roman, „Dublu autoportret”, în care m-am regăsit și eu și alții care am fost arestați și închiși apoi la Jilava. Gestul meu a fost, mai întâi, un gest de eliberare personală și de comuniune cu cei de la Timișoara, de disperare și de speranță în același timp. A fost ceva firesc. Au trecut 35 de ani. În istoria unui popor, în procesul de reînvățare, de reconstruire a unei mentalități de oameni liberi se pare că nu e suficient. După cum nu sunt suficiente nici cele câteva pagini din cărțile de istorie după care învață copiii la școală, pentru a-i deprinde să trăiască în democrație.

„Vin la rând, vin alte vremuri!”

Ce ar spune Moțu’ despre lumea de astăzi? Ce i-ar plăcea și ce nu i-ar plăcea din ce se întâmplă acum în jurul nostru?

Florian ne-a avertizat demult preluând, traducând mesajul lui Dylan, că vremurile se schimbă:

„Veniți oameni buni din orice ținut.

Ia uitați-vă-n jur, apele-au cam crescut,

Și curând, prea curând pân-la os vă pătrund.

Dacă timpul nu vreți să-l mai pierdeți,

Învățați să-notați sau vă duceți la fund.

Vin la rând, vin alte vremuri!

El însuși a participat la schimbare, creând acum 20 de ani, în 2004, primul radio exclusiv pe internet. Nu pot să presupun ce ar spune, știu doar ceea ce știu și alții, și ceea ce a demonstrat în toată cariera lui, că îi plăceau începuturile, căile nebătătorite, că găsea soluții în situații aparent blocate. Era surprinzător. Florian și-a creat o imagine care se perpetuează într-un fel aproape magic, prin cei care au fost influențați de spiritul lui profund liber, de alegerile lui muzicale și culturale, de profesionalismul, de seriozitatea și de iubirea lui de oameni.

Crezi că mișcarea flower-power ar avea vreo șansă de renaștere, ca răspuns la agresivitatea, la violența din ce în ce mai prezente? Sloganul „Make Love Not War” ar mai putea fi convingător?

Flower-power, da, ar fi frumos, dacă mă întrebi pe mine…Nu știu, nu știu dacă ar mai funcționa. Nu pot decât să sper că omenirea va găsi resurse pentru a se salva.

Remember Florian Pittiș – Flori pentru suflet, 4 octombrie 2024

Interviu realizat în exclusivitate pentru Cotidianul de Laura Ganea

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.