Iohannis, summit de succes. ”Am adoptat decizii importante!”

România şi-a atins obiectivele propuse pentru Summitul Iniţiativei celor Trei Mări a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis. Forumul va contribui decisiv la coagularea investiţiilor şi a parteneriatelor în regiune, deci la creşterea economică a acesteia”, a mai spus Iohannis,  în cadrul unei conferinţe de presă alături de omologii săi polonez, lituanian şi cu premierul croat.

„Am încheiat astăzi un summit de succes, la care am adoptat decizii importante. Acestea privesc atât direcţiile viitoare de acţiune şi orientările necesare în noul context geopolitic, cât şi instrumentele practice, inclusiv financiare, ale Iniţiativei vizând consolidarea interconectărilor transfrontaliere prin infrastructura de transport, energie şi digitală. România a atins obiectivele propuse pentru summit, acestea fiind transpuse în Declaraţia Comună pe care am adoptat-o„, a declarat preşedintele Iohannis

În  urma summitului, Grecia a fost inclusă în Iniţiativă devenind astfel al 13-lea stat participant, iar Ucraina şi Republica Moldova au devenit state participante asociate 

„Ca urmare a deciziilor unanime de astăzi, mă bucur să pot anunţa includerea Greciei în Iniţiativă, care devine astfel al 13-lea stat participant. Este o decizie importantă, care indică atractivitatea Iniţiativei, dar şi potenţialul acesteia în agregarea eforturilor de dezvoltare a infrastructurii strategice din regiune. Am decis, totodată, prin consens al statelor participante la Iniţiativă, acordarea calităţii de stat participant asociat atât Ucrainei, cât şi Republicii Moldova. Este o decizie extrem de relevantă, care confirmă plasarea acestor state pe calea integrării europene şi care permite includerea celor două ţări în proiecte majore de dezvoltare a infrastructurii şi coagularea de noi investiţii în regiune. Această decizie este expresia recalibrării relaţiei Iniţiativei cu vecinătatea sa strategică, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei”, a spus Iohannis.

În cadrul reuniunii au fost reconfirmate două obiective permanente ale Iniţiativei: reducerea decalajelor de dezvoltare dintre regiunea celor Trei Mări şi restul Uniunii Europene prin întărirea coeziunii în cadrul Uniunii, respectiv potenţarea contribuţiei regionale a Iniţiativei în procesul de consolidare a legăturilor transatlantice.

Prezenţa economică a SUA în regiune „este un catalizator strategic” pentru sporirea securităţii

Preşedintele Iohannis a menţionat şi că la summit s-a decis continuarea acordării unei atenţii speciale pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, de energie – cu accent asupra energiei verzi – şi, respectiv, a celei digitale. El a subliniat că, în baza demersurilor României, securitatea cibernetică a figurat, în premieră, pe agenda discuţiilor, precum şi în Declaraţia Comună adoptată, ca temă importantă pentru asigurarea rezilienţei şi a securităţii în regiunea celor Trei Mări.

Un alt rezultat semnificativ al summitului îl reprezintă susţinerea statelor participante pentru crearea unui Fond de Inovare al Iniţiativei, a spus şeful statului, menţionând că acest nou instrument, cu flexibilitate sporită, va fi complementar vehiculelor financiare deja existente, axându-se preponderent pe tehnologii avansate aplicate în domeniile prioritare ale I3M.

O atenţie specială va fi acordată, şi pe mai departe, consolidării instrumentelor financiare asociate Iniţiativei, în special creării unui succesor al primului Fond de Investiţii al Iniţiativei celor Trei Mări, ale cărui baze au fost puse la precedentul summit de la Bucureşti. Fondul înfiinţat după summitul găzduit de România în 2018 a investit deja în proiecte din mai multe ţări, valoarea cumulată a acestora ajungând la 6 miliarde de euro”, a adăugat Iohannis.

Atragerea de investiţii şi dezvoltarea de parteneriate de tip public-privat cu actori internaţionali importanţi vor rămâne obiective esenţiale ale Iniţiativei, a indicat preşedintele, precizând că în acest scop a fost actualizată lista proiectelor prioritare strategice, prima astfel de listă fiind lansată cu prilejul primului summit de la Bucureşti în 2018.

În marja summitului I3M, va avea loc, joi, la Palatul Parlamentului, cea de-a V-a ediţie a Forumului de Afaceri al Iniţiativei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

9 Comentarii

  1. Ăsta chiar nu e normal! El chiar vede trei mări în loc de una, aia neagră a lui, pe care o survolează americanii, britanicii, canadienii, francezii și alți alți aliați. Mai mult, se consideră pe sine un lider regional maritim. Numai că nu știe să înoate!

  2. Sub iohannis ROMÂNIA s-a afundat si mai tare in corupție,deficit bugetar și jaf economic.
    Si-a consolidat statutul de COLONIE DEVALIZATA in coada EUROPEI.
    Stat MAFIOT si EȘUAT!

  3. Nici cu Base dezastrul nu a fost asa. Romania Educata specilitatea lui un dezastru. Omul este un dezastru guveenele lui o catastrofa nationala.
    Cica consolidarea interconectărilor transfrontaliere prin infrastructura de transport, energie şi digitală. Cine trece la munca Alina Gorghiu sau Raluca Turcan sau care tuta liberala mai este pe acolo.
    Generalul Ciuca asta este persoana cea mai potrivita. Astia nu pot mai mult de Citu, Orban, Ciuca.
    S-au adunat hotii cu prostii si-au pus tara la cale si le-a iesit PNL.
    Iohannis uraste de moarte ca-i intrerup aia concediul permanent cu razboaie, drone si fleacuri.

  4. ”Am PROMULGAT decizii importante!”

    Vreau sa fii fericit
    Lua-te-ar poponarii la p***a pe lumea ailalta
    Esti un taran la costum, conceput intr-o halta,
    A****t intr-o balta,
    Pus in pozitzie inalta
    Sa faca rau,
    Baga-ti-ai p***a-n aproapele tau.

  5. baga-ti toate deciziile undeva… nu existi, iohannis, esti doar o pierdere de timp…

  6. Sumitul a 3 mari invizibile, sumitul minciunilor si a mincinosilor in frunte cu plavanul contagios cu minciuni si aberatii, sumitul de aberatii, si sa nu uitam, este un exercitiu de imagine pentru stabilizare a minciunilor crase la bucuresti patronat de seful clanurilor mincinoase din Romania politica. Romania e tara parasite de politicienii hamesiti si nesatui de orice lux si confort personal, e o tara lasata de izbeliste in mainile entitatii nato, la care nato e militaroasa romana condusa de mincinosul profesor ocupant al functiei de ministru al apararii mincinoase retrograd in actiuni ca racii, care nu se urneste din cosul cu oua decat impins de la spate pentru a-l convinge ca minciunile proprii scoase pe propria gaura a gurii, au picioare scurte. Ce de demnitari si onorabili fara demnitate si onoare in functii confortabile cu luxul nesimtirii in guvernul roman. Asadar, sumitul ca exercitiu de imagine pentru stabilizarea minciunilor in Romania, continua, e realizare si reusita cu succes pentru plavanul.ro.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.