Klaus Iohannis s-a văzut nevoit să-l contrazică pe Rareş Bogdan, care a amenințat, miercuri, că România ar putea bloca exporturile de cereale dacă sunt ţări care vor bloca accesul țării noastre în Schengen.
”Cred că l-a luat puțin valul. Nu se pune problema se așa ceva. Noi căutăm să susținem Ucraina și exportul de cereale către Europa, de aceea nu se pune problema de așa ceva”, a spus Klaus Iohannis.
Întrebat joi despre posibilitatea unei decizii favorabile pe aderarea la Schengen în decembrie, președintele a spus că „există această posibilitate, dar garanția nu există încă”.
„Există această posibilitate, dar garanția nu există încă, e bine să se știe. Ne implicăm cu toții, și eu, și Guvernul (…) pentru a reuși acest lucru.
Sunt șanse fiindcă nevoia de unitate în Uniunea Europeană a devenit și mai clară cu ocazia războiului dus de Rusia și această unitate se poate consolida dacă România, Bulgaria și Croația vor deveni parte din spațiul Schengen, după atâția ani de așteptare”, a declarat Iohannis.
Ce a afirmat Rareș Bogdan
„Ce trebuie să mai facem pentru a fi tratați de la egal la egal și respectați? Să provocăm o criză alimentară la nivel european, să blocăm la graniță trenurile și sutele de camioane cu cereale care tranzitează zilnic România spre piețele occidentale, în Olanda, Belgia, Franța, Austria, Germania, Italia? Nu ne obligați să jucăm și noi dur. Am fost mult prea eleganți și mult prea tăcuți până acum. Nu suntem mai puțin europeni decât cei din vest. Nu îi trimiteți pe alegătorii români spre populiști și eurosceptici. Blocarea României și a Bulgariei în afara Schengen este o nedreptate față de un popor profund european”, a spus eurodeputatul PNL Rareș Bogdan în plenul Parlamentului European.
sunt strungarul calistrat de la cluj.o cunosc pe fetita imbujorata,rarita-asa ii spune pedagogul. era fiu de
nomenclaturist.tacsu,director de fabrica. se fura in draci.tac-su cu pcr-ul.asta,cap mare si sec,cu cravata
rosie si batista in pantof,era repetentul clasei. umbla cu fete si le mangaia pe pulpe. de mic era bulache. noi,pionerii l-am criticat. el,a trimis 2 muncitori si ne-a batut. DECI,ASTA ESTE MORMOLOCUL DE BOLOVAN. ARE ALT NUME,CEVA CU MOSHE,ITIC,LEIBA. CUM A AJUNS EL LA EUROPA.FURAND SI EXCROCAND.AVEM DOCUMENTE SI DECLARATII. BA,FETITA RARITA,DA-TI FUSTA JOS,MANECHI
NE DE PARIS. !!!!! AI PERUCA LIPITA PE CAP.!!!!! JOS MASCA LIBERTINULE COMUNIST RATAT
Du-te la (editat) de german (editat)… știi doar sa faci propagandă la Ucraina pt România nu miști un deget
Oana Oare de ce ? Pensiile speciale, lipsa autostrazilor, infractorii din politica, wc-urile din fundul curtii. Justitia pro-infractori. Vrei ca UE sa fie furata de romani si tot UE este vinovata?
Atentie Rares Bogdan, ii superi pe stapanii lui Iohannis, la randul lui stapanul tau ! Meandrele cozilor de topor autohtone !
De ce nu ne primesc in Schengen ? Pai, din cauza obedientei noastre, a pupincurismului extrem, din cauza ca nu avem „portocale” si Romania sta capra in fata orisicui! Adaugati la asta coruptia si jaful institutionalizat, nerespectsrea legilor tarii de catre guvernanti , fara a fi trasi de NIMENI la raspundere (vezi LEGEA pensiilor)! Nu ne vrea nimeni si din cauza ca egalitatea intre membrii UE este o poveste pentru natarai ! Si cum intrarea in Schengen se face cu votul unanim al membrilor, todeauna se va gasi cineva care sa spuna „veto” intrarii Romaniei si Bulgariei acolo ! Trantirea usei in nas Romaniei pentru intrarea in Schengen este inca una din umilintele la care este supusa Romania de catre „prietenii” din UE. Se pot lua, de Romania, contramasuri la fel de dure ca si cele aplicate noua, doar ca umilirea Romaniei nu doare pe nimeni dintre cei pe care ar fi trebuit sa-i doara ! Decat bogati(?) si umiliti in UE , mai bine in afara ,saraci,dar liberi !
Cand a putut vreodata aceasta eroare umana numita Johannis sa garanteze ceva ? Un ipocrit de marca !
Mai avem o Distinsă Doamnă, Comisar, la Transporturi? Sau Dmnia Sa doar execută ce afirma Ursu-la?!
Poate l-a luat valul, dar ar fi bine să recunoască Tăcutu că au sunat telefoanele. Țineți minte ce s-a întâmplat când am vrut să restricționăm exportul de cereale. În trei zile ne-am răzgândit. România dacă avea politicieni era de mult în șenghenu lui ue.
Acum vreo cateva zile austriacul s-a dus la Budapesta sa-l intalneasca shi pe sarb. Ideea vanturata este ca Roterdamul a pus ochii pe Constanza. Cei foarte bogati nu au nevoie de Schengen. Ma insheala gandul ca sunt legi nescrise?
doi derbedei nemancati.un bulache si alt bulache.daca se casatoresc pot face 2 bulache. ala,strambul,la cap,adica,nu are par,sa se numeasca bulache carpa rosie comunista,iar,alalant,sa se cheme cutu-crosa de
sasiu. si,uite asa,cei 2 tradatori de dacia,o sa se duca..aha,aha,departe la.la.naiba…sa stea in celula 666 in
palatul lu satanei galbene,cu urdori la ochi si cu mirosuri de closete azmericane putrede.ei,doi,se vor pupa
pe buze,ca baietii aia cu cur-cubeul.adica LGTB DE 100 ORI.aleluia cu,muia.BA,DATI INAPOI BANII FURATI DE LA IL-POPOLO-RUMENA.JAVRE SCOPITE LA CREIER
Sigur că a greșit Rareș Bogada, pot să oropsească ucrainenii populația românească din Ucraina, pot sâ facă pe noi că Tomânia președintelui Iohannis și a premierului Ciucă tot va sprijini Ucraina și să știe că românii vor răbda foame, și ne paște un război.
Din păcate nu există leac împotriva prostiei, indiferent la cel nivel, dar un singur vot contra hinteligenţior din România poate periclita orice.Aşa e legea europeană pe care toţi aţi acceptat-o la intrare in UE, dar n-aţi învîţat-o niciodată, că ăia de daci n-au nevoie tovarăţi.
Raresica dupa atita timp ai si tu o bila alba …Da cum de s-a trezit „patriotul „din tine ?Fuge tarina de sub talpi ? Ai simtit ceva ?
Scara măgarilor în doi pe podiumul proștilor…
Noi, cei mai mulți dintre români, ne kkm pe MCV-ul slobozitor în Schengen, pe cârpa voastră înstelată, pe legile şi recomandările voastre… Acum NU MAI VREM NOI cu voi…Vrem să fim o ȚARĂ LIBERĂ de voi toți.
ROEXIT,ROEXIT,ROEXIT!
Tromboniştii pudăriți, ar face mai bine să-şi țână gurile încuiate și să stea molcom pă kurul lor parvenit… Românul nu e prost, se urnește greu, dar vai ş-amar va fi când nu va mai răbda ticăloşia şi TICĂLOŞII …!
Export de balacareala cu amenintari si santaj marca pnl in strainatate dar e mesaj hol de continut. In numele cui si pe ce se bazeaza individul care boraste fumuri si santaj?
DOI TEMBELICI,CU MOACE DE GAINARI,SE LAUDA .
DOI EXCROCI, DIN FRUMOSUL ARDEAL.DAR STRAINI, CA ORIGINE
UNUL, SAL-TIMBANC. ALTUL, CARPA COLORATA IN GURA URAT MIROSITOARE
FINAL=2 TRADATORI DE ROMANIA. LA GHENA GUNOIULUI AZMERICAN,CU CAPACUL PUS.
DOI MILOGI,CERSETORI DE DOLARI SI EUROCOI.
DOI TEMBELICI,CU MOACE DE GAINARI,SE LAUDA .
DOI (Editat), DIN FRUMOSUL ARDEAL.DAR STRAINI, CA ORIGINE
UNUL, SAL-TIMBAMNC.ALTUL, CARPA COLORATA IN GURA URAT MIROSITOARE
FINAL=2 TRADATORI DE ROMANAI. LA GHENA GUNOIULUI AZMERICAN
Cunoastem … cunoastem … doar am vazut atitea filme americane cu Clint Eastwood, cu „politistul rau si politistul bun” … vrajeala asta nu mai merge, cit ar mai incerca-o (…= de la guvernare … cit despre „val”, in Romania cred ca numai un megatsunami ar mai putea spala toate (editat)astea !
Nu scrieti nimic? E neimportanta aderarea la spațiul circulației libere. Camioanele noastre stau la cozi imense pt a trece granița de vest.
De ce România suporta de ani si ani tot felul de umilințe din partea țărilor din vest si a UE ?
SCHENGEN SI MCV ? DE CE NOI?
Decidentii noștri sunt slugi umile?
NU pot vorbi ,argumenta si lua poziții FERME?
Niște slugi pt Occidentale acasă in ROMANIA sunt satrapii cerere fac viața grea.
Corupți și tradatori!
Ptr UE singurul motiv de intrare in Schengen a romaniei este ca se deschide o cale libera de controlae ptr migrantii care intra in Europa. Din Grecia pana in Germani nimeni nu-i mai retine.
E alta mancare de peste ca Germania si occidentul in general ii retrimit in tarile „lazi de gunoi” a UE prin cotele obligatorii pe cei de care nu au nevoie, neintegrabilii.