Iohannis, întâlnire la Casa Albă cu posibilul succesor al lui Obama

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit luni la Casa Albă cu vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, cel care mari sanse să…

De (R.C.)
Iohannis, întâlnire la Casa Albă cu posibilul succesor al lui Obama

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit luni la Casa Albă cu vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, cel care mari sanse să…

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit luni la Casa Albă cu vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, cel care mari șanse să devină președintele SUA după alegerile din 2016. Iohannis și Biden au discutat mai bine de o oră. Klaus Iohannis l-a invitat pe vicepreşedintele american la Bucureşti, în noiembrie, cu ocazia organizării un mini-summit NATO.

„O întâlnire foarte bună, foarte caldă, o întâlnire care a durat mai mult de o oră, în cadrul căreia am avut ocazia să discutăm foarte multe probleme care ne preocupă pe toți”, a declarat Iohannis după întâlnire, potrivit unui comunicat al Cotroceniului.

”Am avut, evident, în primul rând, discuții despre Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, împreună am evaluat acest parteneriat care este unul foarte bun, foarte puternic. Partea politică, partea militară sunt excelente și am convenit să încercăm să lucrăm și pe partea economică, un parteneriat de acest fel trebuie să aibă partea economică foarte substanțială. În al doilea rând, am discutat despre situația din România, evident. Vicepreședintele Biden și-a exprimat mulțumirea față de mersul lucrurilor în domeniul combaterii corupției, și-a exprimat încrederea în continuarea acestui demers. După care, am evaluat împreună unele chestiuni legate de securitate, securitatea în special a României, sigur, având în vedere că suntem plasați într-o zonă cu probleme. Am discutat despre situația din Ucraina, am discutat însă și despre noua bază de la Deveselu, care va fi dată în funcțiune probabil încă în cursul acestui an. Am concluzionat că avem o colaborare în acest domeniu foarte bună. Am discutat evident și despre criza în care ne aflăm acum în Europa, despre numărul mare de refugiați care vin în Europa și modul în care vom gestiona această criză. Am discutat despre situația din Moldova și, în final, i-am spus Vicepreședintelui Biden că noi organizăm la București, în noiembrie, un mini-summit NATO și l-am invitat, în măsura în care, sigur, îi permite timpul, să participe la acest mini-summit. În concluzie o întâlnire foarte bună, cu rezultate foarte bune, lucru care, cu siguranță, poate să ne bucure”, a mai spus Iohannis.

Vicepreședintele american a afirmat la rândul său luni că va avea o comunicare directă, prin telefon, cu președintele Klaus Iohannis și prin intermediul ambasadorului României în SUA, George Maior, potrivit Administrației Prezidențiale.

Biden a apreciat că România stă bine în ceea ce privește lupta împotriva corupției și interconectarea energetică față de alte state.

„Există două instrumente noi în relația internațională: corupția și energia. Pe aceste două chestiuni România stă bine. România este mai liberă în ce privește energia, inclusiv interconectarea energetică”, a spus Joe Biden, conform Administrației Prezidențiale.

De asemenea, Biden a apreciat alocarea de către România a 2% din PIB pentru Armată.

Joe Biden nu și-a anunțat oficial candidatura pentru alegerile primare din cadrul Partidului Democrat. Sondajele îl iau însă în calcul – ar fi acum pe locul al doilea, la opt procente in spatele lui Hillary Clinton și cu un mare potențial de a crește. Biden și-a pierdut de curând cel mai mare dintre copii și spune că va candida doar dacă familia sa este pregătită psihic pentru așa ceva. Ar fi a treia candidatură la prezidențiale, după cele din 1987 si 2004. CNN aproape că se roagă ca Joe Biden să participe la dezbaterile televizate ale candidatilor democrați, chiar și fără candidatura depusă, o dovadă că este creditat cu mari șanse.

Democrații sunt avantajați de haosul din tabăra republicană. Democratii au înscriși în cursa internă cinci candidați (Biden ar fi al șaselea). Republicanii au avut până de curând 17 candidați și au ramas acum cu 15, iar primul clasat în sondaje, Donald Trump, nu este creditat cu vreo șansă de a ajunge în cursa finala. Campania mult mai bine construită a democratilor l-ar putea propulsa pe Biden la Casa Albă. Joe Biden are 72 de ani.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.