Iohanniscrația: când PNL intră cu tancurile sovietice în Justiție

Iohanniscrația: când PNL intră cu tancurile sovietice în Justiție și în esența democrației

Rolul unei prese sănătoase este să fie un câine de pază al democrației. Iar acest lucru se realizează în principal pentru a veni în interesul oamenilor și a trage Puterea de mânecă pentru a o impulsiona în asigurarea unor condiții mai bune de trai și în secundar pentru a asigura Opoziției o tribună, lucru ce permite alternanța la guvernare, o condiție esențială a însăși existenței democrației. Toate acestea, fără a ține cont de numele partidului sau coaliției de Guvernare ori numele mișcării politice din Opoziție.

Așa că să ne aplecăm asupra PNL… Era să scriu asupra liberalilor, dar, gândirea liberală este la ani lumină de acțiunile din prezent ale PNL, care a devenit un partid ce orbește execută niște ordine, chiar dacă ar fi să își semneze sentința de trecere la lada de gunoi a Istoriei, cum a fost cazul unui alt vechi partid românesc, PNȚ, care a ajuns o fantomă prin negura timpului. Ordine venite, să nu ne ascundem după deget, dinspre Cotroceni.

Acum aproape un an, președintele Iohannis, prin PNL, la Referendumul pompos intitulat pentru Justiție, dădea cu ciomagul în capul social democraților, împingându-i pe români pentru a-și exprima opinia legată de interzicerea adoptării ordonanțelor de urgență în domeniul justiției. Concret, întrebarea de pe buletinul de vot suna astfel: “ Sunteți de acord cu interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanțelor de urgență în domeniul infracțiunilor, pedepselor și al organizării judiciare și cu extinderea dreptului de a ataca ordonanțele direct la Curtea Constituțională?”. Au votat 43,35% dintre români, iar dintre aceștia, 86,18% au votat cu DA. Lăsăm la o parte faptul că Referendumul a fost doar unul consultativ (fără rezultate juridice), nicidecum unul decizional (de demitere a președintelui ori de modificare a Constituției). De asemenea, la momentul respectiv PNL și Iohannis erau conștienți de faptul că electoratul tradițional de dreapta pentru a fi efectiv scos din casă și dus la vot are nevoie de evenimente cu încărcătură emoțională puternică, mult mai intensă decât alegerile pentru un șubred Parlament European care dezbate pe la Bruxelles legi privind pescuitul în Marea Nordului. Așa că lăsăm la o parte și faptul că Referendumul a fost de fapt pur și simplu un cârlig, un vehicul de mobilizarea a electoratului pentru alegerile europarlamentare desfășurate concomitent.

Și trecem în 2020. Când, surpriză, Guvernul PNL, care agita marota cu Referendumul și cu neamestecul Guvernului în Justiție, adoptă tocmai o Ordonanță de Urgență, tocmai pe Justiție, tocmai pe organizarea judiciară.

Este vorba de OUG 23/2020, una dintre cele 25 de ordonanțe de urgență adoptate în ultima noapte de guvernare din 04 februarie 2020. Prin acest act normativ au fost aduse modificări importante însăși statutului judecătorilor, realizându-se un amestec direct al Executivului în actul de judecată și încălcarea dreptului la un proces echitabil al părților.

Concret, prin OUG 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, Guvernul a decis că toate apelurile și recursurile în materia achizițiilor publice trebuie soluționate într-un anumit termen, iar “nerespectarea termenelor prevaăute de prezenta lege ori a dispozițiilor cuprinse în prezenta lege privind soluțiile ori măsurile ce pot fi dispuse de instanța constituie abatere disciplinară și se sancționeaza conform legii”. OUG respectiv a fost adoptată fără avizul CSM și fără absolut nici un fel de dezbatere publică. PNL a uitat cu desăvârșire de vara anului trecut când susținea cu energie debordantă Referendumul, neamestecul Executivului în Justiție și blocarea posibilității Guvernului de a adopta Ordonanțe pe Justiție. De atunci au trecut doar câteva luni. Grija PNL pentru Justiție s-a dovedit a fi un mare fâs. Partidul PNL din Opoziție propăvăduia neamestecul în Justiție și dezbaterile publice în luarea unor decizii cu privire la Justiție. Guvernul PNL a intrat cu tancurile sovietice în Justiție…

Mai departe, zilele acestea asistăm la o grotească mascaradă în Parlament. Un Guvern a fost demis de Parlament printr-o moțiune de cenzură, existând în acest sens o voință a majorității aleșilor. Mai departe, președintele desemnează ca nou premier vechiul premier, cel tocmai demis de majoritatea parlamentară. Iar premierul desemnat își construiește echipa de miniștri formată din exact aceeași miniștri precum Cabinetul demis. Noul vechiul Guvern merge în Parlament să ceară Parlamentului investirea. La o săptămână după ce a fost demis. Iar partidul al cărui Program Politic noul Guvern trebuie să-l pună în aplicare anunță că nu își va vota Guvernul! Și dă-i și luptă cu simulacru de audieri. PNL le dă aviz propriilor miniștri dar nu va vota în plen investitura Guvernului. Curat democrație! Curat grotească mascaradă. Totul în numele democrației, pentru a scăpa de ciuma roșie care este mai periculoasă decât coronavirusul. Poporul român și-a schimbat opțiunea și, ca atare, actuala configurație din Palrament nu mai corespunde voinței poporului. Așa că totul pentru anticipate.

Acum opt luni, PNL flutura democrația și principiile sale, călcate în picioare de PSD. Acum PNL intră cu tancurile sovietice în fundațiile ce stau la baza democrației. PNL uită că este absolut normal și sănătos pentru o democrație alternanța la guvernare. Este normal ca partidul de guvernământ să se erodeze la Putere și să piardă din opțiunile electoratului. Dar, într-o democrație, poporul își exprimă voința prin vot la date precis stabilite, periodic, și nu când i se năzare vreunui lider politic. Excepțiile de la regulile de bază ale democrației presupun situații deosebite, neprevăzute și nicidecum situațiile normale în care după două treimi de mandat asistăm la modificarea percepției electoratului asupra eșicherului politic!

Evident, anticipatele, la fel ca și Referendumul de la europarlamentarele de anul trecut, sunt doar un mijloc de a atinge un țel. Să fie vorba oare de legitimizarea Puterii prin vot ?! Dacă da, de ce atâta grabă pentru anticipate ? Poate că liderii clasei politice simt că își pierd dirijorii, existând posibilitatea translatării sferelor de putere și de influență. În SUA, republicanii, cu Trump în formă de zile mari, au punctat decisiv atât în alegerile preliminare, cât și în respingerea procedurii de impeachment a președintelui. A apărut și curioasa declarație a avocatului lui Trump, Rudy Giuliani: „Avem multe dezvăluiri. Încă n-am ajuns la România. Stați să vedeți când ajungem la România”.

Trump și Administrația americană au pus tunurile pe democrați. În ecuația Ucraina – calul troian al tentativei de destituire a lui Trump –  via Burisma, cea mai mare companie de gaze din Ucraina, a apărut și Franklin Templeton administratorul Fondului Proprietatea, unde lider de facto este fostul ambasador de la București, Mark Gitenstein. Apoi a urmat destituirea ambasadorului american la UE, Gordon Sondland, susținătorul (printre altele) și al Anei Birchall. Tempelton administrează și Fondul Proprietatea din România, iar democratul Joe Biden a descins de mai multe ori în România, Mark Gitenstein înlesnind întâlnirile lui Băsescu cu Biden.  (Detalii: De ce se grăbește Iohannis cu anticipatele?)

Trump s-a mișcat, Bruxellul s-a clătinat, urmează, funcție de agenda politică și electorală de peste Ocean, România. O agendă pe care însă nici măcar Cotroceniul nu o controlează și nici măcar nu o poate anticipa. Poate va fi Dosarul Microsoft. Poate va fi un Dosar Biden și încrengăturile dreptei cu acesta. Oricum ar fi, apariția sa ar lovi în liberali și ar scădea semnificativ intențiile de vot pentru dreapta politică.

Până atunci însă, oare să râdem sau să plângem? Să plângem și să facem prohodul democrației românești sau să ne bucurăm de găselnița PNL și să ne frecăm palmele că în numele democrației îngropăm definitiv Opoziția ?!

Numai că ucigând Opoziția, indispensabilă unei democrații, ucidem și democrația (demos/popor + cratos/putere).

Așa că Trăiască Iohanniscrația!

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Mihai Petean 155 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Ce bun ar fi de pictor autorul!mama,mama ce il mai picteaza…Au dumnneata, vericule,ucidem ” (demos/popor + cratos/putere)”.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.