Ionuț Stancovici — omul care ajută mii de oameni cu dizabilități să se simtă liberi

Există oameni care își schimbă viața prin curaj, și există oameni care schimbă viețile altora prin curajul lor. Ionuț Stancovici este dintre cei care au ales să nu rămână spectatori. Crescut pe malul Someșului, îndrăgostit de caiac, el povestește că a pornit la drum „cu dorința de a-i împrieteni pe copiii din Satu Mare cu sportul de care eu m-am îndrăgostit.”

A lăsat în urmă domeniul bancar, deși avea succes. „Am plecat din domeniul bancar, unde deși aveam succes nu mă mai regăseam, și am vrut să mă dedic complet sportului. Am ajuns antrenorul lotului național de caiac slalom și extrem, am pregătit copii pentru performanță, am ținut tabere și ture de caiac pe râul Someș și nu credeam niciodată că drumul meu și al asociației mele se va schimba și se va transforma atât de mult încât să ajung să schimb vieți prin sport pentru persoanele cu dizabilități. Opt ani mai târziu fac asta cu atât de multă bucurie încât sunt convins că aceasta îmi este misiunea”.

Momentul care i-a schimbat viața

Ionuț își amintește limpede clipa în care a înțeles că drumul lui nu va mai fi doar despre sportivi: „Am înțeles destul de repede că acești oameni nu caută milă, caută oportunități să iasă din casă, caută comunități de care să aparțină și caută să fie tratați ca orice alt om. Ei sunt niște oameni extrem de puternici, care au dus niște lupte pe care mulți dintre noi nu ne-am dori vreodată să le ducem și au o putere extraordinar de mare în ei. Au doar nevoie de cineva care să îi ajute să și-o scoată la iveală. Când plecau cu zâmbetul pe buze de la activități mi-am dat seama că pot să le ofer unealta de care ei au nevoie să prindă din nou încredere în ei – sportul.”

Când i-a văzut pe apă, zâmbind, plutind, respirând altfel, ceva s-a rupt în el și s-a reconstruit în același timp: „Mi-am dat seama că eu ca antrenor pot să le aduc motivația de care au nevoie să iasă din casă, să aibă curajul să încerce activități noi.”

Scânteia care a aprins misiunea

Totul a pornit de la un film. „Un soldat ajuns în scaun spunea despre caiac că este singurul sport unde se simte din nou ca un om normal.” Acea frază i-a schimbat viața. „M-am hotărât să pun și eu o persoană cu dizabilități în caiac. De la o persoană specială am ajuns la 3, 300, 3000.” Așa a început povestea accesibilizării sportului în România.

Ionuț nu se ascunde după cuvinte. „Îmi este uneori greu când văd lupta pe care o duc părinții copiilor cu nevoi speciale… Pentru mine părinții copiilor cu dizabilități grave sunt niște îngeri.” Întrebările care dor cel mai tare sunt cele care vin în șoaptă: „Ce vor face copiii mei când eu nu voi mai fi?” Aceste momente îi amintesc de ce trebuie să continue: „E important să adaptăm atât de multe sporturi, să creem sisteme și să accesibilizăm – pentru a le face viața măcar puțin mai ușoară.”

Bucuria care nu poate fi descrisă în cuvinte

Pentru cei care nu au mai simțit libertatea de ani de zile, apa devine cer. „Îmi spun că se simt de parcă zboară… în caiac sau pe schiuri nu au nici o limitare.” Această libertate nu este doar a lor. Este și a celor care îi privesc: „Bucuria lor e contagioasă… îți dai seama că nu ai nici un motiv pentru a nu te bucura de viață.”

Povestea care l-a făcut să plângă

Mihnea. Un copil rar, o familie rară. „Mi-au spus că dacă se emoționează prea tare, nu se poate controla și își mușcă singur buzele și degetele.” Dar părinții lui au vrut ca el să simtă viața. „De atunci, Mihnea a fost cu mine pe caiac, pe motor, a schiat singur în snow-kart… iar recent l-am dus 16 km pe un traseu montan.” Acești oameni i-au devenit prieteni. „Dragostea lor necondiționată chiar îmi dă putere să simt că merită tot ceea ce fac.”

Echipa care îl urmează oriunde

Evident că Ionuț nu face totul singur. El are aproape o echipă extraordinară ăe care îi laudă de câte ori poate. „Au venit alături de mine și au rămas doar oamenii care simt că au aceeași misiune ca mine.” Oameni care nu întreabă „unde mergem?”, ci doar „când plecăm?”. Echipa mea și susținătorii proiectelor Caiac SMile, partenerii, sunt genul de oameni care știu că m-ar urma oriunde aș merge, care știu că mi se alătură oricând și oriunde. Chiar dacă de multe ori nu știm la ce ne înhămăm, mergem înainte împreună și o facem din aceeași dragoste pentru oameni și aceeași dorință de a face bine”, adaugă Ionuț.

Intrebat care este momentul în care știe că a reușit, Ionuț răspunde simplu: „Când văd o persoană care înainte nu ieșea din casă de ani de zile că vine să-mi spună ‘vreau mai mult’.” (…) Mulți mi-au spus că de 15 sau 20 de ani nu au mai avut curajul să intre în apa mării.” În aparență simplu, este și visul său. „Vreau să mă împrietenesc cu cele aproape 900.000 de persoane cu dizabilități din România.” Să nu mai audă niciodată „Tu nu poți”. Să existe doar libertate.