SUA i-a acordat guvernului israelian un sprijin suplimentar, în valoare de 235 milioane de dolari, pentru finanţarea sistemelor de interceptare a rachetelor, a anunţat, duminică, Ministerul Apărării al Israelului, informează AFP, potrivit Agerpres.
„Ajutorul oferit de Congresul american este o etapă suplimentară în vederea consolidării relaţiilor americano-israeliene în domeniul apărării”, se spune într-un comunicat semnat de ministrul apărării Ehud Barak (foto). Cele 235 de milioane se adaugă ajutorului militar oferit de SUA anual Israelului. Acest ajutor este alocat în întregime achiziţionării de arme americane, conform unui acord bilateral semnat în 2007, pentru o perioadă de zece ani.