O conductă de gaze s-a spart în zona Răzoare din Capitală, din câte se pare de către muncitori care lucrează la magistrala nouă de metrou, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, Daniel Vasile, purtătorul de cuvânt al ISU Bucureşti.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj al ISU Bucureşti care asigură protecţia în zona unde a avut loc incidentul.
Potrivit lui Daniel Vasile, apelul la 112 a fost făcut la ora 12,15.
„O conductă de gaze a fost spartă, se pare, de muncitorii care lucrau pentru magistrala nouă. Un echipaj al ISU Bucureşti asigură măsurile PSI. De asemenea, pompierii fac balizarea zonei şi, dacă este necesar, vor cere întreruperea activităţii până la sosirea echipelor de la gaze”, a declarat, pentru AGERPRES, Daniel Vasile.