Iulia Huiu, despre propagandiştii la comandă

Propagandiştilor la comandă care se cred „intelectuali”: lăsaţi-ne!

Toate regimurile dictatoriale s-au slujit de lăudători şi propagandişti. Aceştia nu puteau proveni din rândurile celor care dau cu sapa sau fac munca cea mai de jos, ci al aşa-zişilor „intelectuali”, chemaţi să valideze prin prezenţa şi discursul lor regimul nedemocratic. Ca orice personaj istoric cu apucături autoritariste, Traian Băsescu a arvunit câţiva asemenea propagandişti, pe care-i asmute la nevoie asupra tuturor opozanţilor sau celor care au curaj să spună ce gândesc. Când simte că pericolul se apropie le dă drumul din lesă, răsplătindu-i cu tot felul de mizilicuri – o funcţie, nişte bani de la buget, o decoraţie şi o mângâiere pe creştet. De-a lungul ultimilor şase ani au fost momente decisive când o parte a zonei pretins intelectuale nu doar s-a plasat alături de Traian Băsescu, ci a sprijinit făţiş politica de manipulare şi retorica populistă a preşedintelui. Cu alte cuvinte, a contribuit decisiv la prăbuşirea societăţii.

Acum, crearea alianţei dintre PNL şi PC şi perspectiva apropierii de PSD, care ar însemna unitatea opoziţiei, a făcut tabăra băsistă să intre în trepidaţii atât de tare, încât a fost nevoie imediat de scoaterea la rampă a unor trombonişti de serviciu, care îşi arogă în mod ilegitim titulatura de „intelectuali”. Am citit (cu greu, mărturisesc) comentariile de nivel suburban ale lui Traian Ungureanu şi Mircea Cărtărescu. Nu merită a comenta „pe text”, dar e necesară o replică de fond.

Acestor domni şi altora ca ei, cărora nu le mai dau numele, dar pe care-i ştim cu toţii, care s-au găsit să facă gesturi ostentative, să returneze premii, să dea lecţii despre liberalism, să-i invoce pe Brătieni şi să moară de grija dreptei, le spun direct:

Vreţi să închinaţi osanale mai marelui zilei? Vreţi să aruncaţi cu noroi? N-aveţi decât! Dar nu vă mai pretindeţi intelectuali, pentru că intelectualii autentici nu fac asta, nu se comportă astfel şi nu scriu texte abjecte la comandă politică. Numiţi-vă cum vreţi: cântăreţi, lăudători, dar nu intelectuali. Pentru că de la un intelectual se aşteaptă, de principiu, o profunzime analitică, un rafinament al concepţiei, o evaluare argumentată, o raţiune critică, o disponibilitate la dialog, toleranţa pentru opinii diferite şi nu în ultimul rând o eleganţă a exprimării, care vine din inteligenţă şi educaţie. Ceea ce nu vă caracterizează. Nu aţi înţeles un lucru de elementar bun-simţ: nimic nu vă dă dreptul de a jigni, de a stigmatiza şi de a pune etichete, nimic nu vă dă dreptul să emiteţi judecăţi de valoare cu pretenţii de adevăruri absolute.

Lăsând la o parte aceste personaje hidoase, după mine, intelectualitatea are sau ar trebui să aibă o misiune. Una importantă. Dincolo de opţiunea politică personală. Anume, să pună câte o cărămidă la educarea acestei naţiuni, să fie o zonă de echilibru, să ofere o viziune, să genereze dezbateri, chiar contradicţii de idei, din care se poate genera progresul societăţii în ansamblu…

Sursa: http://iuliahuiu.blogspot.com