STB ar putea scăpa de aproape toată datoria către Grampet, în schimbul aplicării contractul câştigat de companie pentru livrarea de tramvaie

Grampet Group vrea să renunțe la 90% din creanța de 200 milioane euro față de STB, în schimbul semnării contractului de livrare de tramvaie.

STB ar putea scăpa de aproape toată datoria către Grampet, în schimbul aplicării contractul câştigat de companie pentru livrarea de tramvaie

SURSA: PMB

Grampet Group vrea să renunțe la 90% din creanța de 200 milioane euro față de STB, în schimbul semnării contractului de livrare de tramvaie.

După ce Ciprian Ciucu a pornit procesul de declanșare a insolvenței la Societatea de Transport București, Grampet Group, prin subsidiara Electroputere VFU Pașcani, vine cu o ofertă surpriză.

Creanţa, 200 milioane de euro

Grampet Group spune că ar putea renunţa la 90% din creanţa de 200 milioane de euro pe care o are asupra Societăţii de Transport Bucureşti (STB) dacă i se permite semnarea contractului atribuit în urma licitaţiei din 2019 privind livrarea de tramvaie, se arată într-un comunicat al companiei.

Comunicatul producătorului a venit după declarațiile primarului general privind insolvența  STB.

Primarul a arătat că insolvența este unica soluție pentru dezastrul financiar din transportul public de suprafață.

40 de tramvaie destinate Capitalei

În 2019, Electroputere VFU Paşcani, companie membră a Grampet Group, a câştigat licitaţia organizată de Primăria Municipiului Bucureşti pentru achiziţia a 40 de tramvaie destinate Capitalei, fiind beneficiara unor hotărâri definitive care arată acest lucru.

În pofida acestor decizii, decizii judecătorești definitive care îi confirmă dreptul de a semna contractul, semnarea și punerea în aplicare a acestuia au fost amânate succesiv.

Astfel, după întârzieri repetate, de ani de zile, penalitățile au ajuns la  aproximativ 200 de milioane de euro.

Citește și: Ciprian Ciucu cere insolvența STB: E singura modalitate pentru a evita falimentul orașului

Grampet precizează, de altfel, că, în ultimii 6 ani, toate demersurile juridice au urmărit exclusiv respectarea rezultatului procedurii de achiziţie şi punerea în aplicare a hotărârilor definitive pronunţate în favoarea companiei.

În contextul discuțiilor recente privind STB, GRAMPET Group vine acum cu această propunere și spune că vrea să facă posibilă realizarea proiectului, însă cu condiţia identificării unei soluţii care să permită demararea contractului şi gestionarea sustenabilă a obligaţiilor financiare ale STB, cu implicarea tuturor creditorilor relevanţi.

GRAMPET Group este așadar dispus să renunţe la 90% din creanţa acumulată până la data încheierii unui acord.

„STB, în insovenţă nedeclarată”

Ciprian Ciucu a declarat luni că, din punctul lui de vedere, STB este în insovenţă nedeclarată din anul 2020, de când nu a mai plătit contribuţiile angajaţilor la ANAF.

„De atunci, tot târăie datorii şi penalităţi mai mari de un miliard de lei, an de an. Anul trecut, în 2025, acestea au ajuns la 1,75 miliarde de lei!”, a scris Ciucu pe Facebook.

Potrivit primarului general, costul cumulat al serviciului de transport pentru un singur an, împreună cu datoriile şi penalităţile aferente, depăşeşte 80% din bugetul anual al Primăriei Municipiului Bucureşti.

GRAMPET Group este cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din Europa Centrală şi de Sud-Est, operând 450 de locomotive, 20.000 de vagoane şi transportă anual peste 15 milioane de tone de marfă. Grupul deţine Grup Feroviar Român, 4 fabrici în România şi Ungaria şi 5 terminale logistice, situate la graniţele cu Ucraina şi Republica Moldova, precum şi în nordul Bucureştiului.

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a cerut luni conducerii STB să declare insolvența companiei, după ce a prezentat o situație financiară pe care a descris-o drept dezastruoasă. Edilul spune că datoriile și penalitățile acumulate pun presiune uriașă pe bugetul Bucureștiului și pot duce la blocarea transportului public.

Ciprian Ciucu a susținut că insolvența este singura soluție prin care STB ar putea fi salvată de la faliment. El a spus că măsura ar opri acumularea penalităților și ar proteja compania, angajații și serviciul public de transport.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.