Un apartament, 20 de mașini și peste 10 kilograme de aur. Ce au mai cumpărat românii în primele trei ore de Black Friday

Peste 2,3 milioane de produse au fost comandate în primele trei ore de Black Friday la eMAG. Valoarea comenzilor a ajuns la 637 de milioane de lei.

Redactia Cotidianul - redactor
Un apartament, 20 de mașini și peste 10 kilograme de aur. Ce au mai cumpărat românii în primele trei ore de Black Friday

Peste 2,3 milioane de produse au fost comandate în primele trei ore de Black Friday la eMAG. Valoarea comenzilor a ajuns la 637 de milioane de lei.

La numai trei ore de la startul campaniei Black Friday, platforma eMAG a înregistrat comenzi în valoare totală de 637 de milioane de lei, cu peste 2,3 milioane de produse vândute. Interesul cumpărătorilor s-a văzut nu doar în volumul vânzărilor, ci și în tipul achizițiilor, unele dintre ele ieșind complet din tiparul obișnuit al cumpărăturilor online.

Cea mai mare achiziție de până acum a fost un apartament în valoare de 198.000 de euro, în timp ce o altă comandă, de peste 211.000 de lei, a inclus mai multe lingouri de aur și corpuri de iluminat. În total, clienții au cumpărat peste 10,4 kilograme de aur, argint și monede, dar și 20 de automobile în primele ore ale campaniei.

Vedetele dimineții, biletele la festivaluri

Vedetele dimineții au fost însă experiențele și biletele la festivaluri. Oferta pentru festivalul Beach, Please!, redusă drastic față de prețul inițial, s-a epuizat în numai 22 de secunde. Per total au fost comandate peste 22.000 de bilete și experiențe pentru evenimente precum NIBIRU, Untold, Electric Castle și Beach, Please!

De asemenea, au fost achiziționate 698 de nopți de cazare în pachete turistice.

Dincolo de produsele speciale, cifrele arată și dimensiunea consumului de zi cu zi. În doar trei ore s-au cumpărat peste 11 milioane de capsule de detergent, peste 10 milioane de scutece și alte 10 milioane de șervețele umede. Românii au comandat, de asemenea, 98 de tone de cafea și nu mai puțin de 506 tone de hrană pentru animale, dintre care 303 tone destinate pisicilor și 185 de tone pentru câini.

Românii preferă plățile cu cardul

Și modul de plată arată schimbarea comportamentului de consum. Aproape 87% dintre comenzi au fost achitate cu cardul, în creștere față de anul trecut, iar aproape 88% dintre livrări vor ajunge la easybox în localitățile unde serviciul este disponibil.

Potrivit CEO-ului eMAG, Tudor Manea, printre cele mai căutate produse s-au numărat biletele la festivaluri, vacanțele, mașinile, cafeaua, mezelurile și metalele prețioase, multe dintre ofertele speciale fiind epuizate aproape instantaneu după lansarea campaniei.

Topul județelor după valoarea medie a comenzilor la nivel de client

Dolj – 1.613 lei/client
Ilfov – 1.580 lei/client
Constanța – 1.548 lei/client
Giurgiu – 1.531 lei/client
Bihor – 1.529 lei/client
Prahova – 1.526 lei/client
Timiș – 1.521 lei/client
Iași – 1.475 lei/client
Argeș – 1.470 lei/client
Brașov – 1.468 lei/client

Sursa foto emag/arhiva

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.