Secretarul de Stat american Marco Rubio denunţă ”adevărata natură autoritaristă” a preşedintelui Nicaraguei Daniel Ortega, după refuzul acestuia, în weekend, de a organiza alegeri, relatează AFP, potrivit News.ro.
Daniel Ortega, în vârstă de 80 de ani, un fost membru al gherilei marxiste şi liderul unei revoluţii împotriva unui autocrat susţinut de către Statele Unite, se află la putere de la alegerile din 2007, contestate de către comunitatea internaţională.
Nicaragua’s President Daniel Ortega said the Central American country will no longer hold elections. pic.twitter.com/kVaEouGl6Q
— Open Source Intel (@Osint613) July 21, 2026
Declarațiile lui Ortega îi dezvăluie adevărata natură autoritaristă, spune Marco Rubio
El a respins duminică posibilitatea organizării de alegeri, justificând prin faptul că vrea să împiedice opoziţia în exil să ajungă la putere.
Ortega a înăbușit concurența în timpul alegerilor anterioare, care i-au adus noi mandate, din 2011, 2016 și 2021, potrivit lui Salvador Marenco, coordonatorul colectivului pentru drepturile omului Nunca Más din Nicaragua, cu sediul în Costa Rica.
Reformele constituționale de anul trecut nu au făcut decât să instaureze un sistem cu un singur partid într-o țară în care liderii opoziției nu mai există, deoarece au fost exilați.
„Declaraţia lui Daniel Ortega potrivit căreia, sub dictatura familiei sale, Nicaragua nu va ţine niciodată alegeri, îi dezvăluie adevărata natură autoritaristă”, a acuzat marţi, citat într-un comunicat Marco Rubio.
„Daniel Ortega şi Rosario Murillo (soţia sa şi copreşedinta Nicaraguei) au abandonat orice urmă de consimţământ popular”, a acuzat el.
Alegeri legislative urmau să aibă loc în 2027.
Mişcări în exil ale opoziţiei sperau ca presiuni internaţionale să permită o tranziţie sau organizarea unor alegeri.
Marco Rubio îndeamnă comunitatea internaţională „să-şi unească forţele pentru a arăta dictaturii Murillo-Ortega că nu se poate aştepta la menţinerea relaţiilor cu alte naţiuni ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic”.
Daniel Ortega şi soţia sa, Rosario Murillo, conduc Nicaragua cu o mână de fier, mai ales după reprimarea unor manifestaţii în 2018, în care au fost ucise peste 300 de persoane, potrivit ONU.
America a „descoperit”????america!!!!Pai anularea renumerarii voturilor de catre Busch la mandatul doi ce scop avea?Ma rog,egalitate ,egalitate dar nu pentru catei(vezi fabula GR.Alexandrescu)
Bai, tovarase Rubio, cand in Romania S-AU ANULAT ALEGERI, DUPA CE TURUL I FUSESE VALIDAT, AI ZIS CEVA?!