J. Schmitt : Fără aliați, SUA nu vor putea să se impună nici măcar în America Latină. Lingușirea nu e o strategie – INTERVIU

Oliver Jens Schmitt (născut în Elveția) predă istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena. Editura Humanitas i-a publicat volumele „Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și decăderea ‘Căpitanului’“ și „România în 100 de ani. Bilanţul unui veac de istorie”.

„În doar un an, SUA au provocat o enormă incertitudine la nivel global”

Cotidianul: Oliver Jens Schmitt, vorbim  despre dispariția vechii ordini mondiale, cea post-Nuremberg. Ne aflăm într-un astfel de moment de tranziție sau ordinea globală a fost deja schimbată? Ce presupune însă această nouă paradigmă?

Oliver Jens Schmitt : Noua ordine, așa cum o vedem deja în acțiune, se bazează pe puterea militară și nu mai respectă niciun fel de reguli juridice. Dreptul internațional nu a putut fi niciodată aplicat doar prin diplomație; diplomația de succes s-a bazat întotdeauna și pe capacitatea de a se impune militar, dacă era necesar. În deceniile de pax americana, acest lucru a fost uitat în Europa de Vest. În general, gândirea strategică a fost înlocuită de calcule pe termen scurt. Privind înapoi, devine clar că era epoca Merkel a însemnat un dezastru pentru Europa: Germania a produs în China, s-a lăsat protejată de SUA și a achiziționat energie ieftină din Rusia. Toți cei trei piloni pe care Angela Merkel și predecesorul său Gerhard Schröder și-au construit sistemul de putere sunt acum în ruine. Acest lucru este cu atât mai grav, cu cât a doua putere importantă a Europei, Franța, se află în cea mai gravă criză politică internă din ultimele decenii. Celelalte state europene mai mari sunt paralizate din punct de vedere politic intern (Spania, într-o măsură mai mică Polonia) sau nu sunt dispuse să acționeze cu adevărat (Italia). Marea Britanie caută să se alăture Europei, dar se află, de asemenea, într-o fază de mare fragilitate politică internă. Pe hartă, România pare, cel puțin din punct de vedere teritorial, un stat mai mare, dar este aproape în totalitate ocupată cu politica sa internă instabilă. Statele medii și mici din nord-vestul și nordul Europei sunt mai funcționale, dar sunt prea slabe pentru a iniția schimbări majore.

Această fragmentare este periculoasă,  deoarece relațiile dintre puteri sunt reorganizate. În doar un an, SUA au provocat o enormă incertitudine la nivel global – aliații europeni sunt umiliți, șantajați și chiar trădați. Dar și aliații SUA din Asia trebuie să se întrebe ce valoare are o cooperare care urmărește doar principiul câștigului material rapid. La fel de dramatică este și pierderea din importanță a ONU și a altor instituții internaționale, care au fost construite în mare parte de SUA după 1945. Încă nu se poate prevedea hybrisul politicii de putere, dar fără aliați, SUA nu vor putea să se impună nici măcar în America Latină, unde China s-a stabilit puternic, fără a mai vorbi de alte continente.

China este, de asemenea, cea care profită cel mai mult de noua ordine, fără a fi nevoită să facă prea multe – SUA încalcă regulile unui sistem pe care l-au construit după 1945. În viitor, SUA vor avea dificultăți în a critica încălcările regulilor de către China. De ani de zile, China acționează agresiv împotriva vecinilor săi din Asia de Est, de la Taiwan până la Filipine. China este favorizată și de pierderea rapidă a încrederii în SUA. În primul șoc provocat de metodele administrației Trump, multe țări s-au supus, au reacționat cu lingușeli și cadouri. Pe termen mediu, aceasta nu poate fi o strategie. Adică multe țări se vor reorienta strategic, în detrimentul SUA în special.

„În mod clar, Statele Unite sunt cele care pun alianța la cea mai grea încercare”

Cotidianul: Un element important în această nouă configurație este Alianța Nord-Atlantică, care a funcționat în paradigma Războiului Rece și care, astăzi, este testată chiar din interior. Mai putem vorbi despre o Alianță nord-atlantică funcțională și mai ales în contextul războiului de agresiune dus de Rusia în Ucraina?

Oliver Jens Schmitt: Să începem mai întâi cu aspectele pozitive: NATO a rezistat până acum presiunii mari. Și-a întărit prezența la frontierele exterioare vulnerabile, de la Arctica până la Marea Neagră. Majoritatea statelor membre investesc mai mult în armament. În multe state, cetățenii discută despre reziliență și apărarea împotriva amenințărilor externe. Nu trebuie trecute cu vederea nici numeroasele manevre care au loc la frontiera estică şi nordică a NATO, nici dinamica care a cuprins industria europeană de armament. Ne aflăm într-o mare schimbare către democrații cu adevărat capabile să se apere.

Pe de altă parte, tensiunile interne sunt evidente: în mod clar, Statele Unite sunt cele care pun alianța la cea mai grea încercare. Este adevărat că amenințările și presiunile asupra țărilor europene membre NATO le-au determinat pe acestea să investească mai mult în propria apărare. Cu toate acestea, legătura pe care președintele american o face între controlul pe care dorește să îl exercite asupra Groenlandei și continuarea ajutorului american, deja puternic redus, pentru Ucraina grav amenințată, este extrem de periculoasă. Se conturează ideea că partea europeană a NATO trebuie să fie capabilă să acționeze mai autonom în cadrul alianței; ea trebuie să ia în calcul și posibilitatea reală de a continua alianța fără SUA, dar cu noi parteneri din alte părți ale lumii. Este grav faptul că partenerii tradiționali ai SUA nu mai pot avea încredere în conducerea americană, deoarece acordurile pot fi încălcate în orice moment.

În primul rând, factorul timp este important: va avea Europa suficient timp pentru a dezvolta capacități militare care să permită apărarea împotriva unei agresiuni rusești, precum și pentru a impune pe termen lung interesele europene la nivel mondial?

În al doilea rând, se pune problema solidarității în Europa: toți membrii NATO se vor implica cu adevărat? Un exemplu problematic în acest sens este Spania, un important producător de arme: ne gândim în special la declarația premierului spaniol Pedro Sanchez, potrivit căreia rușii nu vor ajunge până la Pirinei. În general, țările îndepărtate de Ucraina nu susțin aproape deloc eforturile statelor din Europa de Nord și de Est de a ajuta țara atacată. Italia, Franța și Spania se numără printre statele care nu se implică aproape deloc financiar în această chestiune. Este evident că nu s-a reușit să se creeze un sentiment de solidaritate în întreaga Europă și să se treacă la acțiuni concrete pe baza acestuia.

„În Europa nu se poate construi reziliență dacă cetățenii au impresia că rezistența este inutilă și că propriile elite sunt descurajate”

În al treilea rând, se observă că, odată cu coaliția celor dispuși, în nordul și estul continentului s-a format deja o alianță informală în cadrul alianței.

În al patrulea rând, devine evident că Europa nu mai poate conta pe SUA în ceea ce privește securitatea sa. Provocarea este mare. Europa trebuie să dobândească capacități militare pe care până acum le-a lăsat în seama SUA, în primul rând o apărare aeriană stabilă, apoi capacitatea de a provoca daune grave potențialilor adversari. Însă încă lipsește o strategie clară care să ridice Europa la rangul de putere militară operațională la nivel mondial. În cele din urmă, Europa se va putea impune doar dacă își va putea apăra în mod autonom interesele, de la un sistem juridic bazat pe norme până la accesul la piețe și materii prime. Pentru aceasta, apărarea continentului nu este suficientă. Suntem încă departe de o astfel de perspectivă.

În al cincilea rând, se pune întrebarea ce opțiuni strategice are Europa, dacă SUA își continuă cursul de confruntare. Atitudinea pasivă, în aștepțare, care predomină în prezent, nu poate continua astfel. O opțiune este cooperarea cu statele orientate spre Occident, de la Canada la Coreea de Sud și Japonia. Abia se ia în considerare o schimbare geostrategică completă, și anume o alianță cu China împotriva SUA, care poate fi asumată doar de o Europă puternică din punct de vedere militar. În prezent, se creează impresia că SUA ar putea determina singure cursul politicii mondiale. SUA pornesc de la premisa că Europa este slabă și acceptă fără rezistență toate umilințele. Acest lucru nu va dura mult, deoarece cererile americane sunt excesive. Dacă Europa se îndepărtează de SUA și realizează efectiv o ruptură radicală în politica globală, alăturându-se concurenților SUA, SUA pot fi izolate rapid pe scena politică mondială.

Un ultim aspect arată că este necesară o contrapresiune: în Europa nu se poate construi reziliență dacă cetățenii au impresia că rezistența este inutilă și că propriile elite sunt descurajate. SUA au puterea astăzi, dar mâine aceasta se poate dovedi a fi hybris, atunci când aliații loiali sunt obligați să se orienteze altfel și să nu mai țină cont de interesele SUA.

„Tabuizarea sau pasivitatea politică, la rândul lor, aduc voturi forțelor promovate de Trump”

Cotidianul: De ce credeți că administrația Trump și MAGA sunt ostile Uniunii Europene? De ce inamicul principal este identificat în democrația liberală și ce înseamnă o ofensivă ideologică a MAGA în Europa?

Oliver Jens Schmitt : Acest lucru a reieșit foarte clar din discursul președintelui american la summitul economic mondial de la Davos și din declarațiile vicepreședintelui său – ei doresc să apere civilizația occidentală așa cum o înțeleg ei. Emoțiile lor provin și din faptul că consideră Europa, ca nucleu al Occidentului, amenințată de imigrația în masă și islamizare. De fapt, nici politicienii centriști din Europa nu mai contestă faptul că acestea sunt probleme reale.

Cu toate acestea, aceste probleme nu vor fi rezolvate de populiștii de dreapta sau extremiștii de dreapta, în majoritate pro-ruși, care sunt susținuți de MAGA. Faptul că Trump folosește aceste probleme în propaganda sa contribuie, din păcate, la faptul că forțele democratice din Europa nu abordează aceste teme, care preocupă mulți oameni. Iar tabuizarea sau pasivitatea politică, la rândul lor, aduc voturi forțelor promovate de Trump și, mai ales, de J.D. Vance.

„Rusia nu va face parte dintre marii actori ai politicii mondiale”

Cotidianul : Cum rămâne cu Rusia, în toată această dezbatere care mută centrul de greutate de la frontul din Ucraina, din ce în ce mai dur pentru ucraineni, la balanța dintre marile puteri?

Oliver Jens Schmitt: Rusia duce un adevărat război de exterminare împotriva populației ucrainene. Zgomotul creat de Trump în Venezuela şi Groenlanda ne face să uităm ce se întâmplă în Ucraina – un crimă împotriva umanității. Orașe întregi au fost șterse de pe fața pământului, zeci de mii de copii au fost răpiți. Frigul este folosit ca armă împotriva a milioane de oameni. Siguranța centralelor nucleare ucrainene este grav amenințată. În același timp, frontul de apărare ucrainean este supus unei presiuni enorme, iar mulți bărbați ucraineni se sustrag serviciului militar. Vladimir Putin crede că Ucraina nu va rezista pe termen lung presiunii rusești.

Rusia este însă numai un gigant fals, puternic în primul rând pentru că Europa nu a reușit să găsească o linie unitară nici după patru ani. Țările europene nu sunt dispuse să meargă până la capăt, să pună economia rusă în genunchi și să facă totul pentru victoria Ucrainei, adică pentru alungarea trupelor de ocupație ruse de pe teritoriul ucrainean.

Rusia nu va face parte dintre marii actori ai politicii mondiale: a fost învinsă în Orientul Mijlociu și în America Latină, iar aliatul său, Iranul, se află sub o presiune enormă pe plan intern. Rusia a avut succes doar în Europa, destabilizând democrația în multe țări prin promovarea partidelor de extremă stânga și dreapta. De fapt, Rusia nu poate nici măcar să împiedice navele de război americane să captureze navele de marfă rusești în Atlantic.

Președintele Zelensky a criticat pe bună dreptate Europa în discursul său de la Davos. Ucraina ar putea apăra Groenlanda mai bine decât soldații germani sau francezi. Europa încă se ceartă cu privire la ce ar trebui făcut, în timp ce ajutorul militar pentru Ucraina scade. În prezent, Europa este reactivă și defensivă, nu îndrăznește să-și unească forțele și să riposteze. Până în prezent, de pildă, Europa nu a încercat cu adevărat să facă oferte marilor state din sudul globului pentru a le descuraja să cumpere energie din Rusia.

Trăim într-o perioadă în care Europa trebuie să facă politică mondială pentru a nu deveni ea însăși obiectul altor puteri. Totuși, acest lucru este posibil numai cu o strategie clară, care lipsește în prezent, și cu mobilizarea marilor resurse științifice și industriale ale continentului și, mai ales, a populației, care trebuie mobilizată din starea de teamă și descurajare pentru un viitor în care Europa se poziționează ca a treia putere mondială, alături de SUA și China. Acest lucru poate părea îndrăzneț astăzi, dar alternativa este statutul de vasal al continentului nostru.